Societate

articolul anterior articolul urmator

Tot despre Barbu şi Vadim

2
1 Jul 2016 18:07:07
Nicolae Manolescu

Înainte de 1960, liderul politic al scriitorilor fusese Petru Dumitriu. Expatrierea lui nu lăsase locul liber: începea competiţia dintre cei doi romancieri pomeniţi mai sus. Ion Cristoiu, obsedat cum îl ştim de transferarea în cultură a jocului de putere politică, inventase formula albii şi roşii.

Cei dintâi erau opozanţii. Cei din urmă, susţinătorii regimului. La moartea lui Preda, Cristoiu s-a declarat partizan al roşiilor, cu SLAST, unde era redactor-şef. SLAST însemna Suplimentul literar-artistic al „Scânteii Tineretului“. Gata, aţi pierdut partida, a tras el concluzia, adresându-se albilor.

Acest mod de a face din cultură un teren al luptelor politice a rămas în capul unora până astăzi. Din fericire, lucrurile n-au stat niciodată aşa. Barbu îşi pierduse în bună parte influenţa după denunţarea plagiatului. Tabăra aderenţilor la regim, a celor care umpleau periodic revistele de elogii la adresa lui Ceauşescu, la fiecare aniversare, era compusă dintr-o liotă de mediocri gen Paul Anghel, pus de Securitate să-l supravegheze pe Noica, mare fan al protocronismului lui Edgar Papu, doctrină care servea minunat ambiţiilor naţionaliste ale regimului, tabără la care se alipiseră scriitori adevăraţi, ca Fănuş Neagu şi alţii, Dumnezeu ştie din ce pricini. Şansa albilor a fost că roşii n-aveau pic de simţ politic. Ei i-au solicitat la un moment dat lui Ceauşescu crearea unei Uniuni a Scriitorilor Comunişti. (Atacurile de azi ale unora şi altora contra USR ar fi putut avea în ele un model, dacă ar fi ştiut de existenţa lor). Ideea era de două ori stupidă. O dată, fiindcă presupunea că, din 1965, când Ceauşescu venise la putere, şi până spre finele anilor 1970, când fusese făcută propunerea, USR nu fusese comunistă. Ceea ce nu avea cum să fie pe placul lui Ceauşescu. Al doilea motiv era că eventuala înfiinţare a unei noi Uniuni contrazicea regula sacră a comunismului, care prevedea că toate instituţiile, începând cu partidul, trebuiau să fie în unic exemplar. Aşa se face că roşii n-au avut succesul scontat, cu toate predicţiile ştiinţifice ale lui Ion Cristoiu.

În bătălia care a urmat, rolul decisiv l-a avut revista „Săptămâna“, cu Barbu director şi cu Vadim redactor-şef. Anumite materiale indicau cât se poate de clar că sursa era Securitatea. De exemplu, aşa-zisul jurnal pe care Ion Caraion l-ar fi lăsat în ţară când s-a refugiat în Occident. „Săptămâna“ l-a publicat în serial. Autorul s-a justificat în chip penibil într-o emisiune de la „Europa liberă”, pe care am ascultat-o cu sufletul la gură. Nici vorbă de un jurnal intim. Cel care a remarcat faptul a fost Ov. S. Crohmălniceanu, apropiat al lui Caraion. „Ia te uită“, mi-a spus el, „cine precizează într-un jurnal intim Nina Cassian (cunoscuta poetă)?“. S-a dovedit ulterior că era vorba de denunţurile făcute de Caraion la Securitate după eliberarea din închisoare în 1964 şi până la emigrare! Cine altcineva le putea încredinţa revistei lui Barbu şi Vadim decât Securitatea? Obiectivul principal al oficinei cu pricina era denigrarea acelor scriitori care nu beneficiau de graţiile regimului.

Şi „Flacăra“ lui Adrian Păunescu şi apoi Cenaclul binecunoscut aduceau, cu toate ocaziile, ofrande partidului şi lui Ceauşescu. Dar Păunescu n-a publicat niciodată în revistă şi n-a rostit niciodată de pe scenă cel mai mic cuvânt contra breslei noastre. I-a apărat, când a fost cazul, pe toţi scriitorii în dificultate. Spun asta fiindcă, la moartea lui Păunescu şi a lui Vadim, neştiutori sau rău intenţionaţi i-au pus în aceeaşi oală. Nu e drept! Păunescu n-a făcut niciodată jocul Securităţii, iar compromisurile cu partidul le-a făcut, aşa-zicând, pe cont propriu. Barbu şi Vadim au fost duşmanii declaraţi ai breslei literare, care nu i-a iertat nici până azi. Sunt lucruri care nu trebuie uitate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

aerolaur
4.07.2016, 18:56:08

Un atarnator cu ifose vorbeste despre morti, care nu mai pot raspunde!

-3 (3 voturi)
costea petre
6.07.2016, 17:34:42

Au fost acesti morti atat de vocali, incat, cu un minimum de imaginatie, se poate intui ce ar zice. Oricum, au spus toate propozitiile imaginabile.