Societate

articolul anterior articolul urmator

Supremaţia intelectualilor în Europa de Est

10
30 Oct 2013 07:51:37
Constantin Schifirneţ

Despre rolul intelectualilor în europenizare nu trebuie discutat ca despre o forţă omnipotentă, aşa cum există tendinţa, în spaţiul est-european, de a-i supraîncărca cu misiuni şi roluri multiple

Încă de acum 70 de ani, C. Rădulescu-Motru sublinia că termenul intelectual în spaţiul românesc are un înţeles „destul de înalt”, iar în Rusia este şi mai înalt. În schimb, în Occident intelectualii sunt consideraţi muncitori calificaţi, fără a li se acorda un rang deosebit sau chiar un monopol al lor asupra opiniei publice. În societăţile unde ocupaţiile intelectuale „sunt relativ de dată recentă, ei sunt supraestimaţi”. 

De ce se întâmplă această diferenţă în ce priveşte perceperea statusului intelectualului? În ţările din Răsăritul Europei, contextele istorice au determinat acordarea unui rol special intelectualilor: „Popoarele din această parte a Europei au fost constrânse, prin dezvoltarea lor istorică, să împrumute, din Apus, idei şi instituţii, necesare organizării lor, în State moderne. Din cauza acestei constrângeri, muncitorii intelectuali, la aceste popoare, au primit o menire pe care n-au avut-o colegii lor din Apus: menirea de a transplanta ideile şi instituţiile străine în ţara lor. Pe când, în Apus, muncitorii intelectuali continuau tradiţiile profesionale începute de veacuri şi numai prin excepţie transplantau, la ei acasă, idei şi instituţii străine, în Orientul Europei situaţia este inversată. Aici, dacă nu cantitativ, în orice caz calitativ, se cerea intelectualului o producţie după modelul străinătăţii.” (C. Radulescu-Motru, Intelectualii, Timpul, anul V, 1323, 13 ianuarie 1941, p. 1.) 

Aşadar, intelectualii din Europa de Est se bucurau de un prestigiu disproporţionat, pentru că ei imitau sau preluau idei din alte culturi inaccesibile spaţiului public, pe când în Occident, ei erau calificaţi de a răspunde la provocări ale realităţilor de aici. Teza lui C. Rădulescu-Motru ar putea fi un punct de pornire în studiul intelectualităţii europene. O scrutare asupra spaţiului public românesc devoalează persistenţa aceleiaşi viziuni despre rolul intelectualului român în societatea românească integrată în UE. Se solicită intelectualilor să „nu mai stea pe margine”, să nu se mai mulţumească doar cu statutul de comentatori, ci „să dea soluţii” şi să se implice în acţiuni de cultivare a poporului, ceea ce trimite la programul iluminist de educare a maselor. Intelectualii ar fi un factotum, de fapt un substitut al unor categorii profesionale cu competenţe în domenii specializate.

Dacă în spaţiul occidental fiinţarea naţiunii ţine de reglementările prin lege şi de societatea civilă, în spaţiul răsăritean cultura vernaculară, în special limba şi obiceiurile, este esenţială în descrierea naţiunii. În acest fel se explică rolul proeminent jucat de lexicografi, filologi şi folclorişti în afirmarea ideilor naţionale, după cum susţine Anthony Smith. Teza se verifică cel puţin parţial în istoria modernă românească, înscrisă în trendul cunoscut de Europa de sud-est, unde modernitatea s-a realizat printr-o ruptură de tradiţie, produsă de intelectuali, întrucât aceştia aspirau să devină egali cu elita politică. Modernizarea a fost gândită de sus în jos, iar înnoirea instituţională a început cu intelectualii şi cu funcţiile lor sociale şi culturale noi. În burghezia românească intră intelectualii, cu pecetea lor, deci diferiţi de cei din alte spaţii.

Orice discuţie despre conduita şi concepţia intelectualităţii postcomuniste trebuie să aibă în vedere statutul avut în perioada comunistă. Ce le lipsea intelectualilor în comunism? Fără a stărui aici asupra unui răspuns amplu, amintim câteva dintre atributele care nu au putut fi exercitate deloc sau numai în măsură insuficientă: autonomie profesională şi socială faţă de puterea politică, exprimarea spiritului critic, toleranţă faţă de ideile altora, libera circulaţie în lumea academică europeană şi universală, acces la orice sursă de informare, dialogul neîngrădit între specialişti, existenţa unui spaţiu public al dezbaterii ştiinţifice şi culturale, implicarea în societatea civilă. Trebuie recunoscut că Occidentul a fost prezent în spaţiul românesc prin cultura sa, chiar şi în timpul comunismului. Oricât ar părea de straniu, sub diferite forme, cultura şi civilizaţia occidentală au pătruns în societatea românească comunistă. O parte din elitele comuniste dependente formal de spaţiul sovietic îşi îndreptau atenţia spre Occident. În timpul regimului comunist au existat elite şi intelectuali, dar, din cauza contextului ideologic intern, acestea au fost lipsite de mijloacele necesare şi, astfel, s-au integrat în mică măsură în reţeaua internaţională de cercetare şi de învăţământ.

În România, elitele economice şi financiare nu posedă putere politică şi din această cauză ele nu pot să impună propriile programe de dezvoltare economică. Îmbogăţirea unor grupuri nu s-a făcut prin obţinerea de profit din activităţi economice, ci prin mijloace politice sau fiscale obţinute prin deţinerea unei funcţii publice. Puterea politică este calea principală prin care se poate câştiga putere economică, în timp ce în ţările cu modernitate structurată puterea economică luptă pentru a avea putere politică.

Intelectualii nu au reuşit să transmită un mesaj clar către elitele politice româneşti,  confruntate cu provocări ale modelelor de dezvoltare, dar ele au tins mereu spre modelul occidental. S-a încetăţenit, în mentalul colectiv, expresia „a ajunge din urmă”, asociată necondiţionat cu modernizarea. Ţara rămasă în urmă este aidoma unui alergător prins într-o cursă infernală, ca şi cum modernitatea ar fi o cale de a depăşi pe alţii sau pe tine însuţi, într-o competiţie invizibilă. Mai mult, nu rezultă cu multă claritate pentru ce proiect de societate pledează intelectualii în spaţiul public, fiindcă tendinţa lor generală este referirea la un model abstract al societăţii dintr-o anumită ţară europeană occidentală sau la societatea românească interbelică.

Astăzi, tot mai mulţi intelectuali tind către o prezenţă activă în sfera publică, motivaţi fiind de necesitatea implicării în proiecte de dezvoltare socială. În perioade de criză sau de schimbări sociale radicale, intelectualii caută să dea sens noilor direcţii de evoluţie a societăţii şi a instituţiilor, pentru a restabili ordinea şi echilibrul social. În societăţile în tranziţie, intelectualii se prezintă ca actori principali ai proceselor de modernizare. În acelaşi mod, ei sunt învestiţi astăzi ca un potenţial factor de europenizare.

Spaţiul de manifestare şi exprimare al intelectualului este, practic, în orice zonă a societăţii, inclusiv în sferele politice şi guvernamentale. Între statusul de intelectual şi de cel de demnitar se poate naşte o tensiune generată de rolurile diferite exercitate în fiecare din cele două poziţii. Intelectualul aplică principiul neutralităţii afective faţă de evenimente şi acţiuni sociale, dar ajuns demnitar sau funcţionar public el se concentrează pe strategii şi soluţii la problemele comunităţii. Intelectuali aspiră să fie în centrul deciziei politice, fără a conştientiza riscurile din exercitarea de funcţii publice. Nu este mai puţin adevărat că din cauza condiţiilor de viaţă unii intelectuali pentru a-şi asigura un nivel de trai mai ridicat cedează de la principii ale vieţii intelectuale.

Performanţele intelectualului român sunt comparate cu cele ale intelectualilor din Europa fără a se ţine seama de contextul dificultăţilor cu care  se confruntă. De pildă, universitarilor li se cere să fie profesori ca la Universitatea Harvard într-un context economic precar. Profesorul american dispune de toate condiţiile de a câştiga recunoaşteri internaţionale, iar profesorul român este obligat să supravieţuiască. În acelaşi timp, subliniez că universităţile româneşti pregătesc studenţii pentru  oportunităţi  locale şi europene.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Dan-Octavian Cătană
30.10.2013, 08:52:22

Domnule profesor, mă bucur că aţi abordat această temă referitoare la rolul intelectualilor în Europa de Est. Este un subiect de maximă importanţă. Pentru o mai bună înţelegere a termenilor aş îndrăzni să recomand spre lectură cititorilor două lucrări importante: Raymond Aron, L'opium des intellectuels, Calmann-Lévy, 1955 Noam Chomsky, Responsabilité des intellectuels, ed. Comeau et Nadeau, Montréal, 1999

+3 (3 voturi)
Victor Jimbu
30.10.2013, 09:30:42

O formulare mai frumoasa a unui adevar atat de greu de suportat, nici ca se putea...

+1 (3 voturi)
Coman Alexandru
30.10.2013, 10:45:32

Articol interesant.

0 (2 voturi)
654815544566
30.10.2013, 10:55:03

Si asta e o noutate? Daca nu stiati, apa e uda :D Ca 90% din intelectualii nostrii sunt lepre de calibru mare, mie mi-a fost clar din prima zi cand am dat nas in nas cu ei. Daca le iei la puricat toate publicatiile stiintifice, 99% sunt plagiate, bune de folosit cand te duci la cacastoare. Sa vrei sa studiezi un domeniu (orice domeniu) iti pierzi timpul daca citesti carti scrise de romani, nu doar ca sunt copiate prost (multi habar n-au de engleza) dar "in ingeniozitatea lor" incearca sa falsifice adevarul pentru a se pacali singuri ca sunt mai mult decat sunt.

-5 (9 voturi)
Mihai Ion Turcu
30.10.2013, 11:22:18

Conceptul "intelectual" comporta multe definiri. Un specialist cu studii academice si calificare specializata nu este un "intelectual", poate fi o persoana cultivata sau nu, fara ca acesta dimensiune personala sa-i afecteze eventuala "productie" pentru care este angajat si platit. Daca prin intelectual intelegem pe cineva ca Raymond Aron, ne referim de regulala la umanisti si le cerem opere de metastiinte, filozofie, literatura, sinteze sau conjecturi originale si eventual initierea unei scoli de gandire. Unui specialist ii lipsesc la noi instrumentele de lucru sau cercetare, si contactul cu lumea specialitatii sale,si revistele sunt scumpe ca si publicarea in revistele de specialitate. Nu prea este clar cine ar avea nevoie de specialisti de inalta clasa intr-o tara in care prezent nu se investeste in productie, sau servicii de inalta clasa. "Intelectualului" generator de idei are nevoie de contactul cu lumea ideilor in care tezele sale pot fi vehiculate, si daca se impun, preluate. Ce i-a lipsit a fost libertatea. Societatea noastra in prezent nu are nevoie de"intelectuali" fiind sub dictatul presiunii si controlului centrelor politice occidentale, urmand extinse "to do list" menite sa integreze spatiul nostru in "standardele" occidentale, adecvate sau dinpotriva, noua. Se perpetueaza o altfel de nelibertate mai eleganta si mai putin contondenta. Romanii care s-au dovedit creatori si au intrat in circuitul mondial s-au realizat in strainatate. Romania a fost si continua sa fie o periferie.

+2 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările