Societate

articolul anterior articolul urmator

Tot mai mulţi bolnavi COVID-19 remarcă simptome bizare, greu de descris

7
28 Oct 2020 20:29:02
Autor: Ionuţ Mureşan
Imagine: Arhiva Adevărul
Imagine: Arhiva Adevărul

Grupul-suport de pe Facebook al pacienţilor COVID-19 din New York este plin de mesaje de la persoane care s-au îmbolnăvit a doua oară, dar care acum prezintă simptome total diferite faţă de cele pe care le-au trăit iniţial. Unii suferă de noul simptom al ceţii cerebrale, iar alţii aproape că nu îşi găsesc cuvintele pentru a descrie starea generală alterată de care suferă.

 
 
O femeie relatează că medicii rămân surprinşi când aud simptomele pe care ea le descrie şi se întreabă de ce autorităţile sanitare din SUA nu au lărgit definiţiile de caz, în contextul în care COVID-19 se manifestă atât de diferit de la o persoană la alta.
 
„Sunt recunoscătoare că există astfel de grupuri, deoarece aşa văd că nu sunt singura care trece prin asta. Se pare că o mulţime de oameni au o varietate atât de largă de simptome! Nu înţeleg însă de ce aceste simptome nu apar în definiţiile de caz emise de Centrul de Combatare a Bolilor, în ciuda faptului că mulţi dintre noi le resimţim. De exemplu, când le-am spus medicilor despre simptomele pe care eu le-am descris, păreau să nu fi auzit de aşa ceva. Eu am fost diagnosticată cu COVID-19 la începutul lunii august şi am suferit timp de 6 săptămâni. Cazul meu a fost considerat unul moderat, cu două simptome care au persistat după ce am fost declarată vindecată: oboseală şi ceva dureri. Apoi, acum două săptămâni am început să mă simt groaznic, simt că m-am infectat din nou”, scrie femeia pe grupul-suport. 
 
Un alt pacient spune că nu simte niciun miros şi şi-a pierdut gustul de trei săptămâni, însă în afară de aceste simptome se simte bine.
 
„Eu am fost diagnosticată pozitiv acum trei săptămâni, iar de atunci mă simt bine, atâta doar că nu am gust şi miros. Sper ca gândurile voastre bune, cele pe care mi le-aţi adresat aici, să îl ajute pe tatăl meu, care tocmai ce a fost depistat pozitiv”, scrie americanul.
 
Altul a avut simpome evidente. „Am fost testat pozitiv pentru COVID ieri dimineaţă, după ce am solicitat un test rapid. În ultima lună m-am îmbolnăvit de infecţii ale sinusurilor, bronşită şi o respiraţie şuierătoare teribilă. Mi-au administrat antibiotice, inhalatoare etc. Lucrez în domeniul sănătăţii şi am fost expus cândva săptămâna trecută. Am anxietate severă şi atacuri de panică. Mi-e foarte frică!”, scrie alt american.
 

Unele simptome, dificil de descris

 
Un alt pacient nu îşi găseşte cuvintele pentru a descrie ce simte. „Eu am avut dureri groaznice de spate, o stare generală proastă, irascibilitate şi insomnie. Eram extenuat, dar totuşi nu puteam să adorm. Mă lua tremuratul, dar nu aşa precum frisoanele, ci mai degrabă mă cutremuram tot. Unele simptome sunt greu de descris, aşa cum este durerea de gât de care sufăr deja de o săptămână. Dar nu este o durere de gât obişnuită, mai degrabă pulsează şi îmi simt gâtul foarte uscat”.
 
O femeie spune că în cazul ei COVID-19 s-a manifestat diferit faţă de felul în care a fost afectat soţul ei. „Se fac 15 zile de la testare şi 18 de la primele simptome. În afară de o tuse seacă, nu am simptomele pe care alte persoane le-au descris aici. Pot spune însă că mă simt ameţită, obosită, mă dor muşchii dacă fac efort, am vederea neclară şi din când în când parcă rămân fără aer. COVID-19 m-a lovit din plin. Încă nu am mers la spital pentru a mă interna, însă uneori cred că ar fi trebuit. Noaptea, adorm între reprizele de tuse. E atât de diferit faţă de simptomele de gripă! Weekendul trecut a început să tuşească şi să acuze dureri de spate. Este normal să apară simptome după infecţia COVID şi după ce am stat două săptămâni în izolare şi se consideră că nu mai suntem contagioşi?”.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Gherghisan Comandor
28.10.2020, 21:14:10

:"Unii suferă de noul simptom al ceţii cerebrale, iar alţii aproape că nu îşi găsesc cuvintele pentru a descrie starea generală alterată de care suferă." Schimbati dealerul ca nu are marfa buna.

-6 (8 voturi)
mihailovici mihail
28.10.2020, 23:27:20

Se putea sa nu bați din nou cîmpii pe aici ? Oamenii ăștia suferă cu adevărat dar tu ai creieru' prea neted să pricepi ceva. Indivizi toxici ca tine - fără nici o noimă si nici o logică - ar trebui izolați de societate. Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a fi crud si de a răni pe alții cum îți vine ție la gură- taranoi din Romania ce ești!

+5 (7 voturi)
Gherghisan Comandor
28.10.2020, 23:34:33

"taranoi din Romania ce ești!" Eu sunt Colonel! Colonelul Gherghisan!

-2 (2 voturi)
Andrei Axinte
29.10.2020, 03:44:59

Gherghisan Comandor Urâți la suflet mai sunt unii oameni! Să faci mișto ieftin de suferința unor oameni nu te face cool. E pur și simplu invadat internetul de oameni mici și murdari la suflet. Dar poate cei din articol sunt doar uneltele Guvernului Mondial și sunt puși să ne mintă despre un virus care nu există, fiind inventat ca să depopuleze lumea Bill Gates lumea și apoi să le vândă vaccin. Și ca să ne izotopeze cu COVID (care oricum nu există) prin antene 5G și prin măști. Și prin termoscannere, evident. Reptilienii! Probabil trebuia să scriu acest text cu majuscule, fără virgulă, fără cratimă, fără sens și fără noimă. Dar eu sunt oaie manipulată. Conspiraționist sau nu, oameni ca tine fac din internet un butoi uriaș de ură și dejecții.

+3 (5 voturi)
Bibi Loi
29.10.2020, 05:22:21

Chiar daca se va descoperi un vaccin, anticorpii dispar rapid si oamenii se infecteaza sau re-infecteaza daca nu se vaccineaza din nou, periodic. Sunt prea mari asteptarile de la viitoarele vaccinuri. Virusul va ramane permanent, oamenii se vor tot re-infecta si cine va scapa...nu se stie.

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările