Potrivit cercetării, majoritatea fumătorilor deprind acest obicei în perioada adolescenţei, se adaugă în raportul privind consumul de tutun în rândul tinerilor.
Mai precis, oamenii de ştiinţă au examinat date din cadrul mai multor sondaje efectuate printre adolescenţi din 61 de ţări, realizate între anii 2012 şi 2015. S-a constatat că jumătate dintre state aveau o rată a fumătorilor de cel puţin 15% în rândul băieţilor şi de cel puţin 8% în cel al fetelor.
„Tinerii care încep să fumeze la o vârstă fragedă prezintă un risc mai mare de a dezvolta dependenţa de nicotină în comparaţie cu cei care fac acest lucru mai târziu în viaţă”, a explicat autorul principal al cercetării, Rene Arrazola de la Biroul pentru Fumat şi Sănătate din cadrul CDC, conform Agerpres.
În rândul ţărilor cuprinse în studiu, cea mai scăzută răspândire a fumatului în rândul adolescenţilor (1,7%) a fost constatată în Sri Lanka, iar cea mai ridicată (35%) a fost în Timorul de Est.
În cazul băieţilor, cea mai scăzută răspândire a acestui obicei a fost de 2,9% în Tadjikistan, iar cea mai ridicată, de 61,4%, în Timorul de Est.
În rândul fetelor, rata cea mai mică a fumătoarelor, de 1,6%, a fost constatată în Tadjikistan, iar cea mai ridicată, de 29%, în Bulgaria.
În majoritatea statelor, cel puţin jumătate dintre consumatorii de tutun au declarat că intenţionau să se lase de acest obicei. Proporţia elevilor fumători care au declarat că doreau să renunţe la fumat a variat de la 32% în Uruguay la 90% în Filipine, precizează sursa citată.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate