Sistemul cardului de sănătate e încă blocat. Metoda de decontare când sistemul online nu funcţionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul cardului naţional de sănătate este încă blocat. Au trecut 21 de zile de când platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate nu poate fi utilizată. Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au explicat, într-un comunicat de presă, metoda de decontare când sistemul nu funcţionează.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat duminică că sistemul informatic al cardurilor de sănătate nu funcţionează.

 „Unii medici spun că funcţionează sistemul deoarece anumite bucăţi din platformă funcţionează în anumite momente. Dar, pe total, platforma este trecută offline pentru că este în reparaţii. Cred că problemele sunt destul de grave fiindcă niciodată platforma nu a fost oprită atât de multe zile consecutiv. Am colegi care care stau noaptea şi validează manual din servicii. Eu nu am făcut asta fiindcă laptopul şi cu semnătura electronică rămân la cabinet. Motiv pentru care am verificat azi dimineaţă, am peste 200 de servicii nevalidate sau validate cu erori. Dacă nu ni le plătesc înseamnă o lună neplătită şi nu cred că îşi vor permite acest lucru”, a transmis medicul de familie.

„Cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) trebuie să dea un comunicat în care să spună exact când se încheie perioada de avarie, ziua, data, ora. În această perioadă nu putem fi imputaţi pentru niciun fel de serviciu efectuat. Ne-am luptat cinci ani pentru ca în momentul în care se declară avarie oficială să fie responsabilitatea lor, nu a noastră” a mai precizat Sandra Alexiu. 

Decontarea serviciilor se va face pe baza raportărilor ulterioare atunci când Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu funcţionează, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), printr-un comunicat de presă.

CNAS a precizat joi că „la ora actuală se desfăşoară testele finale pentru revenirea la modul de lucru uzual, online, al platformei PIAS, urmând ca atunci când acestea vor demonstra că sistemul informatic se încadrează în parametri normali de funcţionare să înceteze starea de indisponibilitate declarată anterior”.

Alte precizări CNAS: 

„Starea de indisponibilitate nu înseamnă că sistemul informatic nu a funcţionat în această perioadă, ci faptul că modul de funcţionare al acestuia nu a corespuns în momentele de vârf de activitate standardelor tehnice referitoare la timpul de răspuns;

Declararea stării de indisponibilitate a inclus mai multe zile anterioare datei de 10 iulie, diferenţiat pentru diverse categorii de furnizori de servicii medicale, deoarece s-a luat în calcul că există posibilitatea ca unii furnizori să nu fi transmis în PIAS serviciile efectuate în zilele respective, până la momentul declarării indisponibilităţii, având în vedere faptul că, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, această transmitere se poate efectua în interval de trei zile lucrătoare după data acordării serviciului respectiv;

Tot conform legislaţiei în vigoare, pentru intervalul de timp în care platforma informatică a fost declarată indisponibilă se face derogare de la regula transmiterii serviciului efectuat în interval de trei zile lucrătoare după data acordării serviciului respectiv, urmând ca transmiterea către PIAS să se poată efectua  până la termenul de raportare a întregii activităţi pe lunii iulie 2019, după încheierea acestei luni. Acest termen este diferenţiat pe categorii de furnizori de servicii medicale;

În perioada de declarare a indisponibilităţii platformei PIAS, furnizorii de servicii medicale pot transmite online, pe loc, activitatea efectuată, sau, în cazul în care întâmpină dificultăţi de transmitere, pot efectua serviciile respective în modul de lucru offline, urmând ca serviciul să poată fi raportat ulterior. Precizăm că modul de lucru offline este utilizabil şi în perioadele în care platforma informatică funcţionează în parametri tehnici, dar furnizorii de servicii medicale întâmpină dificultăţi de comunicare cu PIAS din alte cauze (spre exemplu, din cauza furnizorului local de servicii de Internet);

În modul de lucru offline se efectuează practic aceleaşi operaţiuni pe calculator ca şi în modul de lucru online, singura diferenţă fiind doar faptul că transmiterea operaţiunilor efectuate către PIAS nu se face în timp real. Reamintim că la introducerea cardului de asigurat în cititorul de card se înregistrează în calculatorul respectiv amprenta de timp a momentului serviciului respectiv. De aceea, nu se justifică afirmaţiile conform cărora furnizorii de servicii medicale nu pot acorda aceste servicii;

Referitor la verificarea calităţii de asigurat, precizăm că în majoritatea cazurilor situaţia de persoană asigurată sau neasigurată este deja cunoscută medicului de familie sau este uşor verificabilă. Astfel, pentru anumite persoane, categoria de asigurat este aceeaşi pentru o perioadă lungă de timp, respectiv copii, pensionari, veterani de război etc. Pentru alte categorii, calitatea de asigurat este cunoscută de medicul curant, de exemplu beneficiari de programe naţionale de sănătate, iar pentru persoanele care sunt salariate, calitatea de asigurat se menţine timp de trei luni după data încetării raporturilor de muncă şi/sau serviciu. În situaţia în care medicul nu poate stabili calitatea de asigurat a unui pacient, are posibilitatea de a solicita clarificări (telefonic sau prin e-mail) casei de asigurări de sănătate cu care se află în contract. Subliniem totodată că serviciile necesare în situaţiile de urgenţă medicală sunt incluse în pachetul minimal şi se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate. Prin urmare, toţi pacienţii pot şi trebuie să fie îngrijiţi, oricare ar fi situaţia sistemului informatic;

Decontarea serviciilor medicale efectuate se va face pe baza raportărilor ulterioare, iar în situaţia în care vor exista probleme legate de decontarea vreunui serviciu, acestea se pot soluţiona prin dialog între furnizorul respectiv de servicii medicale şi casa cu care acesta se află în contract, conform unei proceduri deja reglementate de actele normative în vigoare” se precizează în comunicatul CNAS.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat  joi seară că speră ca, începând de luni, sistemul informatic al cardurilor de sănătate să fie funcţional: „Aşa cum mi-a fost transmis de către preşedintele Casei şi, repet, Ministerul Sănătăţii nu are niciun fel de competenţe în acest sistem, de luni ar putea intra în normal. Ei ne-au spus astăzi, mâine, dar eu vreau să las o marjă de siguranţă şi sper ca de luni să nu mai avem sincope. Îmi cer scuze tuturor utilizatorilor. Sper că de luni vom avea un sistem informatic funcţional", a declarat joi seară ministrul Sănătăţii, la B1 Tv. 

Sorina Pintea a mai precizat că a fost informată că sistemul nu va funcţiona o perioadă din cauza unor probleme tehnice. Ministrul Sănătăţii declarând că a solicitat un raport în acest sens: „Am fost informată în urmă cu 17 zile că sistemul nu va funcţiona o perioadă, pentru că este nevoie de un reset, pentru că există nişte probleme tehnice. Acest sistem a dat rateuri în ultima perioadă, destul de multe. (...) S-a comunicat foarte prost din punctul meu de vedere. Cele 17 zile au fost prea multe, în primă fază a fost vorba despre cinci-şase zile şi, pe bună dreptate, lumea a început să se revolte."

Ministrul Sănătăţii a declarat că sistemul a fost subdimensionat şi că nu a fost asigurată mentenanţa. Sorina Pintea a transmis că pe rol există un dosar penal pentru clarificarea unor aspecte.

Conform legii, medicii nu pot, să efectueze niciun fel de operaţiuni medicale fără să le înregistreze prin cardul naţional de sănătate, riscând să achite contravaloarea lor din buzunar. „O parte dintre pacienţi au fost trimişi acasă fără să fie consultaţi”, a precizat joi medicul de familie şi preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, potrivit hotnews.ro.

Medicul de familie a mai transmis că „pacienţii sunt trimişi acasă de frica imputărilor. Pentru că, dacă cumva se interpretează eronat, noi toate astea le vom plăti din buzunar. Deşi, conform legii, în momentul în care Casa de Asigurări declară că sistemul s-a oprit, atunci noi suntem absolviţi de orice imputare pe perioada când nu funcţionează. Dar ne e frică, că suntem păţiţi".

„Dar lucrurile pentru care trimiţi pacienţii acasă sunt: că nu poţi să verifici calitatea de asigurat, online, nu poţi să validezi un card nou, pentru că acela se validează numai în online, nu poţi să verifici dacă pacientul este internat în spital în acelaşi timp, ca să nu apară dubluri. Pacientul are dreptul să ia 7 medicamente decontate pe lună, atât decontează Casa de Asigurări. Dacă a fost la cardiolog şi acolo i-a dat o reţetă cu 3 medicamente, mie îmi apare alertă, că sunt deja 3 medicamente, eu pot să mai dau maximum 4. Asta nu se poate vedea dacă sistemul nu funcţionează", a explicat medicul.

Sandra Alexiu a atras atenţia că problemele nu i-au afectat doar pe pacienţi, ci şi pe medici: „Din cauza faptului că nu funcţionează, noi, medicii, nu am putut face raportările. Raportarea serviciilor medicale se face în primele zile ale lunii următoare - în primele 4-7 zile calendaristice noi trimitem în sistemul informatic tot ce am lucrat cu o lună în urmă. După ce trimitem în sistemul informatic, Casa emite un decont şi pe baza decontului noi facturăm serviciile şi trimitem la Casa de Asigurări. Iar pe baza facturii, ei ne trimit banii cu care ne întreţinem cabinetul. În momentul în care sistemul nu funcţionează, noi nu am putut face raportări. Dacă nu pot face raportări eu nu primesc decont, nu pot factura, dacă nu pot factura, nu primesc banii. Iar în contract scrie că CNAS trebuie să îmi dea banii până pe data de 18 a lunii. Astăzi suntem în 18. Noi nu am primit banii, nu pot să fac plăţile la salarii, în condiţiile în care eu am salariaţi, trebuie să plătesc la ANAF la timp taxele, altfel am penalităţi. Eu nu pot să plătesc din cauză că nu am primit banii de la Casă."

Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi-a dat demisia.

Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Daniel Osmanovici, şi-a dat  duminică demisia.  Viorica Dăncilă a cerut, joi, demiterea purtătorului de cuvânt al CASMB dar şi a directorului instituţiei după ce Daniel Osmanovici a afirmat miercuri, după mai bine de două săptămâni în care sistemul informatic al cardului de sănătate nu funcţiona, că „oamenii mor oricum, cu sau fără sistem".

„Am văzut declaraţiile purtătorului de cuvânt de la casa asigurărilor de sănătate ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcţie, de aceea solicit ministrului Sănătăţii demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate şi a directorului Casei Asigurărilor de Sănătate. Nu vom accepta niciodată ca un funcţionar public, un om care deţine o anumită funcţie să aibă astfel de cuvinte pentru cetăţeni”, a declarat Viorica Dăncilă într-o declaraţie de presă.

Osmanovici a încercat să se scuze şi a dat vina pe jurnalistul care i-a luat interviul: „Am greşit. Mi s-a părut atât de revoltătoare speculaţia jurnalistului că din cauza blocajului temporar al platformei online ar putea muri oameni, încât am reacţionat într-un mod total nepotrivit şi lipsit de empatie. Pentru cine are răbdarea să asculte declaraţia mea va înţelege mai bine”.

Sistemul Informatic pentru Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS) a fost implementat de asocierea HP România SRL si Novensys Corporation SRL, contract in valoare de 87.636.000 lei (fără TVA), atribuit in data de 23 aprilie 2012 de către Imprimeria Naţională, compania naţională care a organizat licitaţia. SIVECO România a fost subcontractor in acest contract, furnizând inclusiv serviciile de validare a operaţiunilor semnate cu cardul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite