Studiu: Opt ore de muncă pe săptămână sunt ideale pentru menţinerea sănătăţii mintale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

O singură zi e muncă pe săptămână, sau două ore de muncă pe zi, reprezintă o doză eficientă pentru menţinerea sănătăţii mintale în cazul persoanelor fără ocupaţie, susţin autorii studiului. Aceştia au descoperit că riscurile apariţiei bolilor mintale sunt reduse cu până la 30 la sută în momentul în care angajaţii devin şomeri, se află un concediu prenatal sau lucrează de acasă mai puţin de opt ore pe săptămână.

Oamenii de ştiinţă de la universităţile din Cambridge şi Salford au folosit datele unui sondaj la care au participat peste 70.000 de locuitori din Marea Britanie, realizat în perioada 2009-2018, pentru a analiza legătura dintr orele de muncă, sănătatea mintală şi satisfacţia vieţii pe care o duc. 

„Avem diferite doze eficiente, de la vitamina C la un anumit număr de ore de somn pentru a ne putea simţi bine, dar este prima dată când ne punem problema în privinţa muncii”, menţionează co-autorul studiului Dr Brendan Burchell, sociolog al Universităţii Cambridge, în publicaţia Jurnalul de Ştiinţă şi Medicină, potrivit The Guardian.

Cercetătorii au mai constatat că progresul tehnologiei automate ar putea duce în viitorul apropiat la scurtarea orelor de muncă.  „Acum avem câteva idei în privinţa timpului de lucru de care este nevoie pentru a ne putea bucura de beneficiile psihologice ale muncii şi nu este deloc atât de mare”, continuă specialistul.

„În următoarele decenii vom putea vedea inteligenţa artificială, robotica şi big data cum înlocuiesc munca actuală făcută de oameni”, explică Dr Daiga Kamerade, autorul studiului de la Universitatea din Salford. ”Dacă nu este suficient pentru persoanele care îşi doreşte să lucreze full-time, va trebui să regândim normele actuale. Asta ar include redistribuirea orelor de muncă astfel încât fiecare persoană să se bucure de beneficiile sănătăţii mintale la job, chiar dacă asta ar însemna să muncim în săptămâni mai scurte”, explică autorul studiului.

De asemenea, cercetătorii recomandă ca angajatorii viitorului să se gândească la limitarea muncii la două ore pe zi şi vacanţele anuale să fie crescute la câteva luni.

„Să ai un job în care nu ai control, ai prea multe task-uri, este extrem de complex, nu îţi oferă siguranţă şi nici nu eşti bine plătit, asta poate fi la fel de grav pentru sănătatea mintală a unei persoane ca şomajul”, adaugă autorul studiului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite