Timp suspendat. Jean Mattern (Invitaţii ZFR)

„Mi-aş dori să putem salva câte ceva din lumea pe timp de izolare în lumea de după. Un pic din liniştea asta, un pic din interioritatea aceasta. Să nu dispreţuim azi ceea ce am înţeles despre noi ieri, de pildă această conştientizare a ceea ce suntem, şi care s-a revelat în timpul izolării.“

Timp suspendat. Nu ştim încă bine în ce tip de naraţiune să aşezăm perioada de izolare, cu amestecul său straniu de stări şi gesturi. Spaima de sfârşit, orele de plictiseală, cifrele pandemiei, surescitarea şi îngrijorarea, energia creativă sau lipsa de vitalitate au ritmat un spaţiu-timp singular, inedit, deschis unor interogaţii multiple, în intimitate cel mai adesea.

Impusă, solitudinea fiecăruia a vibrat însă colectiv. 

Invitaţii ZFR

Am deschis pe blogul francofon scriitori şi artişti de expresie franceză să analizeze, la cald, în ce mod i-a afectat (sau continuă să-i bulverseze) criza, individuală şi colectivă, cauzată de pandemie.

Ancheta iniţiată de ZFR propune trei întrebări, înţelese însă ca puncte de pornire, provocări pentru o reflecţie liberă, individuală, asumată:

1. Cu ce asociaţi timpul suspendat al izolării, ce reflecţii vă stârneşte această experienţă insolită ?

2. Ce raport a instaurat experienţa izolării între intimitate şi extimitate (preluând termenul psihiatrului francez Serge Tisseron). În ce măsură aţi resimţit o  tensiune expresivă, dorinţa de a exprima mai intens în exterior lumea interioară?

3. Ieşim din izolare. Ca să mergem unde? Spre ce?

Invitatul săptămânii în proiectul Temps d'arrêt - Zoom France Roumanie este scriitorul Jean Mattern*.

Jean Mattern – „Un pic din această linişte“

1. Paranteza izolării va rămâne în memoria colectivă ca un moment de sideraţie deplină. Pentru că am acceptat, cu toţii, în mod colectiv, ceea ce ni s-ar fi părut inacceptabil cu puţin timp în urmă. Pentru nişte cetăţeni ai lumii libere, această acceptare nu era deloc automată. Dar şi în Europa, şi în Franţa, unde trăiesc, toată lumea sau aproape toată lumea s-a conformat obligaţiei de a locui un alt timp, rupt de vechile obiceiuri. Siderarea provine din aneantizarea funcţiilor noastre vitale. Izolarea a provocat o aneantizare voluntară a tuturor funcţiilor sociale pentru a le salva pe cele biologice. Mi se pare minunată această voinţă de a pune viaţa mai presus de orice alte consideraţii, economice sau politice.

Timp de două luni, am învăţat să trăiesc cu o singură persoană, fără ca relaţia noastră să fie îmbogăţită de reţeaua profesională, a prietenilor sau socială în sens larg. Asta m-a făcut să mă gândesc la ceea ce o bună prietenă a numit „un stop cadru“. Când suntem privaţi de toate accesoriile care ne distrag atenţia de la ce este central în viaţa noastră suntem obligaţi să privim în faţă ceea ce rămâne. Nu mai există alternativă. Unii şi-au dat seama că, redusă la esenţa ei, această perioadă a vieţii le-a arătat că nu erau fericiţi. Pentru mine a fost exact invers. N-am să uit niciodată că izolarea mi-a adus acest moment de fericire: certitudinea că mă aflu în locul potrivit, cu persoana potrivită. Dezgolirea, reducerea existenţei la esenţial, pe care ne-a impus-o izolarea, va rămâne un moment important şi rar în viaţa mea.

2. N-am simţit nicio nevoie specială să comunic despre lumea mea interioară în acest timp. Pur şi simplu am simţit nevoia să rămân în legătură cu cei apropiaţi ca să mă asigur că sunt bine, dar altfel n-aveam nicio dorinţă să vorbesc despre mine. Cred că acest lucru se explică în două moduri : pe de o parte, m-am simţit foarte bine în această bulă de intimitate. O adevărată jubilaţie de a fi în doi, şi doar în doi, fără intruziunea lumii exterioare. Pe de altă parte, am avansat mult la scrierea noului meu roman. Şi chiar dacă nu scriu cărţi autobiografice, cred că scrisul e un mod de a vorbi despre lumea interioară prin intermediul ficţiunii şi acest lucru a fost probabil suficient pentru nevoia mea de extimitate.

3. Mi-aş dori să putem salva câte ceva din lumea pe timp de izolare în lumea de după. Un pic din liniştea asta, un pic din interioritatea aceasta. Să nu dispreţuim azi ceea ce am înţeles despre noi ieri, de pildă această conştientizare a ceea ce suntem, şi care s-a revelat în timpul izolării. Să continuăm să facem diferenţa între ceea ce este esenţial şi ceea ce este accesoriu. Şi dacă această lecţie, dificilă din multe puncte de vedere, ar putea să ne facă să ne îmbogăţim viaţa prin literatură, muzică şi prin toate formele de artă hrănitoare pentru suflet dar prea puţin prezente în societate, ar fi un efect secundar cât se poate de benefic al acestei teribile crize. Mulţi oameni au redescoperit, în timpul izolării, importanţa artelor şi a literaturii pentru umanitatea fiecăruia. Ce bine ar fi să nu uităm acest lucru.  

*Notiţă biografică

Jean Mattern s-a născut în 1965, într-o familie originară din Europa centrală. De profesie editor (Actes Sud, Gallimard sau Grasset), trăieşte şi lucrează la Paris.

A publicat mai multe romane, între care: Le bleu du lac (Seuil, Premiul Ville Deauville, 2019), Une vue exceptionnelle (Sabine Wespieser éditeur, 2019), Septembre (Gallimard, Premiul cititorilor la Salonul Romanului Istoric, 2015), Simon Weber (Sabine Wespieser éditeur ,2012), De lait et de miel (Sabine Wespieser éditeur, 2010), Les Bains de Kiraly (Sabine Wespieser éditeur, 2008).

Traduse în mai multe limbi, trei dintre romanele sale au fost publicate şi în limba română, la editura Polirom: Septembrie, Lapte şi miere şi Băile Kiraly.

Jean Mattern a primit disticţia Chevalier des Arts et des Lettres.