Studiu: Peste 30% din tinerii care au studii superioare au joburi care necesită studii medii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii bine pregătiţi lucrează pe posturi inferioare. FOTO: Arhivă
Tinerii bine pregătiţi lucrează pe posturi inferioare. FOTO: Arhivă

KPMG şi Institutul Naţional de Cercetări Economice 'Costin C. Kiriţescu' al Academiei Române au realizat pentru Confederaţia Patronală Concordia o amplă analiză sociologică a pieţei muncii, de peste 300 de pagini, făcută publică pe 12 martie. Studiul care se numeşte "Analiza cantitativă şi calitativă a pieţei muncii în România" arată că peste 30% din tinerii care au studii superioare lucrează în posturi care necesită studii medii.

Totodată, analiza evoluţiei ratei supracalificării în perioada 2008-2016, pe principalele activităţi economice, pune în evidenţă că, spre deosebire de majoritatea ţărilor avansate din Uniunea Europeană, în cazul României s-a înregistrat creşterea proporţiei lucrătorilor cu studii superioare ocupaţi în locuri de muncă care nu necesită studii superioare, conform economica.net.

 Cea mai semnificativă dimensiune a acestor discrepanţe se înregistrează în domeniul comerţului (engros şi retail), cu precizarea că s-au avut în vedere persoanele ocupate din grupa de vârstă 20-64 ani, spun autorii studiului citat.

Profilul celor 4,87 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani:

 

Peste 30% dintre tinerii absolvenţi de studii superioare au ocupaţii care necesită studii medii, spun autorii studiului.

Peste 10% dintre absolvenţii de studii medii au o ocupaţie corespunzătoare muncitorilor necalificaţi.

De altfel, analiza gradului de adecvare între nivelul de instruire absolvit şi cerinţele actualului loc de muncă arată că numai pentru 44% dintre tineri nivelul de instruire corespunde într-o mare măsură cerinţelor postului, explică autorii studiului.

Peste 25% dinte tinerii ocupaţi nu au statut de salariat, spun autorii studiului.

Pondere foarte scăzută a celor cu experienţă profesională din timpul studiilor - numai 1,2% dintre tineri au lucrat pe perioada studiilor; mai arată studiul citat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite