Sfaturi ca să-ţi faci asigurarea ideală de sănătate. Introducerea poliţelor private va fi discutată din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii nu sunt interesaţi să încheie asigurări private de sănătate FOTO Adevărul
Românii nu sunt interesaţi să încheie asigurări private de sănătate FOTO Adevărul

Mai puţin de 1% din români au încheiat asigurări private de sănătate până în acest moment, în timp ce peste 80% dintre aceştia nu intenţionează să încheie astfel de poliţe. „2015 va fi un an bun pentru discutarea asigurărilor private de sănătate”, spun oficialii din sistemul sanitar. Totuşi, înainte de a încheia o astfel de poliţă, asiguratul trebuie să ţină cont de mai multe aspecte.

Spre exemplu, asigurarea medicală ar trebui să nu fie restrânsă doar la zona de rezidenţă, ci să acopere tratamentul medical şi în timpul călătoriilor, cum ar fi călătoriile de afaceri. Potrivit unui furnizor de asigurări medicale, aria de acoperire face referire şi la centrele medicale la care ar putea apela un pacient pentru îngrijiri medicale.

De asemenea, poliţele ar trebui să asigure şi tratamentul împotriva cancerului şi acoperirea bolilor cronice. Prin urmare, este necesar să alegem o asigurare care acoperă tratamentul complet şi costul intervenţiilor chirurgicale, medicamentaţie, etc.

Legat de planul de asigurare de sănătate, acesta trebuie să includă strict beneficiile de care are nevoie asiguratul, fără ca el să mai fie nevoit să plătească în plus pentru serviciile pe care nu şi le doreşte.

De altfel, plătitorul ar trebui să ştie cine oferă asistenţa, ele fiind persoanele care vor fi contactate primele în cazul unei urgenţe. Tot aceste persoane vor intermedia relaţia cu spitalele în ceea ce priveşte garantarea plăţilor, mai arată furnizorul de asigurări private.

Preţul, un criteriu important

Asiguraţii ar trebui să verifice şi dacă firma la care au încheiat poliţa prezintă siguranţă financiară, dar şi dacă acoperirea este una adecvată.

„În majoritatea cazurilor, membrii familiei pot fi adăugaţi la planul de asigurare medicală al asiguratului, aşadar acest aspect ar putea fi foarte important atunci când se alege o asigurare de sănătate”, subliniază comunicatul de presă.

În ceea ce priveşte preţul unei asigurări private de sănătate, acesta reprezintă un criteriu important. El este influenţat de tipul de acoperire pe care clientul a ales-o. Potrivit autorităţilor, preţul este stabilit în funcţie de vârstă, de istoricul medical al pacientului dar şi în funcţie de serviciile incluse.

Rolul asigurărilor private, diferit în ţările europene

Datele cu privire la numărul persoanelor, care au ales o asigurare medicală privată, nu sunt raportate niciunei autorităţi, însă se estimează în jur de 15.000 – 20.000 de asigurări de sănătate private individuale. În plus, un număr estimativ al persoanelor, ale căror abonamente medicale au fost contractate de către angajator, ajunge la 100.000 - 200.000.

Există diferenţe considerabile între ţările europene, în ceea ce priveşte rolul unui asigurări medicale private individuale în cadrul sistemului de sănătate, precum şi mărimea şi funcţionarea diferitelor pieţe pentru asigurarea medicală privată individuală.

Gradul de acoperire legală este dominant în toate ţările, prin urmare pieţele asigurărilor medicale private individuale sunt puternic influenţate de normele şi aranjamentele părţii finanţate public a sistemului de sănătate. Înseamnă, de asemenea, că asigurările medicale private individuale joacă un rol modest în cadrul acestor pieţe.

Pe aceeaşi temă:

Studiu: România, printre statele care limitează cel mai mult cheltuielile deductibile privind carburanţii sau asigurările pentru angajaţi

Cheltuielile cu carburanţii, sponsorizările şi asigurările private pentru angajaţi sunt parţial deductibile în România, însă, la nivel regional, ţara noastră se numără printre statele care limitează cel mai mult deducerea unor astfel de cheltuieli, în vreme ce state precum Ungaria, Cehia sau Slovacia acordă deduceri mai mari sau chiar în totalitate pentru aceste tipuri de cheltuieli, potrivit companiei de consultanţă Accace.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite