Tot ceea ce NU ştiaţi despre originile şi faptele Revoluţiei sexuale

Suntem asaltaţi zilnic de discursurile moralizatoare ale activiştilor pro-LGBTQ, şi nu numai, despre cât de dubioşi ar fi conservatorii şi creştinii, despre cum organizaţii cu alte viziuni asupra lumii decât cele „progresiste” trebuie să fie, în mod necesar, „grupuri de ură”, despre cum ar trebui să „luptăm cu mentalitatea conservatoare” şi să „facem paşi mai hotărâţi” spre accelerarea revoluţiei sexuale la toate nivelurile societăţii.

Ceea ce nu ne dezvăluie aceşti activişti este deloc onorabila origine intelectuală a viziunii lor despre societate şi unele fapte ale activismului lor organizaţional. Şi nu e vorba doar despre originile discutabile – e vorba şi despre lumea în care am trăi dacă am fi guvernaţi după ideologiile şi practicile activiste. Deschid aici o dezbatere sub forma unor întrebări.

Înainte de a începe, subliniez încă un fapt: când vorbesc, în textul care urmează, despre anumite minorităţi sexuale, citez, în mod exclusiv, din activişti sau susţinători ai acestor minorităţi – sau din declaraţii ale unor membri ai „comunităţilor” respective.

Timp estimat de lectură: 10-15 minute.

1. Nu-i aşa că prea puţini dintre dumneavoastră ştiu că originile intelectuale ale revoluţiei sexuale şi ale curentelor pro-LGBTQ se regăsesc în comunismul neomarxist şi bolşevic?

Noua revoluţie de eliberare sexuală a omenirii îşi are originile în cel de-al Doilea Congres Internaţional pentru Reformă Sexuală susţinut la Copenhaga în 1928 şi în cadrul Ligii Mondiale pentru Reformă Sexuală (1928-1935), organizaţii care au promovat obiective ca educaţia sexuală, contracepţia, dezincriminarea „sexualităţilor anormale”, precum şi practici eugeniste. Liga a fost asociată, de asemenea, şi curentelor neomalthusianiste care vedeau în creşterea demografică un fenomen negativ care trebuie limitat. Figuri proeminente ale Ligii, ca Magnus Hirschfeld, medic german şi activist, considerau că orientarea sexuală e înnăscută, neputând, aşadar, ţine de alegere (subiectul nu e tranşat nici astăzi în lumea ştiinţifică, vedeţi punctul 4 de la acest link), şi că civilizaţia iudeo-creştină este un obstacol major în calea înţelegerii sexualităţii şi a reformării acesteia. Ca preşedinte al organizaţiei homosexualiste Comitetul Ştiinţific Umanitar, dar şi al Societăţii Medicale pentru Ştiinţă Sexuală şi Eugenism, încearcă o fuziune între Freud şi Marx, lansând pentru prima oară şi ideea că homosexualii reprezintă „un grup oprimat”. (aici un articol din Britannica despre biografia lui Magnus Hirschfeld)

Teoria, dezvoltată mai apoi de Herbert Marcuse, presupune înlocuirea represiunii economice din marxismul clasic – exploatarea proletariatului de către burghezi şi capitalişti – cu represiunea sexuală din teoria freudiană – reprimarea instinctelor, a exprimării libere a erotismului şi a satisfacţiei sexuale plenare de către instituţiile iudeo-creştine. Herbert Marcuse consideră că distincţia dintre sexe nu este un dat natural, ci un construct – idee pe care o regăsim, plenar, în forma actuală a teoriei sau a ideologiei genului.

Ca observaţie, atunci când vorbim despre homosexualism ne referim la o ideologie, şi nu la comunitatea pe care această ideologie susţine că o reprezintă; a se vedea în acest sens punctul 4 de mai jos. Astfel, nu mă refer, aici, la realităţile istorice privitor la homosexualitate şi la reprimarea sa medicală sau penală, ci la teoretizarea acesteia şi la „inventarea” ideologică a unei „minorităţi”.

Contextul apariţiei neomarxismului este următorul: după succesul revoluţiei bolşevice din Rusia din octombrie 1917 au loc revolta spartakistă din Berlin, înfiinţarea Sovietului din Bavaria şi a Republicii comuniste maghiare a lui Bela Kuhn în 1919, în acelaşi timp cu invazia Poloniei de către Troţki. Dar Armata Roşie este învinsă în Polonia în 1920, spartakiştii, Sovietul bavarez şi guvernul lui Bela Kun sunt înlăturaţi, şi revoluţionarii marxişti nu sunt susţinuţi nicăieri de clasa muncitoare oprimată. Acest fapt vine în contradicţie cu teoria economică şi politică a lui Marx privind unirea proletariatului sub stindardul marxismului. Soluţia găsită pentru a depăşi aceste eşecuri este un marxism amendat, „actualizat” noilor condiţii istorico-politice.

Astfel, din analiza unor intelectuali precum Antonio Gramsci, Wilhelm Reich şi Herbert Marcuse reiese că revoluţia marxistă nu va triumfa la nivel global atâta vreme cât proletariatul va fi „contaminat” de creştinism, de morala şi de relaţiile de familie tradiţionale. Şi cât timp muncitorii şi ţăranii care ar trebui „eliberaţi” vor trăi într-o societate structurată pe principiile eticii iudeo-creştine. Antonio Gramsci scrie în faimoasele „Caiete din închisoare”: „cât timp muncitorii au suflet creştin, nu vor răspunde apelurilor revoluţionare.” Georg Lukács arată la rândul său: „Distrugerea revoluţionară a societăţii este unica soluţie.” Treptat, aceste filosofii politice neomarxiste s-au reflectat în schimbările dramatice ale stângii europene şi a liberalismului american, care au căpătat o turnură revoluţionar-culturală, având în centru „drepturile gay”, şi modificarea structurală a sexualităţii, familiei, moralităţii, foarte diferită de marxismul clasic ce avea în centru proletariatul şi drepturile sociale. Pat Buchanan numeşte această turnură „marxism cultural” în The Death of the West, pe când alţi autori paleoconservatori, ca Paul Gottfried, consideră că, de fapt, nu mai este nimic marxist în aceste ideologii ale noii stângi. A se vedea, în acest sens, The Strange Death of Marxism: The European Left in the New Millennium. Gottfried arată că acest nou marxism nu este animat de materialismul istoric, ci de „aversiunea faţă de civilizaţia creştină burgheză.”

Nedreptatea nu mai constă, aşadar, în oprimarea proletariatului de către burghezia exploatatoare, ci în oprimarea tuturor indivizilor de către o civilizaţie iudeo-creştină care reprimă pulsiunile sexuale prin tabu-uri şi legi restrictive. Soluţia este, pur şi simplu, distrugerea acestei civilizaţii iudeo-creştine, revoluţia permanentă, liberalizarea radicală şi abolirea tuturor normelor ce îngrădesc manifestarea instinctelor şi a pulsiunilor sexuale. Printre categoriile cele mai reprimate regăsim, în această viziune, minorităţile sexuale.

2. Nu-i aşa că prea puţini dintre dumneavoastră ştiu că revoluţia senzualităţii a fost teoretizată inclusiv de însuşi Vladimir Lenin?

Noua revoluţie sexuală îşi are rădăcinile şi în Revoluţia senzualităţii, teoretizată de însuşi Vladimir Lenin. Într-un schimb de scrisori între Lev Troţki şi Vladimir Lenin, citim următoarele: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât există această opresiune, nu poate fi vorba de adevărata libertate. Familia, ca instituţie burgheză, şi-a trăit complet traiul. Trebuie spus mai mult despre asta muncitorilor… ”. Lenin răspunde: „Şi nu numai familia. Toate interdicţiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei între persoanele de acelaşi sex ar trebui să fie eliminată”.

Teoria este pusă în practică în primele luni de după Revoluţia bolşevică din Rusia. În decembrie 1917 Lenin emite decretele „Cu privire la abolirea căsătoriei” şi „Cu privire la căsătoria civilă, copii, şi despre modificarea actelor de stare civilă”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (care înlocuia „uniunea prin căsătorie”) era posibil să se încheie rapid şi să se desfacă la fel de uşor. Pe lângă faptul că este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate şi promovate avortul, relaţiile homosexuale, „amorul liber” în grup, şi chiar exhibiţionismul şi relaţiile cu minori.

În 1918 la Petrograd defilează o paradă a lesbienelor, care aniversează un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troţki notează în memoriile sale că Lenin a afirmat cu satisfacţie la auzul acestei veşti: „Ţineţi-o tot aşa, tovarăşi!”. Pe unele pancarte se putea citi: „Jos cu ruşinea!” La începutul anilor 1920 se observă o creştere a naşterilor de copii în afara căsătoriilor – în 1923, de exemplu, cel puţin jumătate dintre copiii născuţi la Moscova erau născuţi în afara căsătoriei, iar în oraşele mari „cuplurile” (o formă de parteneriat civil) alcătuiau majoritatea.

3. Nu-i aşa că prea puţini dintre dumneavoastră cunosc tacticile moderne ale activiştilor LGBTQ?

Acestea au fost teoretizate într-un articol din 1987 al revistei gay Guide, semnat de activiştii homosexualişti Marshall Kirk şi Erastes Pill (pseudonimul lui Hunter Madsen). Tacticile psihologice şi de propagandă sunt prezentate în detaliu – şi putem spune că aceste tactici sunt foarte asemănătoare cu cele folosite de activiştii marxişti în Rusia, înainte de preluarea puterii în noiembrie 1917, sau de activiştii de partid în România anilor ’50 – când îi reprezentau pe marxişti drept purtătorii luminii, ai progresului, şi ai eliberării omului de sub tirania societăţii burgheze şi iudeo-creştine.

Citez din articol patru fragmente scurte: „În faza iniţială a oricărei campanii care se adresează americanilor heterosexuali masele trebuie să nu fie şocate sau să li se genereze sentimentul de repulsie prin expunerea prematură a comportamentului homosexual. În loc de aceasta imaginea sexului va fi minimalizată iar drepturile homosexualilor vor trebui a fi reduse la o chestiune socială abstractă pe cât de mult posibil. Laşi cămila să îşi bage mai întâi nasul în cort, abia mai târziu o laşi să bage şi posteriorul neplăcut vederii!””

„Este foarte important unde vorbim! Media vizuală, film şi televiziune, este cel mai puternic formator de opinie în civilizaţia occidentală. În fiecare gospodărie americană se urmăresc programele TV în medie 7 ore pe zi. Acele ore ne deschid o poartă către viaţa privată  a heterosexualilor prin care poate fi strecurat acest cal troian! În ceea ce priveşte desensibilizarea intermediarul este mesajul de normalitate. Deocamdată aripa gay a Hollywood-ului ne-a furnizat cea mai bună armă secretă a noastră în bătălia pentru desensibilizarea publicului general. Puţin câte puţin în ultimii 10 ani personajele şi temele gay au fost introduse în producţiile TV şi în cele cinematografice. În general impactul a fost unul încurajator. (…) Dar asta trebuie să însemne doar începutul unui asalt major de publicitate al Americii homosexuale.”

„Întâi putem folosi discursul pentru a altera standardele morale. (…) Împotriva uriaşei forţe a religiei instituţionalizate se poate opune cea a ştiinţei şi opiniei publice, sabia şi scutul mult hulitului «umanism secular». Această alianţă a funcţionat bine împotriva bisericilor şi înainte, în cazul divorţului şi al avortului. Cu ajutorul discuţiilor deschise despre răspândirea şi acceptarea homosexualităţii această alianţă poate funcţiona din nou.”

„O campanie mass-media care să promoveze imaginea Victimelor Gay va face uz de simboluri care să reducă senzaţiei publice de ameninţare, care fac publicul larg să lase garda jos şi care cresc şansele de victimizare. Practic asta înseamnă că se va renunţa la apariţiile în reclame şi în alte prezentări publice a tinerilor musculoşi şi mustăcioşi şi înlocuirea lor cu figuri simpatice de tineri şi bătrâni de treabă şi femei atrăgătoare. Este aproape inutil să menţionăm că grupurile cele mai greu de acceptat de către public, precum NAMBLA [vedeţi punctul 6 de mai jos, n.m.] nu pot face parte dintr-o astfel de campanie: cei suspectaţi de molestare a copiilor nu pot poza în victime.”

Link aici către articolul integral.

Reamintesc, la acest capitol, şi violenţa simbolică, dar şi fizică, a activiştilor de tip ACT-UP despre care am scris aici şi aici.

4. Nu e aşa că prea puţini dintre dumneavoastră ştiu că identitatea şi filosofia Queer, dominantă, astăzi, în corul LGBTQ (Q-ul din final, apropo, vine de la Queer), este mult mai mult decât o simplă, banală şi „burgheză” revendicare a „egalităţii în drepturi”?

Într-adevăr, identitatea Queer duce atât de departe mânia faţă de orice dat al firii şi de idee de „normalitate”, încât unii clasici ai curentului predică inclusiv ura pentru constructul de „copil”. Dintr-un articol de pe portalul „Critical theory” aflăm mai multe detalii despre Queer: Queer înseamnă ştergerea, dizolvarea constructelor „femeie", „bărbat" şi „normal", dar chiar şi depăşirea identităţii de gay. Cum aşa, veţi spune? Pentru că filosofia Queer înseamnă forţarea oricăror limite, destabilizarea tuturor normelor sexuale (până la ce limită, ne întrebăm? există vreo limită?). Queer înseamnă să refuzi până şi limitarea prin normare a identităţii gay, adică limitarea la acele „drepturi gay” obţinute şi codificate în prezent – parteneriat, căsătorie, adopţie. Pentru că filosofia Queer înseamnă mult mai mult – e adevărata revoluţionare a comportamentelor şi relaţiilor sexuale.  

Iată, de pildă, ce regăsim într-o carte fundamentală a curentului, „No Future” („Nici un viitor”): a fi Queer înseamnă să urăşti copilăria – sau, în termenii autorului, să urăşti constructul „copil”. Aşadar, nu doar genul este un construct, ci şi copilăria. În cuvintele lui Lee Edelman, „queerness, for contemporary culture at large as for Philadelphia in particular, is understood as bringing children and childhood to an end”; în traducere: fenomenul queer, pentru cultura contemporană în general şi pentru Philadelphia în particular, este înţeles drept a aduce un sfârşit pentru copii şi pentru copilărie. Link către o descriere a cărţii pe Amazon.

Şi vedem cum unii activişti LGBTQ ne îndeamnă deja să facem pasul spre Queer – acesta fiind următorul pas pentru mişcarea gay din România. Nu mă aştept, totuşi, ca autorul să-şi asume vreo clipă „idealurile” societăţii queerizate: demolarea genurilor, a copilăriei şi a oricăror normări/codificări a comportamentelor sexuale.

5. Nu-i aşa că de prea puţine ori sau deloc aţi auzit că unii membri ai grupurilor LGBTQ / ai minorităţilor sexuale nu se simt reprezentaţi de această revoluţie sexuală – ba chiar o critică vehement?

Iată, de pildă, o declaraţie a homosexualilor de la Dolce & Gabanna care apără căsătoria dintre un bărbat şi o femeie şi susţin că orice copil are dreptul să crească alături de un tată şi de o mamă: „Familia nu este o modă. În familie regăsim un sens supranatural al apartenenţei” (Stefano Gabbana); „Nu noi am inventat familia”; „Procreaţia ar trebui să fie un act de iubire”. (Domenico Dolce); „Noi, un cuplu gay, spunem nu adopţiilor gay. S-a mers prea departe cu copiii chimici şi cu uterele de închiriat. Copiii ar trebui să aibă o mamă şi un tată”. (Stefano şi Domenico; link aici). Evident, declaraţiile au stârnit numeroase controverse, iar cei doi au fost aspru criticaţi de vedete gay precum Elton John – care a cerut un boicot a brandului Dolce & Gabanna (link aici).

Un alt exemplu este cel al lui Dean Bailey, un fost gay care şi-a „restaurat” identitatea sexuală şi care a publicat o carte intitulată „Beyond the Shades of Gray” (link aici). Bailey arată că „activitşii gay insistă, cu vehemenţă, că această călătorie pe care am întreprins-o [de restaurare a orientării sexuale, n.m.] este periculoasă. Chiar au reuşit să treacă legi în California şi în New Jersey prin care scot în afara legii consilierea pentru persoanele care caută ajutor pentru a se elibera de comportamentele şi dependenţele homosexuale.” (link aici)

Între timp, astfel de legi au fost trecute şi în alte state americane (un articol aici). Şi, conform ideologiei oficiale a acestei revoluţii, homosexuali precum Dolce & Gabanna sunt nişte eretici care trebuie daţi ca exemplu (prin linşaje mediatice); iar foşti homosexuali precum Dean Bailey trebuie, pur şi simplu, ignoraţi.

Se întreabă, oare, promotorii revoluţiei sexuale dacă această abordare nu reprezintă, în fapt, o formă gravă de discriminare faţă de toţi cei care asemenea lui Dean Bailey caută în mod voluntar să se elibereze de comportamente şi dependenţe care, aşa cum afirmă chiar ei, le provoacă suferinţă?  

6. Nu-i aşa că de prea puţine ori sau deloc aţi auzit că noua revoluţie sexuală şi ideologia Queer / gay includ pedofilia printre identităţile sociale oprimate şi existente ca pure concepte sociale?

articol publicat chiar pe portalul Adevărul aflăm că alianţele dintre grupările gay şi unele grupări de pedofili s-au manifestat până în trecutul recent. Până nu demult ILGA (internaţionala gay din care face parte şi ACCEPT) a inclus o asociaţie asumat pedofilă, North American Man/Boy Love Association sau NAMBLA (link la Wiki).

Într-un studiu din anii ‘90 se pune pe acelaşi plan, prin raportare la patternurile politicilor sexului, feminismul, mişcarea gay şi pedofilia. Dacă, în cazul feminismului si homosexualităţii, ne explică autorul, s-a trecut de la faza ingorării subiectelor gender şi gay din agenda politică si a exilării lor din atenţia publică de către grupurile dominante, către faza disputării şi revendicării de drepturi şi privilegii, pedofilia s-ar afla, încă, în prima fază, cea a negării şi a ignorării.

Autorul, profesor universitar, argumentează că, în chestiunile sexuale, se confruntă două perspective: de o parte avem esenţialiştii sau naturaliştii, care tratează comportamentul sexual raportându-l la norme pe care le derivă dintr-o reclamată ordine naturală, iar, de cealaltă parte, avem constructiviştii social, cei care consideră aceste comportamente nu ca „naturale" sau, dimpotrivă, „nenaturale", ci ca nişte constructe culturale/sociale. Cu alte cuvinte, dacă un esenţialist consideră homosexualitatea ne-naturală, constructivistul va ataca aceasta definiţie, considerând-o şi expunând-o drept un construct cultural şi social al cărui singur scop este marginalizarea unor grupări minoritare (în concordanţă cu punctele 1 şi 2 de mai sus).

Studiul continuă afirmând că aceeaşi logică se aplică şi în cazul pedofiliei, considerând că un termen precum „molestarea minorilor" (child molestation) este, la rândul său, un concept cultural şi de clasă. Ideea este că şi amatorii de „intimitate intergeneraţională” pot aspira la statutul de categorie politică, pot scoate sexul din categoriile sale încă naturalizate pentru a-l politiza total, urmând acelaşi pattern de afirmare ca mişcările feministe şi gay.

Autorul deplânge, de asemenea, faptul că unele grupări feministe s-au alăturat curentelor anti-pedofile din America, în timp ce dă ca exemplu ţări precum Olanda sau alte ţări nordice, unde vârsta consimţământului a scăzut şi gradul de acceptare socială a relaţiilor sexuale adult-copil este mai mare.

Cineva s-ar putea întreba dacă nu o fi ceva izolat. Poate între timp oamenii s-au mai delimitat de astfel de concepţii parcă prea revoluţionare şi duse la extrem privind sexualitatea?

Într-un alt articol, acelaşi autor atacă frontal chiar ideea că orice act sexual cu un minor este un abuz. Dimpotrivă, „sexul intergeneraţional” poate aduce inclusiv beneficii acestora (?!).

În aceeaşi publicaţie, un alt autor documentează maniera în care principala organizaţie gay din Danemarca, Cultural and Recreational Center (COC), a integrat in scopurile sale pedofilia, obţinând chiar o stopare a opresiunii pedofililor, în mare parte tocmai din cauza eforturilor COC. Autorul spera că, procedând astfel, COC să lărgească ideea de identitate gay.

Într-o altă revistă un autor atacă problema abandonării NAMBLA (organizaţie scoasă între timp în afara legii) de către ILGA sub spectrul „dispariţiei idealurilor eliberării gay”. Toate aceste citate sunt preluate din reviste validate, din motive care ne scapă, din lumea academică apuseană. Ele nu sunt simple opinii ale unor activişti LGBTQ mai radicali, sunt idei dominante în curentele şi grupările activiste pro-gay.

Lucrul este recunoscut deschis, de altfel, în Stanford Encyclopedia of Philosophy, unde întâlnim această observaţie: „Teoreticienii Queer susţin de obicei că unul dintre avantajele termenului «Queer» este acela că el include în mod implicit transsexuali, sado-masochişti, şi alte tipuri de sexualitate marginalizată. Cât de departe merge această incluziune? Este sexul transgenerational (e.g., pedofilia) permis? Există orice fel de limite în cee ace priveşte formele acceptabile de sado-masochism sau de fetişism? În timp ce unii teoreticieni queer nu acceptă, în mod explicit, pedofilia, este o întrebare deschisă dacă teoria deţine sau nu resursele pentru a sprijini o astfel de distincţie.”

Aşadar, în limbajul şi în filosofia Queer este subminată orice distincţie între normal şi anormal. Deoarece este atacată chiar esenţializarea si naturalizarea comportamentului uman/sexual. Şi, dacă o porneşti pe această pantă, nu mai ai cum sa stabileşti graniţe si distincţii decât în mod artificial şi pe termen scurt. Astfel, odată deschis frontul contestării naturii umane şi a normelor derivate aplicate asupra relaţiilor sexuale, limitele re-puse vor fi întotdeauna artificiale, construite, fluide, aşadar vor fi, în fapt, limite ideologice şi politice. Ceea ce e chiar mai nociv decât ipotetica legalizare a pedofiliei, deoarece elimină definitiv orice fel de reper comun cu privire la ce este şi ce nu este permis.

Şi astfel ajungem de unde am plecat, adică înapoi în Rusia – de data aceasta, la Dostoievski: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul e permis.”

Cum arată, în fapt, omul nou?

Întrebările de mai sus rămân deschise. Nu este vorba, aşadar, doar despre căsătorie, legalizarea adopţiilor pentru persoanele de acelaşi sex, a parteneriatelor civile în trei sau mai mulţi parteneri, şi chiar despre distrugerea căsătoriei ca obiectiv asumat, în cazul ideologiei care animă grupările LGBTQ. Nu este vorba doar despre familie, şi nu este vorba despre nişte privilegii reclamate sub formă de drepturi, ci este vorba despre o viziune asupra lumii. Este vorba despre construirea unei lumi noi – şi a unui om nou, în prelungirea tuturor punctelor de mai sus. Existenţa nu mai este guvernată de nici un principiu, cu excepţia celui al subiectivismului absolut. Anarhia şi lipsa de responsabilitate sunt implicite. Viaţa în cetate, la fel ca viaţa individului încetează să se mai supună raţiunii şi normelor morale iudeo-creştine şi, în final, însuşi ontologicul este alterat. Ceea ce era numit cândva viciu sau comportament aberant sau patimă sau dependenţă acum este ridicat la rang de virtute şi de obiectiv care trebuie urmărit de către toţi oamenii. Învăţat să-şi urmeze toate pulsiunile, să-şi aleagă identităţile şi orientările sexuale precum ai alege programele TV, omul nou este modelabil, fluid, dependent de patimile sale. Aflat în perpetuă revoltă, omul nou este, în fapt, infinit maleabil şi obedient.

I-am auzit pe progresişti spunând, iar şi iar, că susţinătorii valorilor familiei, ai demnităţii şi ai libertăţii umane reprezintă „ultraconservatori” şi chiar „extremişti de dreapta”. Mă întreb – cunosc oare aceşti progresişti şi activişti de ocazie limbajul şi filosofia revoluţiei sexuale pe care o susţin, originile şi finalitatea acesteia, maniera în care influenţează ea limbajul politic şi pe cel comun, transformându-se în practici de acaparare a puterii? Sau poate că majoritatea progresiştilor nu ştiu şi nu s-au obosit să cunoască, în fapt, ce susţin? Se pare că tot ce ştiu mulţi dintre ei este că aceia care apără valorile familiei sunt nişte „ultraconservatori” care vor să le fure „dreptul” la revoluţia sexuală.

Pe aceeaşi temă:

Decizia OMS privind „incongruenţa de gen” în şapte întrebări – link aici
Cofetarul din Colorado şi „soţul” necunoscut sau despre două decizii istorice – link aici
Monetizarea urii – o afacere extrem de profitabilă. Cazul SPLC – link aici
3,4 milioane de dolari amendă pentru SPLC; Facebook, Amazon, Google şi Twitter îi folosesc în continuare etichetele – link aici
Strategia de educaţie parentală a Guvernului PSD: ideologie de Stat, sufocarea diversităţii şi imixtiune în viaţa privată a individului şi a familiei – link aici
Răspuns dlui Radu Răileanu de la ActiveWatch: 6 informaţii false în 9 paragrafe de text – link aici 
Europa, între raţiune şi propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferinţa Platformei civice Împreună – link aici
Definiţia Căsătoriei, familia monoparentală şi cinema-ul de mall – link aici
Despre Căsătorie şi gândirea domnului Cioloş – link aici
Romeo şi Julieta – în afara legii? – link aici
Trei lucruri cel puţin la fel de rele ca Ciuma Roşie. Şi o metodă de a le opri – link aici
Creştinismul, cea mai persecutată religie – link aici
Karl Marx a avut dreptate? – link aici
Despre moartea lui Alfie Evans – link aici
Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga” – link aici
A făcut dl Vasile Bănescu afirmaţii rasiste, sexiste şi clasiste? – link aici
Testul unei bune religii şi noile acuzaţii aduse dlui Vasile Bănescu – link aici