Societate

articolul anterior articolul urmator

Sigur că nu poate fi adevărat. Dar dacă este.... ?!

2
28 Nov 2014 10:37:28
Dinu Săraru

Scriu aceste rânduri pe care le pun sub ,,acoperirea’’ pamfletului şi sper că vor fi citite ca atare, vreau să spun ca pamflet. Dar dacă a fost sau mai poate fi încă adevărată istoria pe care o relatez aici, fireşte, subliniez, ca literatură?!

,,--Am fost şi eu, îmi spunea cineva de încredere, implicat într-un proces de retrocedare ca să zic aşa şi, fireşte, m-am adresat unui avocat mare, serios, cu multă experienţă, fost judecător de autoritate care, speriat de neputinţa de a da verdicte corecte, s-a făcut avocat şi aşa s-a aplecat şi asupra subiectului meu şi mi-a spus răspicat:

--Dragă domnule, mă angajez, de dragul dumitale, dar să şti că am şi pierdut un proces ca al dumitale, deşi m-am zbătut cât am putut şi n-am avut,  repet, sorţi de izbândă. Însă, mă angajez şi de data asta.

La noi, dragă domnule, în mediile noastre, să ştii că circulă o anecdotă:  În România s-a ajuns să se cumpere chiar şi completul şi casa cu judecătoria şi strada toată cu judecătoria.

Cine poate, vorba ţăranului român, oase roade; cine nu, nici carne moale!’’

Sigur, zic eu, ca literatură povestea avocatului este frisonantă.

,,-Dragul meu, - continuă prietenul care a ajuns implicat într-un proces de aşa-zisă retrocedare -, statul socialist mi-a închiriat un apartament care pe timpuri aparţinuse de drept unor foşti cetăţeni români ce părăsiseră ţara pentru ,,reîntregirea familiei’’. Statul socialist nu mi-a vândut casa acelor cetăţeni, casă pe care a trecut-o în proprietatea sa, fireşte nedrept, dar conform legilor socialiste. Nu mi-a vândut apartamentul, mi l-a închiriat. După revoluţie, dacă a fost revoluţie, statul capitalist a scos el, ca stat capitalist, o lege prin care îşi acorda dreptul de a-mi vinde el, statul capitalist, o proprietate care nu-i aparţinea. Eu am fost de bună credinţă şi am cumpărat apartamentul. După o vreme, după ce plătisem preţul cerut de statul capitalist, m-am trezit chemat în judecată de către ,,reprezentanţi’’ ai fostului proprietar al apartamentului care îmi cereau să părăsesc locuinţa pe care mi-o vânduse statul capitalist. Patru ani de zile a trebuit să mă lupt prin tribunale ca să demostrez că nu sunt vinovat de această cumpărare, de această ofertă pe care mi-o făcuse statul capitalist ce îmi vindea o proprietate ce nu-i aparţinea.

Cu prilejul acestei aventuri prin tribunale, cum se spune, tot chinuindu-mă să aflu unde este proprietarul de drept care mă chemase în judecată şi în faţa căruia statul capitalist mă lăsase descoperit, el retrăgându-se fără nicio explicaţie din ipostaza de vânzător necinstit al unei proprietăţi care nu-i aparţinea, ceea ce nu făcuse nici statul socialist, n-am reuşit să dau decât de o tânără avocată şi de o cucoană mai în vârstă, mai rufoasă ce apărea la fiecare termen cu aerul de supraveghetoare a judecăţii din partea proprietarului. Cineva mi-a sugerat să nu mă mai zbat să-l descopăr pe proprietar care pe semne că vânduse cuiva dreptul de proprietate, şi acesta îmi cerea evacuarea, urmând să vândă el proprietatea în chestiune. Avocatul meu, avocat profesionist a câştigat procesul, lăsând să se înţeleagă în pledoariile lui şi că misitul retrocedărilor ar trebui să fie adus în instanţă. Şi atunci misitul s-a volatilizat şi, bineînţeles, a acceptat să piardă procesul, pentru că toate datele acelui proces trimeteau la statul capitalist care mă înşelase vânzând o proprietate ce nu-i aparţinea şi, atenţie, atenţie mare, îi ocrotea cât putea şi pe misiţi.’’

Din câte ştiu eu, autorul acestei poveşti – pamflet, faptele aşa au fost.

A mai fost, adică, uneori şi câte un lup mâncat de oaie!

Actualul proces de anvergură naţională al retrocedărilor privind case, blocuri, cartiere întregi, păduri, mii de hectare de păduri, munţi întregi, ba chiar şi sate cu oameni cu tot, acest proces de anvergură naţională, repet, este dătător de speranţă şi poate fi considerat începutul unui mare purgatoriu naţional.

Corupţia în România are un caracter naţional şi de stat pentru că ocrotirea acestei corupţii a ajuns, aşa cum demonstrează acţiunile ferme ale D.N.A.-ului, să fie ocrotită de către reprezentanţii statului, la rândul lor reprezentanţi ai partidelor diverse cu acces la înaltele funcţiuni ale ierarhiei statale.

Să ne mai mirăm că însuşi şeful anticorupţiei reprezenta ocrotirea corupţiei la nivelul statului?

Şi iar mă întorc la pamflet.

Se ajunsese ca să se cumpere şi completul şi clădirea cu judecătoria şi strada pe care era instalată judecătoria...

Sigur, nu-ţi vine să crezi că s-ar fi putut petrece lucrurile aşa. Dar dacă... ?!

Dacă s-au putut retroceda case şi morţilor, dacă s-au putut omorî, în acte, proprietari adevăraţi şi vii, ca să poate fi retrocedate pământurile acestora unor beneficiari ajunşi profesionişti ai retrocedărilor, şi dacă autorii acestor retrocedări şi profesioniştii acestor retrocedări au ajuns să se afle pe treptele tot mai înalte, şi mai înalte ale ierarhiei statale, iar unii nu numai că au ocrotit retrocedările dar le-au şi semnat, le-au şi legiferat, le-au şi dat statut oficial şi legal într-o societate care s-a trezit, cum s-a trezit societatea românească de astăzi, paralizată de corupţie, atunci anecdota poate fi şi ea expresia pitorescă a unui adevăr.

Dacă această corupţie a devenit endemică şi a devenit lege a întemeierii statului capitalist şi al transformării retrocedatorilor în capitaliştii acestui stat şi ai acestei societăţi, atunci s-a putut întâmpla cu adevărat ca şi un student sărăcuţ să intre în 1990 în politică, într-un partid de stânga, şi în câţiva ani de zile să se trezească proprietarul unor munţi întregi, chiar şi de marmură, proprietar al unor lacuri întregi, despre care pe timpuri se învăţa la şcoală ca fiind lacurile ţării.

Dacă păduri întregi au devenit fulgerător proprietatea unor cetăţeni care în primele zile ale revoluţiei erau abia nişte amărâţi de subingineri pe şantierele Palatului Poporului şi acum guvernează lacuri, păduri, munţi cu cerbi de punctaj mondial şi chiar linii întregi de cale ferată, atunci într-adevăr în România totul se poate şi poate fi adevărată şi anecdota rea cu judecătoria şi strada!

Şi totuşi, mă întreb astăzi, dacă în urmă cu numai câteva luni, cineva avea curajul să-şi închipuie că un anume Cocoş s-ar putea afla la un moment dat unde se află el acum?

Oricât ne-am îndoi încă şi astăzi, o rază firavă parcă ne spune că se poate spera.

Chiar dacă purgatoriul va dura ani şi ani de zile la rând până când şi la Radio-România ora exactă va fi ora exactă!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Radu Mircea
28.11.2014, 13:54:10

E frumos dom' Sararu sa va legati de marii profitori ai capitalismului si sa nu pomeniti un cuvint despre cei care i-au dat afara pe '' burgheji'' intr-un ceas cu hainele de pe ei dindu-le agoniseala de o viata unor ''' proletari cu merite deosebite '' Care proletari acum vor sa legalizeze primul rapt . Oare nu au beneficiat destul de pomana fara luminare pe care le-au facut-o comunistii ???

-2 (2 voturi)
barbu brailoiu
28.11.2014, 14:56:32

cineva.... nu spun cine!... poate spera ca dumnezeu să nu-l fi observat când prăduia, prin falimentare, o bancă?

Modifică Setările