Tătaru, despre Spitalul Regional de Urgenţă Craiova: Din 2027 vom avea un spital de top în toată zona Olteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că un spital de top în zona Olteniei va fi gata în 2027
Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că un spital de top în zona Olteniei va fi gata în 2027

Nelu Tătaru a afirmat, întrebat despre stadiul acţiunilor privind Spitalul Regional de Urgenţă din Craiova ,că „suntem în linie dreaptă”. Ministrul Sănătăţii a explicat că de anul viitor vom avea toate etapele de parcurs, iar din 2027 urmează să avem „un spital de top în toată zona Olteniei”. El a adăugat că actualul Spital Judeţean de Urgenţă Craiova va fi relocat în viitorul spital regional.

„Aici ne aflăm în apropierea drumului expres, pe viitoarea locaţie a Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, un spital pentru care s-a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pe 30 aprilie. Tot atunci s-a deschis şi licitaţia de oferte pentru proiecte, iar pe 22 iulie s-a obţinut acceptul Comisiei Europene şi pentru acest spital. Deci suntem în linie dreaptă, urmând ca din 2021 să avem toate etapele de parcurs, iar din 2027 să avem un spital de top în toată zona Olteniei care să însemne şi spitalul regional al zonei Olteniei”, a afirmat Nelu Tătaru, întrebat vineri la Craiova despre subiect.

Acesta a mai spus că „perioada 2021 - 2027 este termenul pentru viitorul Spital Regional de Urgenţă Craiova, care va însemna o relocare a Spitalului Judeţean de Urgenţă existent astăzi”

„Viitorul spital este unul cu 807 paturi, actualul este cu 1.500 de paturi. Rămâne ca în această perioadă analiza şi master planul să reaşeze pe vechiul aşezământ al Spitalului Judeţean o viitoare unitate, din discuţiile avute şi aici vor interveni şi autorităţile locale, a unui spital municipal”, a completat ministrul Sănătăţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite