Tătaru: Orice caz pozitiv ar trebui urmat de o anchetă epidemiologică realistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tătaru afirmă că e nevoie de anchete epidemiologice realiste
Tătaru afirmă că e nevoie de anchete epidemiologice realiste

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, miercuri seară, că ar fi nevoie de ”anchete realiste” la fiecare caz pozitiv, însă autorităţile sunt ”la mâna” bolnavilor, care pot să declare toate persoanele cu care au intrat în contact sau nu.

Totodată, Nelu Tătaru recomandă românilor să ia legătura cu medicii de familie la cel mai mic semn de boală, pentru că, trând infecţia cu coronavirus ca pe o ”banală răceală” se poate ajunge uneori prea târziu la spital. Întrebat despre teste, Nelu Tătaru a afirmat că în maximul istoric s-a ajuns la 52.420, capacitate care nu poate fi suplimentată din lipsa specialiştilor.

”Dacă ne referim la lunile iulie - august, când am avut perioada testărilor şi se făceau şi testări la cerere, atunci, în maximul istoric al fiecărui laborator se ajungea, la cele 144 de laboratoare atunci, la 50.000 de teste sau mai precis erau 52.420 de teste, lucrate ca maxim istoric al fiecărui laborator. În practică, în schimb, lucrurile stau altfel. Testările se fac la anumite recoltări. Recoltările se fac la definiţia de caz, definiţia de caz incluzând anchetele epidemiologice, anumite categorii de persoane, cele care sunt instituţionalizate, cele care îngrijesc aceste persoane instituţionalizate, cei care se pregătesc de transplant, cei de la oncologie, cei care fac dializă, femeile gravide care intră sau ies din izolare sau din carantină, precum tot ce înseamnă respirator - simptomatic, beneficiază  de aceste teste”, a declarat, miercuri seară, la B 1 TV, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. 

Potrivit acestuia, numărul laboratoarelor care testează a crescut, dar există şi resursa umană care este limitată. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite