Suntem sau nu pentru resetarea clasei politice?

La aproape un an de la ”luarea ţării înapoi” Piaţa Universităţii îşi vrea din nou ţara înapoi. Ca un Harap Alb, preşedintele aducerii ţării înapoi, a rămas singurul far strălucitor pentru o mare parte a celor care vor schimbarea clasei politice. Culmea culmilor, cei din Piaţă i-au cerut demisia Patriarhului Daniel dar de apoliticul de la Cotroceni nu s-au atins.

Întrebarea esenţială în acest caz este dacă doar Guvernul este luat în colimatorul protestatarilor sau toată clasa politică în întregul ei? Cum ar fi fost ca preşedintele Iohannis printr-un comunicat, o conferinţă spontană - e greu de imaginat în cazul său - să ceară întregii clase politice, cu el în frunte, să plece? Şi să treacă prin alegeri din nou?

Poate este timpul înfiinţării unor partide noi, poate este timpul deschiderii partidelor spre oameni serioşi si dedicaţi, poate este timpul unor dezbateri democratice, poate este timpul schimbării.

Piaţa Universităţii a devenit un examen mult prea greu pentru clasa noastră politică. Lumea a învăţat drumul străzii. Protestele devin mai dese, ceea ce este un factor bun. Aceste proteste devin în sine şi o lecţie a sistemului democratic. Oamenii îşi pun întrebări, se consultă, se gândesc, caută schimbarea. Factorul comun al acestor proteste este schimbarea. Toţi vor să schimbe, să se schimbe şi speră într-o normalizare a societăţii.

Până acum, doar un politician este mai sus de clasa politică. Preşedintele nostru mut şi zâmbăreţ are soluţii, dă termene şi selectează reprezentanţii Pieţei.  Cum mesajele venite de la Universitate sunt despre resetarea clasei politice, despre schimbarea politicienilor, despre un  (din) nou început, despre schimbare, din temelii.

Ceea ce produce o anumită neîncredere în aceste consultări sunt tocmai aceste discuţii. De ce partidele, în aceste momente discută în spatele uşilor închise? De ce nu discută cu acest preşedinte, pe post de iluminator în faţa presei. Să ştim şi noi ce gândesc, cum pun problemele, ce soluţii dezbat. Acelaşi lucru m-aş fi aşteptat să-l vedem şi la aşa zisa şedinţă de la Cotroceni, stabilită în urma ultimatului dat Pieţei, de aşa zişii reprezentanţi.  Dacă vorbeau pentru noi, despre noi, ca ”auto delegaţi” ai noştri, să-i vedem cum ne reprezintă. Şi unii, şi alţii, toţi ca un întreg, toţi pentru binele comun.

Pentru că tot ne place unora să-l asociem pe Klaus Iohannis cu Germania, preşedintele se putea inspira din istoria recentă a acestei ţări. Cancelarul federal al Germaniei, după cel de-al doilea război mondial, în noua capitală, Bonn a luat hotărârea de a face şedinţele publice. Într-o clădire din sticlă, oamenii puteau privii guvernul în exerciţiul funcţiunii şi mai mult, îi puteau auzi prin difuzoare instalate tocmai pentru ca cei care vor să-i asculte, să o facă. Sau poate domnul preşedinte nu se poate gândi la o discuţie transparentă? Nu poate concepe acest tip de comunicare?

Suntem construiţi să credem, să sperăm, să ne amestecam visele, iluziile, într-un soi de letargie vie şi să ne transformăm dorinţele într-o aievea visare. În plină perioadă de proteste, fiecare, după nivelul de percepţie, de aşteptări, de oameni simpli, credem că de fapt ştim mai bine cum stau lucrurile.

În ce priveşte clasa politică îmi este greu să găsesc câteva decizii pe care logica mea să le poată priceapă. Neîncrederea este atributul cu care ne-au înzestrat politicienii noştri de foarte mult timp. Şi continuă să lucreze în acest sens.

În ce mă priveşte, mesajul Pieţei este clar. Clar pentru toţi mai puţin clasa politică. Astfel, prin tergiversarea conturării unei concluzii din partea lor, ne oferă ”consultări” între ei şi răzleţ au selectat câţiva oameni de bine pe care i-au numit reprezentanţii mulţimii. Care, accidental au mai fost reprezentanţii unora sau altora din perioada ”condamnată” în Piaţă.

Desigur, cei care doresc continuitatea în forma actuală vor depune eforturi pentru a dilua mesajul celor care vor schimbarea. Vor încerca prin diferite metode să creeze o anumită tensiune, de a manipula prin mass-media, de a construi un anumit curent pentru a produce emoţie care să determine ori stabilitate ori schimbare. După cum vedeţi, unii caută să-l denigreze pe Raed Arafat, alţii văd teorii ale conspiraţiei cum că o anume mână criminală ar fi dat foc intenţionat localului Colectiv.

Cei care protestăm, cei care protestează din Piaţă, cei care vor schimbare, au un mesaj clar: schimbarea clasei politice. În acest sens se pune întrebarea dacă vrem schimbarea până la capăt sau dorinţa celor care au vrut schimbarea totală, scade pe parcurs?

Astfel trebuie să înţelegem

• Schimbarea guvernului este o soluţie suficientă?
• Dacă vrem alegeri anticipate, cum şi în ce mod trebuie ele făcute?
• Dacă vrem ca Guvernul şi Parlamentul să fie schimbat, de ce nu vrem şi schimbarea celor de la Cotroceni?

Nu mă număr printre naivii care cred că de acum înainte România se va propăşi ca urmare a protestelor. Politica, nu are tangenţă cu nimic din ce este etic sau ideal. Politica înseamnă interes, compromis, arta de a negocia, obţinerea puterii prin mijloace, nu întotdeauna transparente.

Poate că nu trebuie să ne gândim la pasul 2 înaintea Primului Pas. Să începem cu primul pas, resetarea clasei politice sau CTRL+ALT+DELETE, cum se exprimă unii din Piaţă, apoi soluţiile vor veni în mod firesc.