Surse: „Mai mulţi şefi din Agenţia Naţională a Medicamentului au fost demişi sau au demisionat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi oameni aflaţi în poziţii tehnice importante la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale - medici şi biochimişti - au fost demişi sau au demisionat.

Potrivit ştirileprotv.ro, printre cei care au demisionat se află şeful departamentului de evaluare a tehnologiilor medicale (HTA), trei oameni importanţi de la inspecţia farmaceutică, plus şeful departamentului de resurse umane.

Sursa citată notează că plecările ar fi avut loc după ce Andrei Iordache, considerat un apropiat al lui Darius Vâlcov, ar fi venit la cârma agenţiei. 

„Andrei Iordache, venit de la Direcţia de Sănătate Publică Olt, i-ar fi anunţat într-o şedinţa restrânsă că ANM-ul va fi restrâns la 50 de oameni. Decizia vine după ce, la începutul anului, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, anunţa că la Agenţie se vor face angajări, din cauza numărului mic de specialişti”, arată sursa citată.

Între alţii, ar fi plecat şefa serviciului de inspecţie a distribuitorilor, şefa serviciului de inspecţie a farmaciilor, şefa serviciului de inspecţie a calităţii medicamentului, şeful serviciului de HTA (care decide ce medicamente se rambursează şi care nu).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite