Târgu Mureş: Tumoră extirpată pe cord deschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa managerială a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş a prezentat astăzi rezultatul pozitiv al unei operaţii asupra pacientei PLV, din Braşov, căreia i-a fost extirpată printr-o intervenţi pe cord deschis, o tumoră de 29 cm lungime şi 3 cm grosime.

Având în vedere complexitatea cazului şi convergenţa mai multor specialităţi în abordarea terapeutică, la operaţie au participat prof. Dr. Radu Deac – şef Clinică Cardiovasculară I, prof. dr. Constantin Copotoiu – şef secţie Clinica Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, profesori asicuat al Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, dr. Galajda Zoltan, dr. Victor Raicea – medic primar chirurgie cardiovasculară, dr. Sorin Baloş, medic primar chirurgie cardiovasculară, dr. Kovacs Judit, medic primar ATI. Numărul redus de astfel de cazuri înregistrat pe plan mondial, face ca intervenţia cirurgicală efectuată în IBCvT Târgu Mureş pe 20 martie să constituie atât o premieră locală cât şi una naţională. Operatia a durat 4 ore, iar evoluţia post operatorie a fost favorabilă. Pacienta va pleca acasă.

“Mă simt foarte bine. Am facut investigaţii în Germania. Tumora a fost complexă, acolo mi s-a eliminat o tumoră din abdomen, iar cea din vena cavă aici. Când mi-am aflat diagnosticul am clacat pshihic, apoi am aflat de această soluţie şi a fost singurul drum pe care puteam merge”, a declarat pacienta.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite