Sindicaliştii din Ministerul Muncii cer demisia Violetei Alexandru pe motiv că aceasta ignoră dialogul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

​Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii cere demisia ministrului Muncii Violeta Alexandru, întrucât aceasta ignoră dialogul „încălcând grav dispoziţiile legislaţiei muncii”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei, potrivit Hotnews.

“După cum se stipulează şi în Codul muncii, art. 8: ”(1) Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe. (2) Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă”, principiile consensualităţii şi bunei-credinţe ar trebui să guverneze raporturile între părţi”, se arată în document.

Potrivit sindicaliştilor Violeta Alexandru continuă să ignore orice principiu, încălcând grav dispoziţiile legislaţiei muncii şi “afişând un comportament sfidător la adresa angajaţilor prin încălcarea valorilor morale, un comportament care produce efecte negative în planul relaţiilor sociale”.

Aceşitia denunţă faptul că în urma unor solicitări repetate adresate ministrului Muncii, nu s-au găsut niciun fel de soluţii, în timp ce ministrul a manifestat un total dezinteres faţă de dificultăţile întâmpinate de cele patru instituţii ale Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în asigurarea activităţii, axându-se doar pe o dorinţă proprie, fără o analiză susţinută/reală, de a desfiinţa instituţii preferând să obţină astfel capital de imagine în detrimentul rezolvării problemelor, scrie Hotnews.

Sindicaliştii, care au intrat în Grevă japoneză săptămâna trecută, atrag atenţia asupra deficitului mare de personal care ar duce la blocarea activităţii în instituţii, în măsura în care nu se dă drumul posturilor vacante.

Potrivit sindicatelor, la acest moment:

• Inspecţia Muncii îşi desfăşoară activitatea cu un efectiv de sub 2.000 de angajaţi pe întreg teritoriul României

• Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are o structură în teritoriu bazată pe aproximativ 1.700 de angajaţi

• Casa Naţională de Pensii Publice cu structura teritorială gestionează peste 5 milioane de pensii cu aproximativ 3.200 de angajaţi

• Agenţia Naţională pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială cu structura teritorială au împreună aproximativ 1.300 de angajaţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite