Start la vaccinarea bolnavilor cronic în spitale. Pacient: E un pas către normalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În spitale, există psoibilitatea imunizării anti-COVID pentru bolnavii cronic
În spitale, există psoibilitatea imunizării anti-COVID pentru bolnavii cronic

Circa 40 de spitale din Capitală au iniţiat marţi, 18 mai, vaccinarea anti-COVID a pacienţilor internaţi în ambulatoriu, cât şi în regim continuu, potrivit dr. Oana Nicolescu, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti. Şi în ţară a început o acţiune similară.

 „Încă de săptămâna trecută am avut rugămintea pentru fiecare spital să ne spună oportunitatea ca să reuşească a-şi vaccina propriii pacienţi, acest lucru s-a întâmplat şi în momentul de faţă aproximativ 40 de spitale şi-au dat acordul. De marţi vor începe vaccinarea în spitale, pentru pacienţii pe care îi au. Ei au făcut deja un necesar de vaccin minim, au avut într-adevăr şi opţiune de a alege ce vaccin doresc şi noi am avut recomandarea de a primi un singur tip de vaccin pe spital, astfel încât să le fie mai uşor de gestionat. Dar acolo unde este nevoie şi de două vaccinuri, fie că vor Johnson sau Pfizer, vor primi şi acest lucru”, a explicat medicul.

Oana Nicolescu a mai spus că decizia de vaccinare în acest fel a venit atât din partea pacienţilor, întrucât sunt pacienţi care nu reuşesc să ajungă într-un anumit centru de vaccinare, şi în momentul în care ajung într-un spital doresc să se vaccineze, cât şi dictată de context, pentru că este necesar să fie vaccinaţi cât mai mulţi doritori. 

”Nu prea sunt doritori”

”Cu atât mai mult cu cât ei ajung cu o anumită patologie la un anumit medic, medicul ştie cu siguranţă ce este mai bine pentru pacient. Feed back-ul din partea medicilor este unul bun şi chiar au salutat, pentru că vorbim de pacienţi cronici pe care îi au în evidenţă, şi fiecare îşi doreşte ca medic tot ceea ce este mai bun pentru pacientul lui, motiv pentru care au toată deschiderea pentru partea legată de vaccinare”, a mai spus dr. Nicolescu. 

Medicul a adăugat că în cazul spitalizării de zi recomandat este vaccinul Johnson întrucât pacientul are un timp limitat la dispoziţie, iar acest ser este monodoză. 

Şi în judeţul Ilfov spitalele au început campania de vaccinare, însă doritori nu sunt prea mulţi, potrivit dr. Teodor Negulescu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov. ”La spitalul din Buftea, de exemplu, campania a început, ser există, însă nu a solicitat nimeni să fie imunizat. Medicii noştri sunt instruiţi ca atât bolnavilor cronic, cât şi celor acuţi să le explice beneficiile imunizării şi condiţiile în care se poate face inocularea.”, a explicat Negulescu. 

Ce spun reprezentanţii bolnavilor

Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi cu boli cronice consideră această nouă facilitate de vaccinare ca una de bun augur, care va produce efecte cât de curând. ”Mă bucur foarte mult să ştiu că există şi această posibilitate. Consider că este un pas spre normalitate. Pentru că în aceste spitale ajung şi foarte mulţi oameni din mediul rural care cu siguranţă nu s-au putut vaccina din diverse motive. Unii dintre ei pur şi simplu n-au avut acces, nu tuturor le este simplu să se deplaseze către oraşe, mai ales în plin sezon agricol. Iar cei care nu au fost convinşi până acum să se vaccineze, poate că, ajunşi la spital, vor asculta sfatul medicului lor curant şi văzând că au această posibilitate, vor accepta. Acest sfat contează, mai ales dacă există o legătură solidă între medic şi pacient”, a subliniat Marinela Debu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România. 

La rândul său, Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor de Pacienţi cu Afecţiuni Cronice, spune că există deschidere din partea acestei categorii de pacienţi către vaccinarea în spital: ”Mulţi bolnavi vin pentru monitorizare şi este un moment bun pentru fiecare medic curant să recomande dacă este cazul vaccinarea anti-COVId. Pentru că noi tot vorbim de imunizare, dar, până la urmă, recomandarea o face medicul”. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite