Societate

articolul anterior

Sunt românii pregătiţi să accepte imigranţi?

47
29 Jul 2022 14:43:01
Horia Blidaru
În ritmul actual, peste zece ani s-ar putea să avem în România 1,5 milioane de lucrători din afara UE, dintr-un total de 6,5 milioane de lucrători
În ritmul actual, peste zece ani s-ar putea să avem în România 1,5 milioane de lucrători din afara UE, dintr-un total de 6,5 milioane de lucrători

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut, în ultima şedinţă de Guvern, ministrului de Externe să intensifice acordarea vizelor pentru lucrătorii străini, întrucât ”solicitarea de la mediul de afaceri este de aproximativ 100.000 de oameni. Pentru a putea să asigurăm funcţionarea multor afaceri”, conform şefului Executivului. ”Bangladesh, Nepal, India sunt sursele de forţă de muncă străină cele mai importante”, a precizat Bogdan Aurescu.

Vestea intervine în plină dezbatere, de acum internaţională, iscată de tonul nazist în care prim-ministrul Ungariei a denunţat, de pe teritoriul României, amestecul de rase non-europene cu europeni şi a clamat puritatea maghiarimii, care nu este o ”rasă mixtă”. „O retorică de această natură este de neiertat”, la peste „75 de ani după Holocaust”, a replicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, în consonanţă cu întregul Occident terifiat de derapajul rasist al lui Viktor Orban. Până şi televiziunea rusă de stat, care a aplaudat şi popularizat discursul anti-european de la Băile Tuşnad, s-a jenat să prezinte partea cu conotaţii rasiste, preferând să o cenzureze.

Doi vicepreşedinţi ai Comisiei Europene au condamnat teza propagată de Orban. ”Toţi suntem oameni în mod egal. Ura nu îşi are locul pe buzele noastre şi nici în societăţile noastre”, a declarat vicepreşedintele CE pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas. Iar Frans Timmermans a subliniat că ”facem parte cu toţii din aceeaşi rasă: rasa umană. Rasismul este o invenţie politică otrăvitoare. Acesta nu ar trebui să existe în Europa, unde puterea noastră stă în diversitate”.

Nu cred în sondajul maghiar care-l dădea, chiar în ziua sosirii la Tuşnad, pe Viktor Orban de două ori mai popular în rândul românilor faţă de anul trecut (ar fi ajuns, chipurile, la 60% apreciere în România). Dar ştim bine că avem un segment de populaţie care strâmbă din nas la discursurile euro-americane pe tema rasială (de fapt, ăstora le pute orice vine de la Bruxelles şi Washington, în schimb li se pare acceptabil, chiar atractiv ce le livrează propaganda rusă, inclusiv via Budapesta).

Dincolo de aspecte ideologice, există, însă, un raţionament evident care stă la baza importului de muncitori din afara UE. Şi e bine să fie subliniat raţionamentul, înainte ca discuţia să o ia razna în stil politicianist.

Ne confruntăm cu o criză demografică majoră şi, implicit, cu o criză a forţei de muncă, tot mai pronunţată de la un an la altul. ”Nu mai e nimeni în sate să vină la muncă în oraş. Capitalul multinaţionalelor a intrat deja, acum începe să se dezvolte capitalul local. E normal să înceapă să vină imigranţi. Cheia e aşa. Să nu blocăm capitalul, să nu mărim taxele în prostie, să lăsăm să vină imigranţi”, explică analistul Andrei Caramitru. Care atenţionează, totodată, că, în ritmul actual (100.000 vize pe an + 500.000 muncitori extra-UE deja aflaţi la noi), peste zece ani s-ar putea să avem în România 1,5 milioane de lucrători din afara UE, dintr-un total de 6,5 milioane de lucrători.

Cu toate consecinţele pe care le va atrage o asemenea migraţie a forţei de muncă dinspre Asia.

Migraţie necesară pentru a se împlini o previziune precum cea a economiştilor de la Harvard, potrivit căreia România va ajunge, până în 2030, pe locul 12 între ţările lumii cu cel mai rapid ritm de creştere medie anuală a PIB pe cap de locuitor.

Sunt românii pregătiţi să primească o asemenea migraţie extra-europeană? Avem instituţii şi lideri capabili să gestioneze impactul asupra societăţii?

* o analiză Europolis Forum

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

47 Comentarii

https://brave.com/
29.07.2022, 15:03:02

Sclavi poate... emigranti nu ca asa zice Trump...

-16 (18 voturi)
un motan intransigent
29.07.2022, 15:39:22

Emigrantzi legali? Nu! Statul trebuie sa se ingrijeasca de romani. Majorarea salariilor medicilor a facut ca emigrarea acestora sa scada semnificativ. O asemenea majorare si in alte domenii de activitate ar avea, cu sigurantza, acelasi efect.

+1 (19 voturi)
Adin cel Groaznic
29.07.2022, 16:04:24

Sa munceasca cat au conractul de munca iar apoi sa se intoarca in tarile lor..

+4 (12 voturi)
Georgian Macadau
29.07.2022, 16:30:27

Nici nu aveam noi deja milioane de "asiatici" veniți robi pe moșiile bisericești acum câteva sute de ani.... și nici pe ăia nu i-am integrat încă, dar mai aducem alții acum. Mi-e greață prin jumătate din cartierele Londrei unde parcă.te și vezi în rapănul Bombay-ului.... și nici ăștia nu au reușit să-i integreze prea tare- poate doar în documente că apucăturile si nespălarea lor au rămas nealterate.

+5 (11 voturi)
Iulian Arion
29.07.2022, 17:03:44

Este manevra ofiterilor securitatii implicati intr-o afacere in care crima organizata are monopol: traficul de fiinte umane. Ati observat ca proxenetilor si traficantilor judecati, gen sile camataru, instanta nu a dispus verificarea si confiscarea averii ilicite, conform directivei CE 42/2014? De ce? Batranii ofiteri ai securitatii, politisti, judecatori, procurori, fii acestora controleaza fenemenul. Salariul minim pentru romani nu il cresc pentru ca se rupe economia, dar platesc 5000 lei lunar muncitorilor straini + masa +cazare! Pentru fiecare muncitor strain trebuie depusa o garantie de 2000 euro. Budai nici nu vrea sa auda! Exista alte mituri false: "Sa munceasca, sa ne plateasca pensiile!" Sumele retinute contributii la pensii se repatriaza in tarile de provenienta. Muncitorii ilegali nu platesc asigurare de pensie. La recrutare sunt ademeniti cu castiguri nelimitate din munca si pot lucra in alte state. Ei nu stiu ca Romania nu este in Schengen.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (47)

Modifică Setările