Starea naţiunii

Referendumul de peste câteva zile oferă ocazia celui mai mare sondaj sociologic din ultimii ani. Ne vom da seama care este starea naţiunii, cum sunt împărţite convingerile şi, la rigoare, ce tendinţe se profilează la orizont.

Indiferent de rezultat, de validarea sau nu a exerciţiului democratic, ceva este sigur deja de acum: dimensiunea religioasă a României, redusă de regulă la imaginea Ortodoxiei majoritare, acuzată consecvent de toate relele pământului, va căpăta o consistenţă nemijlocită. De pe 8 octombrie încolo, sper ca nimeni dintre actorii publici să nu mai vorbească dispreţuitor, arogant şi discriminator faţă de milioane de cetăţeni, indiferent de confesiune, care participă la viaţa publică, inclusiv în virtutea unor valori fundamentate spiritual.

Apoi, tot ca rezultat preliminar, avem un câştig foarte preţios: solidaritatea interconfesională şi a cultelor religioase în general. După decenii de conflicte, provocări, contestaţii, demonstraţii de forţă şi propagandă agresivă, fundamentată pe concepţia unora că ortodocşii ar fi pierduţi pentru mântuire, îmi place să cred că am ajuns la un moment de maturitate, pragmatic, că toţi cei care se înrolează sub semnul unei autorităţi spirituale conştientizează cât de importantă este bătălia de azi. Şi cea de mâine.

Legat de criticile unora, acestea sunt binevenite. În funcţie de ele ne putem măsura acţiunile şi efectele sau corecta eventualele derapaje de care nu suntem mereu conştienţi. Aşadar, nu critica este o problemă, ci agresiunea, interdicţia ideologică, procesul de intenţie, stigmatul pe care îl primesc cei care se exprimă în favoarea unei normalităţi în care cred. Aş fi aşteptat, desigur, mai multe dezbateri reale, iar nu insinuări şi manipulări. Legat de acestea din urmă: să nu uităm că, la referendum, nu se votează împotriva unei minorităţi, ci pentru o majoritate.

În fine, pentru a rămâne în zona manipulărilor, nu cred că organizatorul politic poate reprezenta o scuză de a nu merge la referendum. Importanţa temei sfidează orice încercare de anexare, reală sau imaginară. La urma urmelor, Iosif şi Maria s-au pus pe drumuri la cererea, imperativă, a stăpânirii lumeşti cu care nu erau de acord şi pe care, prin minunea petrecută la Betleem, au pus-o, fără să ştie, de manieră ontologică în chestiune. Aşa cum Iosif şi Maria nu l-au confirmat pe Augustus, nici noi nu confirmăm, participând la referendum, pe titularii de azi ai puterii!