Societate

articolul anterior

Sunt doar cuvinte. Cum ne educam copiii sa agreseze verbal

1
17 Apr 2016 22:51:23
Rareş Iordache

Ne întrebăm de pe unde au unii copii anumite apucături mai ciudate, la limita violenţei, dar nu ne străduim îndeajuns de mult să ne tragem, de pe faţă, vălul de ignoranţă de care dăm dovadă în privinţa acestei chestiuni foarte sensibile.

Credeţi că violenţa se rezumă doar la ameninţarea copilului cu bătaia sau cu includerea pălmuţei părinteşti în ceea ce se cheamă cei şapte ani de acasă? Fals! Nu se rezumă nici la, mai nou, luptele grosolane din desenele animate cu diferite personaje care mai de care mai ciudate. 
 
Nu, e vorba mai mult decât atât. Violenţa se manifestă şi în/ prin limbaj, iar această formă are repercusiuni profunde, cu toate că aţi fi tentaţi să îi acordaţi o minimă importanţă. Copilul tău trăieşte prin tot ceea ce îi oferi, iar unul dintre factorii fundamentali ai educaţiei sale e dat de limbă. Trăim în limbă, iar copilul pare că înţelege foarte bine asta, chiar dacă nu o arată. Eh, sunt doar cuvinte, nu pot răni! Pe bune? Ia să vedem.
 
Un caz concret de pe o stradă din Cluj. Un bunic îşi ducea nepoţica la şcoală. Un malac nu îi acordă prioritate la trecerea de pietoni, există un schimb de replici între adulţii implicaţi, iar rezultatul se soldează cu coborâtul din maşină. Nu există violenţă decât verbală, însă copilul se ascunde crispat în spatele bunicului, nu înţelege decât aşa: bunicul meu e agresat, eu nu pot face nimic, oare ce mi se poate întâmpla şi...e firesc ceea ce văd. Peste ani, va putea să facă şi el la fel, pentru că i se pare normal. A văzut un exemplu, o să mai vadă altele în care minunaţii adulţi se duelează, aparent, doar verbal. Sunt doar cuvinte. Unii îmi veţi spune că exagerez. Eu voi spune că fiecare îşi creşte copilul cum are chef şi cum poate, însă el va trăi într-o altă Românie decât cea de acum. De asta să fiţi siguri. 
 
Copiii sunt expuşi zi de zi la astfel de evenimente lingvistice, iar primii posibili agresori sau modele sunt chiar părinţii. Pe acelaşi palier vine şcoala / grădiniţa. Aici nu insist, ultimii ani au scos la iveală cazuri peste cazuri, e un dezastru naţional. Agresiunea de tip verbal nu se manifestă doar atunci când ţipi, când îţi dojeneşti verbal copilul, ci şi, de exemplu, atunci când îl faci pe altul cretin, de faţă cu copilul tău. Ei bine, i-ai oferit pe tavă un exemplu de cum anume şi-ar putea trata colegii de grupă şi, mai târziu, pe cei de lângă el. 
Nu te mira de cei din părculeţul de joacă, ei sunt o oglindă a ceea ce au văzut. Să nu uiţi niciodată acest lucru.
Comportamentele agresive, verbale şi nu numai, sunt de ordinul firescului pe la noi. Cele mai mediatizate sunt cele fizice, desigur, căci se văd instant. 54% din părinţi ridică vocea la o greşeală pe care o face copilul, iar 11% din ei îl pălmuiesc imediat sau îl trag de păr (sursa).
 
Caz de analizat: copilul e pus să probeze pantofi într-un mall. Evident, se plictiseşte şi nu mai are chef, la un moment dat face ceva, nu ştiu ce exact, se fâstâceşte, nu stă locului, vrea să sară de pe scăunel. Tatăl reacţionează instant printr-o palmă aplicată peste gură. Notă: cuplu tânăr cu doi copii. Vă rog să-mi prezentaţi argumentul raţional al comportamentului tatălui, că pe al copilului l-am găsit. Un copil de trei ani trebuie să stea musai două ore până probează toate porcăriile de pantofi, care oricum sunt totuna pentru un puşti. Ce nu e clar, nu? Acesta este un exemplu de violenţă fizică aplicată de părinte, însă cazurile agresiunilor verbale de diferite feluri la care sunt supuşi copiii sunt cu mult mai multe. Putem porni de la chestia super uzuală pe care o comitem cu toţii: ridicarea vocii. Copilul nu înţelege decât că noi suntem enervaţi, nu ştie din ce motiv anume, de ce a făcut el sau de situaţia creată. Dar, nu înţelege motivul, vă garantez!
 
Un copil este o permanentă sugativă, aproape orice din jurul său îl influenţează. Din păcate, societatea noastră are nişte metehne peste care nu va trece prea curând. Este un nivel pe care pur şi simplu nu îl putem depăşi, e simplu. Astfel, copiii ne cresc într-un mediu dominat de agresiuni verbale, de discriminări produse în/ prin limbă (acestea pot avea urmări ulterioare greu de controlat şi corectat) sau alte asemenea găselniţe. Nu e nimic nefiresc să ameninţi cu te dau la ţigan sau cu mergi la grupa maghiară, în cazul în care copilul a făcut o chestie... copilărească? Nu te întrebi o secundă că aceste cuvinte îi pot crea nişte deviaţii? Aici am vrut să ajung: orice tip de agresiune verbală de acest fel este, de fapt, o deviaţie. Tu şi toţi ceilalţi care o utilizaţi nu faceţi altceva decât să i-o plantaţi copilului în minte. La urma urmei, sunt doar cuvinte. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

popa andrei
18.04.2016, 23:56:57

Rareş Iordache Citez: ,,Trăim în limbă, iar copilul pare că înţelege foarte bine asta, chiar dacă nu o arată. Eh, sunt doar cuvinte, nu pot răni! Pe bune? Ia să vedem.” Domnule Iordache, nu credeţi că ar fi necesar să deprindeţi un limbaj mai elevat decât acesta cu ,,pe bune”? Şi după ce-l deprindeţi dv. să încercaţi mai bine să-i obişnuiţi şi pe tineri să-l folosească? Nu credeţi că instruirea corespunzătoare a tinerilor ar fi mai de folos decât grija aceasta exacerbat patologică pentru prezumtivele traume sufleteşti produse lor de noi, ăştia care nu ne pricepem? Uite, eu aş fi fost în stare să pariez că sunteţi psiholog. Când colo, auziţi, dv. sunteţi doctor în filosofie!!! Bravos domnule doctor! Eu vă sfătuiesc să-i vindecaţi mai degrabă de ignoranţă, domnule. Învăţaţi-i să gândească corespunzător, că sunt derutaţi şi confuzi sărăcuţii. Indicaţi-le repere sănătoase şi clare de urmat, că există nenumărate în istoria gândirii. Puteţi începe chiar de la Ideea de Bine, a lui Platon. Nu mai faceţi pe psihologul, că e lumea plină de ei, şi mi-e teamă că gura păcătosului Emil Cioran adevărat grăieşte atunci când spune că: ,,O mie de ani de războaie au întări Occidentul; o sută de ani de psihologie l-au adus pe marginea prăpastiei”