STUDIU O treime din români ştiu că Holocaustul a avut loc şi în România, iar aproape jumătate cred că Antonescu ar trebui reabilitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar unul din trei români ştie că Holocaustul a avut loc şi în România, iar aproape jumătate cred că Antonescu trebuie reabilitat şi că are principalul merit în reîntregirea României, arată cercetarea realizată la comanda Insitutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel.

Procentul respondenţilor care declară că auzit de Holocaust este în creştere, ajugând la 76% faţă de procentul de 68% din 2016. majoritatea declarând că asociază termenul cu “Exterminarea evreilor în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial” (66%) şi “Lagăre de concentrare naziste” (54%). Următoarele semnificaţii pe care oamenii le asociază cu Holocaustul sunt: “Camere de gazare” (40%) şi “Deportări în masă” (39%), arată studiul.

În schimb, doar 1 din 3 români cunosc faptul că Holocaustul a avut loc şi în România, fiind cu 3 puncte procentuale mai mare faţă de 2017. Holocaustul din România este asociat mai ales cu deportarea romilor în Transnistria (49%). Se observă o scădere a procentului de respondenţi care ştiu că evreii au fost deportaţi în lagăre controlate de Germania nazistă (43% faţă de 71%), respectiv în Transnistria în perioada Holocaustului (35% faţă de 38% în 2017).

 

Românii şi reabilitarea mareşalului Antonescu

Anul acesta a crescut ponderea respondenţilor care consideră că Antonescu nu a fost patriot (41% faţă de 24% în 2017) şi strateg (39% faţă de 17%).  Cu toate acestea. românii cred că Antonescu trebuie reabilitat pentru faptele sale (46% faţă de 29% în 2017) şi i se asociază meritul de a fi întregit România mare (50% faţă de 24% în 2017)

Germania nazistă este considerată ca fiind principalul responsabil pentru declanşarea Holocaustului în România (71%), urmată la o distanţă destul de mare de Guvernul Antonescu (17%). Atunci când sunt menţionaţi toţi factorii responsabili, Germania nazistă este considerată ca factor responsabil de către 17% dintre respondenţi, iar Guvernul Antonescu de peste jumătate dintre aceştia (49%).

Discuţia despre factorii de declanşare şi susţinere a Holocaustului în România arată că principalii responsabili indicaţi de majoritatea respondenţilor sunt: Ion Antonescu (în calitate de conducător al statului – 53%), mişcarea legionară (58%), guvernele României din perioada 1940-1944 (51%) şi într-o anumită măsură presa şi literatura antisemita (49%). În opinia respondenţilor, Regele Mihai are cea mai mică responsabilitate pentru Holocaustul din România, însă este percepută ca fiind semnificativ mai mică în 2017 (7% faţă de 19% în 2017).

Un alt trend scos în evidenţă de studiu este cel al creşterii numărului de persoane care consideră că Antonescu nu a avut un impact negativ asupra României şi a evenimentelor legate de Holocaust, dar şi al persoanelor care consideră că a condus România la dezastru (38% faţă de 27% în 2017).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite