Studiu: Adolescenţii consumă mai puţin canabis în statele unde a fost legalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Adolescenţii sunt mai puţin înclinaţi să consume canabis în statele americane unde a fost legalizat, conform unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii Montana.

Cercetătorii de la Universitatea de stat din Montana, care au analizat fişele de sănătate ale copiilor din liceele americane dintre anii 1993 şi 2007, au constat că în statele americane unde canabisul a fost legalizat, a scăzut cu 10% consumul acestuia, informează BBC.

În SUA, consumul de canabis medicinal este permis în 33 de state, iar în alte zece este legal consumul în scop recreaţional. Consumul rămâne interzis însă în rândul copiilor sub 18 ani.

Conducătorul studiului, doctorul Mark Anderson, a declarat că rezultatele „ar trebui să-i liniştească pe cei care se tem că va creşte consumul rândul adolescenţiilor”. Anderson a explicat că motivul pentru care minorii consumă mai puţin canabis în statele autorizate ar putea fi că acestora le este mai greu să-l cumpere de la magazinele autorizate, fiindcă trebuie să dovedească cu acte că-l pot cumpăra. Un alt motiv ar fi faptul că marijuana din aceste magazine este mai scump.

Studiul s-a bazat pe analiza informaţiilor medicale a 1,4 milioane de copii din toate statele, culese în fiecare an de Centrul de Control al Bolilor şi Prevenţie.

Cercetarea confirmă un alt studiu, publicat în decembrie, care a constata că a scăzut consumul de canabis printre adolescenţii din Washington după ce acesta a fost legalizat, în 2012. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite