Societate

articolul anterior articolul urmator

Taximetristul

0
4 Mar 2011 21:46:48
George Radulescu

Dacă vrei să auzi ce se mai întâmplă sau ce s-a întâmplat cândva prin lume trebuie să sporovăieşti cu taximetriştii bătrâni.

Atunci când le dai prilej de vorbă, fiecare dintre ei are cel puţin o poveste de spus. Interesantă sau banală, decentă sau vulgară.

De o bună bucată de vreme însă, poveştile taximetriştilor bătrâni au o tonalitate comună - nostalgie amestecată cu disperare. Asemenea multor români, şi lor le este frică de ce-i aşteaptă. Unii regretă că n-au rămas şoferi în Germania, la începutul anilor '90, atunci când au avut ocazia să o facă. Alţii s-au resemnat şi doar îşi amintesc, din când în când, de „anii de glorie". „Prin '84 - '85 îmi rămâneau patru mii de lei la sfârşitul lunii. Erau bani! Aveam salarii mici, dar câştigam mult din bacşişuri. Fumam ţigări d'alea lungi şi-mi scoteam nevasta la restaurant în fiecare săptămână", îmi mărturisea un nene trecut bine de 50 de ani.

Dacă eşti „băiat de treabă" - aşa cum pare-se că m-am dovedit eu de câteva ori - afli şi picanterii: măcelari plini de bani care circulau numai cu taxiul, femei uşoare livrate ştabilor timpului şi câte şi mai câte. Cursa să fie lungă şi traficul aglomerat!

Odată pornită discuţia, poţi să nu mai zici nimic. Povestea curge de la sine iar legătura cu prezentul vine firesc. „Da' unde-s clienţii de altă dată, dom'le?! Azi dai doar de nenorociţi care au impresia că le eşti slugă. (bip!) S-au înmulţit şi ţepele. Se dau jos şi nu-ţi mai plătesc. (bip!) Pentru opt lei cât face cursa să mă iau cu ei, ca să mai bage şi cuţitul în mine?!", îşi varsă năduful interlocutorul meu de ocazie. Dau din cap aprobator. Poartă chică à la Michael Creţu, mustăcioară subţire şi soarbe cu nesaţ din cafeaua „la plastic" pe care apoi o fixează cu grijă în suportul aninat de bord. Practic, cam cu asta s-a ales după un sfert de secol de taximetrie. Şi cu o tuse tabagică. „Nu pot să le las, lua-le-ar dracu' să le ia de ţigări! Mai dau şi o căruţă de bani pe ele! Am ajuns să muncesc doar ca să am ce fuma...", mai spune omul meu care insistă să-mi arate o chitanţă cu veniturile de luna trecută. A încasat şapte mii de lei din care şase mii s-au dus pe gaz şi pe planul impus de companie. S-ar angaja undeva mecanic, calificarea lui de bază, dar mai are şase vecini în bloc cu aceeaşi meserie, toţi şomeri. „Eu am noroc cu pensia maică-mii, că altfel nu ştiu ce m-aş face", mă lămureşte taximetristul. Între timp, ajungem la destinaţie. Plătesc şi cobor. Mă simt ca şi când aş fi revăzut un film vechi şi prost. Asociez totul cu sitcom-urile de calitate îndoielnică, difuzate odinioară de televiziunile autohtone. Brusc înţeleg că, din nefericire, producătorii nu exageraseră deloc. Dar „sitcom-urile" continuă să ruleze, zi de zi, în jurul nostru. Mă întreb ce am putea face să le oprim. Pentru totdeauna. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările