Timp suspendat. Basarab Nicolescu (Invitaţii ZFR)
0
„Bombardementul mediatic ne aruncă într-un climat anxiogen în care, în mod paradoxal, până şi moartea capătă o dimensiune abstractă: un mort este doar un număr într-o statistică. Nimic din suferinţa celui care moare, singur, sufocat de coronavirus, nu ajunge până la noi. Aceasta este o dovadă copleşitoare a subdezvoltării noastre spirituale. Însă există o altă soluţie.”
Timp suspendat. Pandemie. Nu ştim încă bine în ce tip de naraţiune să aşezăm perioada de izolare, cu amestecul său straniu de stări şi gesturi. Spaima de sfârşit, orele de plictiseală, cifrele pandemiei, surescitarea şi îngrijorarea, energia creativă sau lipsa de vitalitate au ritmat un spaţiu-timp singular, inedit, deschis unor interogaţii multiple, în intimitate cel mai adesea.
Impusă, solitudinea fiecăruia a vibrat însă colectiv.
Am deschis pe blogul francofon Zoom France Roumanie un spaţiu de exprimare în acest sens, invitând săptămânal scriitori şi artişti de expresie franceză să analizeze, la cald, în ce mod i-a afectat (sau continuă să-i bulverseze) criza, individuală şi colectivă, cauzată de pandemie.
Invitatul săptămânii în proiectul Timp suspendat - Temps d’arrêt - de pe Zoom France Roumanie este Basarab Nicolescu*, fizician, filosof şi scriitor.
Basarab Nicolescu - Un „STOP!” planetar şi individual
Totul se petrece ca şi cum s-ar fi dat un ordin „STOP” în plan planetar. Bineînţeles, ordinul nu a fost dat de acea entitate sumară şi fără conştiinţă, aparţinând infinitului mic, coronavirusul. Acest ordin pare să emane din însăşi mişcarea cosmică, perturbată de visul nebun al fiinţei umane, acela de a domina şi manipula Natura.
Totul s-a oprit deodată pentru jumătate dintre ţările lumii. Această imobilitate ne-a arătat fără greş toate faliile mondializării centrate pe profit şi bani. Însă cine, dintre politicienii şi conducătorii lumii, vor fi cei care vor avea ochi ca să vadă? Suntem cufundaţi în orbirea tenebrelor din obiceiurile noastre de gândire şi din ideologiile progresului, într-un decalaj total faţă de realitate. Cum să deschidem ochii la ceea ce se întâmplă? După înţelegerea mea, singura soluţie posibilă este evoluţia spirituală a umanităţii în întregimea ei. Doar aceasta ar putea să ţină cont de toate nivelurile de Realitate şi de Terţul Ascuns.
Totul se petrece, de asemenea, ca şi cum s-ar fi dat un ordin „STOP!“ în plan individual. Ne aflăm dintr-o dată faţă în faţă cu noi înşine, dinaintea misterului fiinţei noastre, dând astfel ocazia excepţională pentru o evoluţie spirituală a fiecăruia dintre noi. Această evoluţie spirituală a fiecărei fiinţe umane o condiţionează pe cea a umanităţii.
Descoperim astfel că subdezvoltarea fiinţei umane şi a umanităţii este adevărata cauză a crizei pe care o traversăm şi pe care o vom traversa.
Însă despre ce spiritualitate este vorba? Este vorba despre o spiritualitate în mod radical nouă, transreligioasă şi transculturală. Transdisciplinaritatea oferă uneltele pentru a instaura o astfel de spiritualitate, fondată pe comunitatea în destin a tuturor fiinţelor de pe pământ. Acum două mii de ani, cel mai mare vizionar al tuturor timpurilor, Iisus, cerea „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri“ (Matei 5:44). Fără iubire nimic nu este posibil pentru a acţiona asupra destinului nostru. Lumea acelor vremuri a refuzat un astfel de mesaj şi a preferat să-l omoare pe Iisus. Două mii de ani mai târziu, ne aflăm exact în aceeaşi situaţie, în pragul autodistrugerii speciei, pericol care acum s-a mărit ca urmare a dezvoltării tehnologice şi a imenselor mijloace de distrugere. Antropocenul fără dimensiune spirituală ne va duce pe marginea prăpastiei.
Trebuie să facem, cu o mare smerenie, un nou pact de parteneriat cu Natura şi cu toate fiinţele pământului – oameni, animale, păsări, arbori, plante. Trebuie să ne oprim din pângărirea Naturii prin orgoliul nostru nemăsurat şi dorinţa noastră de atot-puternicie. Orice război ar trebui să fie proclamat drept crimă împotriva umanităţii şi toate mijloacele de distrugere ar trebui să fie distruse.
Toate acestea pot fi înţelese ca o utopie care contravine principiului realităţii. Un răspuns posibil este cel al lui Michel Houellebecq: „Nu cred în declaraţii de tipul „nimic nu va mai fi la fel ca înainte”. Noi nu ne vom trezi, după izolare, într-o lume nouă; ea va fi aceeaşi, şi puţin mai rea “. Dacă contemplǎm comportamentul conducătorilor din politică şi pe cei ai opiniei publice în această perioadă de criză, există temeri că Michel Houellebecq ar avea dreptate. Politicienii îşi reiau limbajul lor obişnuit de ostilitate reciprocă iar acest fapt va genera tensiuni considerabile pe plan social. Bombardementul mediatic ne aruncă într-un climat anxiogen în care, în mod paradoxal, până şi moartea capătă o dimensiune abstractă: un mort este doar un număr într-o statistică. Nimic din suferinţa celui care moare, singur, sufocat de coronavirus, nu ajunge până la noi. Aceasta este o dovadă copleşitoare a subdezvoltării noastre spirituale. Ipoteza ascunsă a raţionamentului lui Michel Houellebecq este imposibilitatea ca fiinţa umană să poată evolua.
Însă există o altă soluţie. Omul trebuie să se nască din nou dacă vrea să trăiască.
Sarcina noastră este imensă. Să încercăm să nu fim hipnotizaţi de multitudinea de profeţi ai nenorocirii şi a gânditorilor apocaliptici de orice fel, care prezic căderea Occidentului şi dispariţia lumii noastre.
De altfel cuvântul „Apocalipsă “ nu înseamnă „sfârşit“ sau „distrugere“, ci „Revelaţie“. Noi avem şansa să avem în faţa ochilor, aici şi acum, o extraordinară Revelaţie care ne poate permite să avem acces la Viaţă şi la Sens. Sugerez să citiţi, în aceste vremuri dificile, extraordinara carte a lui Paule Amblard Sfântul Ioan – Apocalipsa, ilustrată cu tapiseria de la Angers[1]. Paule Amblard ne oferă o interpretare coerentă a Apocalipsei după Ioan prin necesitatea evoluţiei spirituale a omului. Urgiile îngrozitoare care străbat textul Apocalipsei sunt, de fapt, chinurile sufetului omenesc despărţit de ceea îl întemeiază. Apocalipsa după Ioan este un mesaj de năzuinţă şi speranţă.
[1] Paule Amblard, Saint Jean - L’Apocalypse, illustrée par la tapisserie d’Angers, Diane de Selliers Éditeur, Paris, 2017.
Text tradus din limba francezǎ de Cantemir Mambet.
*Notiţă biografică
Basarab Nicolescu s-a născut la 25 martie 1942 în Ploieşti. În 1968 a părăsit România pentru a se stabili în Franţa, fiind bursier al guvernului francez. Fondează, în 1987, Centrul Internaţional de cercetări şi studii transdisciplinare (CIRET).
Opera sa cuprinde peste 130 de lucrări ştiinţifice de specialitate, numeroase cărţi şi sute de lucrări privind transdisciplinaritatea, citate în întreaga lume.
Selecţie din cărţile publicate: Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; a doua ediţie: Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2004.
Nous, la particule et le monde, Éditions Le Mail, Paris, 1985 (lucrare premiată de Academia Franceză, trad. rom. Noi, particula şi lumea, Editura Polirom, Iaşi, 2002).
La Science, le sens et l’évolution – Essai sur Jakob Boehme, Éditions le Félin, 1988 (Premiul „Benjamin Franklin”, SUA, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1993; trad. rom. Ştiinţa, sensul şi evoluţia –Eseu asupra lui Jakob Boehme, Editura Vitruviu, Bucureşti, 2000).
La transdisciplinarité (manifeste), Éditions du Rocher, Monaco, 1996 (trad. rom. Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, Iaşi, 1999).
Théorèmes poétiques, Éditions du Rocher, Monaco, 1994 (trad. rom. Teoreme poetice, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996, şi ediţia bibliofilă bilingvă, cu ilustraţii de Mircia Dumitrescu, Curtea Vcehe, 2013)
Se încarcă comentariile...
