Stăpânii lumii ne pun la îngrăşat

Zilele trecute, cu toţii am fost şocaţi de declaraţia unui fost diplomat olandez.

Robbert van Lanschot a lansat un atac „incredibil" declarând că est-europenii nu au contribuit cu nimic la cultura europeană: „Nimeni din Balcani nu ştie ce este acela un costum Chanel, nu ştie de arta culinară Bokus, Pippi Longstocking, despre grădinile englezeşti, despre eseurile lui Montaigne sau despre jocurile Lego". Forumurile s-au umplut de comentarii indignate. Presa, mai ales cea din România, a vuit.

Am vrut să văd totuşi declaraţia originală a împricinatului. Articolele apărute în România citau novinite.com, o agenţie de presă din Bulgaria. Pe site-ul agenţiei am găsit ştirea cu pricina, în engleză. La rândul ei, aceasta cita o publicaţie bulgară, „24 Hours". Pe site-ul ziarului, nimic. Bun, am spus, poate merg pe principiul că vor să îşi vândă ziarul şi nu pun chiar totul pe site. Şi am mers mai departe. 

Conform novinite.com, publicaţia de la sud de Dunăre citează ziarul economic german „Handelsblatt". Acolo unde ar fi apărut declaraţiile de mai sus. Ghiciţi ce? Pe site-ul nemţesc nu am găsit nimic. OK! Poate că nici nemţii nu pun totul pe site. Aşa că, folosind google.com, am căutat din nou. Două ore! Numele şi declaraţiile de mai sus apăreau doar pe site-urile din România, câteva din Bulgaria şi Macedonia. Nimic din Olanda, nimic din Germania. Am găsit doar că ar exista un fost diplomat cu acest nume, ce apare menţionat în câteva reviste africane. Că există un Robbert van Lanschot, care a scris şi o carte, „Café Mogadishu". Dar nicăieri nu am găsit „atacurile furibunde" la adresa culturii est-europene. NIMIC!

Manipulări şi articole false au existat întotdeauna. Sunt câteva cazuri celebre. Chiar şi „New York Times" a păţit-o cu un ziarist care publica articole fenomenale din multe colţuri ale ţării, deşi el nu părăsise niciodată marele oraş american. Erau aşa de bine ticluite încât nu lăsau nicio urmă de bănuială. Dar erau situaţii izolate. Astăzi însă, fenomenul presei online generează zilnic informaţii false. Care se răspândesc cu o viteză incredibilă şi care ajung să intre atât de repede şi puternic în mintea opiniei publice încât nici nu mai contează cât sunt de veridice.

Un blog citează un ziar, care e citat de altul şi de altul. Încât, ca să verifici sursa principală, îţi trebuie aptitudini de Sherlock Holmes. Cine stă să mai verifice? Parte din aceste „ştiri" este opera unor jurnalişti de ocazie. Cele mai multe însă sunt doar pentru dezinformare, stăpânite de grupuri de interese. Rezultatul e acelaşi. Destinatarul e transformat într-un patruped ale cărui memorie şi conştiinţă sunt puse la îngrăşat cu lături. Şi nu îi rămâne decât să aştepte Ignatul, când va fi tăiat şi servit pe masa celor care controlează lumea.

Ramona Ursu este redactor-şef adjunct  ediţii locale ''Adevărul''