They tried to make me go to rehab, but I said OXI, OXI, OXI..

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate că o paralelă între destinul unui individ şi destinul unui Stat nu este un demers riguros ştiinţific, dar este un demers util. O trecere în revistă a evoluţiei unei dependenţe de jocuri de noroc şi un comentariu pe marginea pacientului grec care refuza reabilitarea propusă de familia europeană.

De foarte multe ori, ”cariera” unui jucător patologic începe cu o victorie. O sumă mare câştigată pe bani puţini, o mână extraordinar de bună. În momentul coliziunii cu şansa, sistemele cerebrale sunt inundate de un cocktail de neuromediatori care, decodaţi de receptorii neuronali, se traduc în plăcere, surpriză, mândrie şi o întrezărire a posibilităţii că ceea ce se aplică tuturor - ” în sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea[i] - poate că nu trebuie să se aplice şi jucătorului. Amintirea acestui moment de graţie şi dorinţa de a-l reexperimenta vor deveni o fata morgana pe care jucătorul o va urmări până la sfârşit. Sfârşitul vieţii sau sfârşitul dependenţei.    

Într-o primă etapă, jocul este ţinut sub control, pierderile sunt compensate de câştiguri sau de împrumuturi. Adesea, există o persoană binevoitoare care joacă rolul de zână bună – o bunică înţelegătoare care oferă bani fără ştirea părinţilor, o mamă care nu se poate supăra pe ”copil”, o mătuşă singură care îşi tratează nefericirea cu acte de generozitate. Alteori, zâna este un fond aflat la dispoziţia jucătorului, din care acesta se poate împrumuta fără să dea socoteală nimănui (cardul companiei, încasările de peste zi  ale magazinului, un cont de economii al familiei).

Cu timpul, o dată cu înmulţirea episoadelor de joc (şi, deci, creşterea posibilităţii statistice de a pierde), jucătorul intră într-o nouă etapă – nu mai joacă pentru a câştiga, joacă pentru a-şi acoperi pierderile: ”am o sută de lei şi mă duc să-i joc, pentru că trebuie să plătesc o mie de lei până mâine” sau ”am pierdut o mie de lei, mai am o sută, trebuie să continui să joc, ca să-i recuperez”. Oricât de absurd ar părea din afară, jocul este perceput de jucător ca unica sursă viabilă şi accesibilă pentru a obţine sumele necesare restabilirii echilibrului. În această etapă, de obicei, oamenii din jur încep să realizeze că ceva este în neregulă. Împrumuturile nu mai sunt plătite la timp, minciunile se adună şi nu se mai potrivesc între ele, apar primele solicitări de ajutor financiar în schimbul promisiunii de a nu mai juca. Zâna cea bună este aproape bucuroasă de situaţia creată: este dorită, chemată, implorată, iubită. Datoriile sunt acoperite (sau doar cele mai urgente), urmează o perioadă de calm, lucrurile par să fi intrat pe făgaşul normal, după care jocul este reluat.  Aceştia sunt jucătorii pe spatele cărora înfloreşte industria jocurilor de noroc. O industrie a cărei existenţă se bazează pe vânzarea unui drog care induce dependenţă şi parazitarea celor astfel îmbolnăviţi. La poarta cazinourilor şi cu acceptul tacit al acestora stau cămătarii oricând dispuşi să mai acorde încă un împrumut. 90% din veniturile casei provin de la 10% din jucători[ii] - cei constanţi, dependenţii care vin zi de zi, seară de seară, să mai învârtă o dată roata norocului, să apese clapetele aparatelor cu cireşe şi şeptari care ar putea să le dea o ”specială” şi să-i facă, din nou, ca odinioară, speciali. 

La final, dezorganizarea este totală. Părăsit de familie, rămas fără slujbă, prieteni şi alte surse de venit, jucătorul trăieşte de pe o zi pe alta. Contemplează pierderile pe care le-a suferit pe parcursul anilor de joc şi care însumate constituie o mică (sau mare) avere. Nu mai are acces la cazinourile de lux în care intra odinioară. Ale lui sunt acum doar sălile afumate şi întunecoase unde poate juca pe câţiva bănuţi. Am auzit povestindu-se că la marginea Las Vegas-ului, departe de strălucirea hotelurilor de cinci stele, se găsesc zeci de astfel de mini-cazinouri jegoase unde cinci dolari obţinuţi din prostituţie, trafic de droguri sau mici învârteli asigură încă o doză pentru cel care trăieşte printre ruinele propriei vieţi.

Se începe a se vorbi despre tratament undeva între etapa a doua şi a treia. După o serie de promisiuni încălcate de a nu mai juca, familia solicită accesarea tratamentului. De multe ori, alternativa este divorţul, separarea. Pus în faţa acestei alegeri, pacientul poate să fie de acord să viziteze un psiholog, un medic, un preot, o vrăjitoare sau ce se mai găseşte în locul sau cultura sa.

Şi aici se află acum pacientul grec. Familia sa europeană a ajuns la capătul răbdării. 40 de ani de pierderi şi deficit economic acoperite prin mereu reînnoite împrumuturi şi promisiuni deşarte de a se schimba. Marile bănci şi fonduri internaţionale, cămătarii acestei lumi, au oferit banii. Tot ei îi vor înapoi cu dobândă. Şi tot ei deţin cazinoul uriaş care se numeşte piaţa financiară globală unde zeci, sute, mii de miliarde sunt tranzacţionate la bursă, la produse derivate, pieţe Forex şi câte şi mai câte alte mecanisme de îmbogăţire rapidă deghizate sub nume şi expresii complicate a căror unică menire este să ascundă faptul că sunt nimic mai mult decăt o aruncare de zaruri măsluite.

Numele doctorului ales este Troika. Iar numele tratamentului propus – austeritate. Alternativa este divorţul. Şi, la fel ca în situaţiile din cabinet, ceea ce nu se spune este mai important decât ceea ce se spune. Se pare că soţia Europa, care ameninţă cu divorţul ezită să meargă până la capăt. Se vorbeşte că tratamentul propus nu va fi în măsură să restabilească starea pacientului[iii]. Se aude că altor pacienţi le-a făcut mai mult rău decât bine[iv]. Există suspiciuni că doctorul nu este tocmai neutru, că ar favoriza punctul de vedere al familiei în defavoarea pacientului. Mai există şi alţi doctori dispuşi să-şi ofere serviciile[v]. Şi alte tratamente posibile[vi].

Oricum vor evolua lucrurile, ceva rămâne neschimbat: la fiecare colţ de stradă se află un cazinou şi cămătarii săi. Pacientul grec va experimenta ceea ce toţi consumatorii dependenţi află atunci când încep să facă primii paşi în afara dependenţei – brusc, după luni de absenţă, telefonul sună din nou şi ofertele de droguri (sau împrumuturi) încep să curgă. Aproape gratis. Pentru că suntem prieteni. Ca să sărbătorim proaspăta recuperare. Pentru că doar o dată şi gata. Încă o învârtire a ruletei, încă o emisiune de fonduri de stat şi încă o dată, speranţa unei ”speciale”.


[i] Geneza 3:19

[ii] How Often Do Gamblers Really Win? http://www.wsj.com/news/articles/SB10001424052702304626104579123383535635644

[iii] http://www.reuters.com/article/2015/07/03/us-eurozone-greece-imf-idUSKCN0PD20120150703

[iv] http://blogs.reuters.com/breakingviews/2012/02/09/harsh-imf-approach-courts-disaster-in-romania/

[v] http://www.forbes.com/sites/timworstall/2015/04/18/greece-might-have-found-its-deus-ex-machina-in-e5-billion-russian-gas-transit-deal/

[vi] http://www.theguardian.com/world/2013/oct/06/iceland-financial-recovery-banking-collapse

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite