Spitalul Universitar din Capitală va avea din 2017 heliport pentru urgenţe majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Universitar

Heliportul de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va fi necesar pentru a realiza un sistem integrat de urgenţă, în condiţiile în care, din totalul celor 500 de pacienţi care ajung zilnic la spital, între 15 şi 20 la sută sunt urgenţe majore.

" În luna aprilie 2015, spuneam că avem mare nevoie de un heliport pentru urgenţele majore care ajung la spital. Am găsit investitorul, vom semna contractul şi vor începe lucrările care vor dura până la sfârşitul anului. SUUB şi Grupul MaxBet vor anunţa, miercuri, începerea lucrărilor, după semnarea protocolului care va da starul acestui proiect", a declarat pentru Mediafax Cătălin Cîrstoiu,  managerul Spitalului Univeristar de Urgenţă Bucureşti.

Cîrstoiu a spus că a fost finalizată consolidarea integrală a spitalului şi a deschis secţii noi, dar că, pentru a realiza un sistem integrat de urgenţă, ar avea mare nevoie de acest heliport.

El a mai spus că, zilnic, la unitatea de primiri urgenţe sunt 500 de cazuri, iar din totalul acestora, între 15 şi 20 la sută sunt urgenţe medicale majore, fiind vorba despre cazuri foarte grave.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite