Sistemul de testare anti-COVID ce va fi aplicat elevilor şi profesorilor odată cu începerea şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
şcoală

Elevii simptomatici sau care au intrat în contact cu persoane infectate vor fi testaţi rapid antigen. Experţii consideră măsura ca fiind una benefică, dar cu efecte limitate.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a declarat că va fi începută o testare în şcoli, cu teste rapide antigen, şi vor fi testaţi elevii şi cadrele didactice care au simptome sau sunt contacţi direcţi ai unor persoane diagnosticate cu COVID-19. Reamintim că din 8 februarie ar urma să fie redeschise majoritatea şcolilor din România.

Concret, vor exista „instrucţiuni foarte clare privind testarea antigen în şcoli” şi că dacă un elev dintr-o clasă este depistat pozitiv, atunci toţi colegii săi vor fi testaţi, a anunţat secretarul de stat. „Testele antigen rapid sunt relevante la persoanele care au simptome sugestive pentru COVID sau la contacţi. La persoanele asimptomatice, senzitivitatea scade mult. Testarea se va face doar celor cu simptome sau contacţilor direcţi”, a spus Moldovan.

Secretarul de stat a explicat că testarea va fi făcută, în principiu, de personalul medical angajat al şcolilor. „Cel mai corect este să se facă în cabinetul şcolii, pentru că e un test care poate să aibă un potenţial de risc. Procedura nu este complicată. E foarte important ce facem apoi cu informaţia. (...) O parte din teste sunt în ţară, au fost distribuite de IGSU. Urmează să avem o centralizare a celor rămase şi cel mai important e să avem şi teste suplimentare”, a adăugat Andreea Moldovan.

În Austria, testarea se face în fiecare zi de luni

Măsura luată de responsabilii din Sănătate este oarecum similiară celor dispuse în unele ţări europene, dar experţii în boli infecţioase susţin că testările la care vor fi supuşi elevii români vor avea efect limitat.

Astfel, Austria oferă săptămânal elevilor teste anti-COVID-19 uşor de utilizat, odată cu redeschiderea şcolilor, a anunţat rcent ministrul Educaţiei din această ţară, Heinz Fassmann. „Testarea este într-adevăr singura soluţie pentru a depăşi acest moment dificil până când vom avea o acoperire vaccinală ridicată”, a subliniat ministrul. Cinci milioane de teste antigen au fost furnizate şcolilor, testarea urmând să fie voluntară şi gratuită. În plus, părinţii elevilor de şcoală elementară vor fi rugaţi să ajute la testarea acasă a copiilor lor în dimineaţa fiecărei zile de luni. 

Screening săptămânal

Profesorul Emanoil Ceauşu, medic primar Boli Infectioase şi Tropicale, consideră că autorităţile austriece realizează, practic, un screening săptămânal pentru depistarea precoce a tuturor elevilor infectaţi. „Efectul ar fi eliminarea rapidă din şcoli a copiilor care au COVID-19 şi care de obicei sunt asimptomatici. Astfel, se evită apariţia unor focare în unităţile de învătământ. La noi nu se întâmplă chiar aşa. Se testează cei cu simptome în şcoală, dar aceştia au intrat deja în contact cu alţi copii. În acest fel se evită numai răspândirea bolii în întreaga şcoală, se limitează cât de cât efectele. Totuşi, pot spune că este un demers bun, care va avea unele efecte pozitive”, precizează Emanoil Ceauşu. 

Ne-am dori o testare preventivă, repetată, cu o cadenţă mai mare, ca în alte ţări europene. Marius Nistor Preşedinte FSESH

Şi Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, admite că efectele benefice ale acestor testări vor fi limitate, dar susţine că acestea sunt obligatoriu de realizat mai ales în contextul în care se doreşte redeschiderea şcolilor, cu toate că profesorii nu sunt încă vaccinaţi. „Noi am solicitat această testare rapidă ca o măsură de protecţie la reînceperea şcolii. Sigur, ne-am dori o testare preventivă, repetată, cu o cadenţă mai mare, ca în alte ţări europene, dar nu cred că sunt fonduri pentru un asemenea demers”, a subliniat Marius Nistor. 

Cum încep şcolile

Majoritatea şcolilor din România vor fi deschise din 8 februarie, adică din semestrul al doilea, iar decizia va fi luată în funcţie de rata de infectare din fiecare localitate. În localităţile care se încadrează în „scenariul verde” (rata de infectare între 0 şi 1,5 la mia de locuitori), toate şcolile se redeschid fizic, în localităţile care se încadrează în „scenariul galben” (rata de infectare între 1,5 şi 3 cazuri la mia de locuitori) vor merge face cursuri elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale, precum şi copiii de grădiniţă. Dacă localitatea intră în „scenariul roşu” (rată de infectare peste 3), continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniţă şi de ciclu primar, dar ceilalţi nu mai merg la şcoală şi fac ore online. Dacă rata de infectare trece de 6, localitatea se carantinează şi se închid toate şcolile, iar cursurile trec integral online. O decizie finală va fi luată în 2 februarie, când va fi făcută o nouă evaluare

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite