Subiecte uşoare la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii claselor a VIII-a au trecut ieri de primul hop spre liceu. Examenul nu le-a dat prea multe bătăi de cap. Bine, simplu, uşurel, putea să fie şi mai greu. Aşa au caracterizat absolvenţii de gimnaziu subiectele la limba română.

Ieri, la proba de limbă română, candidaţii de la Evaluarea Naţională au primit două texte la prima vedere, un basm şi un text nonliterar la care au primit întrebări de analiză, sintaxă şi morfologie. În plus, elevii au avut de argumentat că fragmentul din „Rodul Tainic", de Ioan Slavici, aparţine speciei basm.

Citiţi şi:

Examen încheiat cu un suc şi o plimbare

Absolvenţii de-a VIII-a intră în focuri

EVALUAREA NAȚIONALĂ Vezi aici ce subiect le-a picat elevilor din clasa a VIII a care au dat astăzi examen la română

Toţi participanţii la teza de ieri au spus că subiectele au fost uşoare, gândindu-se cu groază că, în loc de basm, ar fi putut pica alte specii mult mai grele. „Chiar am învăţat basmul zilele astea şi am picat pe subiect. Oricum, se putea şi mai greu. A fost bine că a picat basmul, pentru că am avut mai multe elemente în argumentare, de exemplu - cifrele magice, formulele de încheiere, personajele fabuloase, faptul că binele învinge răul", spune Andreea, absolventă a clasei a VIII-a la Şcoala nr. 135 din Bucureşti. La subiectul al doilea, elevii au avut de scris o compunere despre un peisaj impresionant.

„N-am învăţat mai deloc şi am ştiut"

 „A fost destul de uşor. N-am învăţat mai deloc şi am ştiut. Doar azi, în tramvai, m-am uitat pe notiţe. La literatură ­m-am pregătit, dar la gramatică n-am învăţat, că erau doar două exerciţii, deci nu se merita. Dar am făcut şi la gramatică, am pus şi la nimereală, m-am mai şi inspirat. La literatură a fost uşor", recunoaşte un elev de la Liceul „Nicolae Tonitza" din Bucureşti.„Subiectele au avut un nivel mediu de dificultate şi au acoperit cunoştinţele dobândite în cei patru ani de studiu, atât la vocabular, cât şi la sintaxă şi, bineînţeles, în ceea ce priveşte textul literar", spune Fănica Simion, profesoară de limba română la Şcoala nr. 3 „Nicolae Titulescu".

Elevii au fost supravegheaţi de profesorii din şcoală. Dacă la unele şcoli au fost aleşi cei mai drastici dascăli, la altele a mai fost loc şi de tocmeală. „Profii ­n-au fost răi, dar cealaltă clasă a picat cu proful de mate, care i-a lăsat să vorbească între ei, la noi mai puţin, dar am vorbit şi noi, ne-a mai văzut, ne-a mai lăsat. Mă aşteptam să ne lase să vorbim. Nu puteau să fie atât de stricţi, ne cunoaştem, ne înţelegem", spune un alt elev de la o şcoală din Capitală. Şi totuşi, potrivit regulamentului, cei care sunt prinşi în încercarea de a copia riscă să fie eliminaţi din examen şi să primească nota 1.

Niciun elev nu poate să pice la Evaluarea Naţională, deoarece primele două clase de liceu sunt obligatorii. Notele sunt însă importante, deoarece contează în proporţie de 50% la media de admitere la liceu, cealaltă jumătate fiind calculată din media anilor de gimnaziu.

"Subiectele au avut un nivel mediu de dificultate şi au acoperit cunoştinţele dobândite în cei patru ani de studiu."
Fănica Simion
profesoară de limba română

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite