Spor de salariu, bonus şi prime pentru norocul în viaţă

Dacă aş fi un mare manager sau un politician, nu aş răsplăti atât de generos norocul în viaţă. Nu aş da norocoşilor totul (puterea de decizie, fudulia socială, banii etc.), pe viaţă plus trei-cinci generaţii după ei, şi nenorocoşilor nimic.

Eu aş lăsa decizia şi fudulia la norocoşi, în întregime, şi transferul lor gratuit şi automat către generaţiile următoare de copii şi nepoţi, aşa cum e şi acum, însă banii i-aş împărţi altfel. Cam 1:6, aşa cum e în Germania, Austria, Olanda, Danemarca, Japonia, Korea, Canada, Australia şi în multe alte locuri. Nu 1:20, cum e acum în România, sau 1:40 ca în Rusia, Arabia sau Africa.

Aş vrea, însă mai mult de atât nu cred că se poate face pentru ghinionişti, realist vorbind. Au încercat comuniştii, încearcă şi stângiştii umorali şi bezmetici azi prin Europa şi în America, dar rezultatele au fost mereu pline de sânge pentru toată lumea, şi nu ar fi logic să credem că de acum înainte nu vor fi la fel.

Din câte intuiesc eu, acesta, adică 1:6, este raportul care să asigure maximum posibil de productivitate şi de competitivitate la nivel social, şi cea mai solidă, echilibrată şi sustenabilă creştere economică. Aşa că tare curios aş fi să aflu la ce cifre şi raporturi se gândesc PNL, USR şi alţii care ne tot fac programe de guvernare, zi şi noapte. Poate că nu am ascultat eu destul la radio, însă nu-mi aduc aminte să-i fi auzit eu vorbind despre asta.

Şi ceva care să vă încurce şi mai tare: cât credeţi că era acest raport la noi, în România, pe vremea comuniştilor? Nu ştiu dacă a fost intuiţie din partea lor, calcul, ghici, ştiinţă, sau altceva, însă era fix de 1:6.