Traficul de persoane – o realitate prea puţin explorată din perspectiva feminismului - Partea I

Cazul Caracal a fost evenimentul anului 2019. Totuşi, despre traficul de persoane s-a vorbit prea puţin. De aceea am decis să discut cu Iana Matei, una dintre puţinele persoane care luptă zi de zi cu acest flagel.

Cazul Caracal este fără îndoială evenimentul cel mai dramatic al ultimilor ani. O ţară întreagă a fost peste o lună de zile conectată la ştirile despre oribila crimă petrecută în micul oraş din sudul ţării. Asta după ce vestea că Alexandra Măceşanu a reuşit să contacteze 112 nu o dată, ci de trei ori, iar poliţia a reuşit să ajungă după 19 ore de la apel doar pentru a-i găsi rămăşiţele într-un butoi a indus în rândul publicului o stare de anxietate şi panică rar egalate de vreo poveste redată recent în presă. Tragica poveste a Alexandrei a scos la iveală nişte date absolut halucinante despre traficul de persoane din România. Discursul media s-a axat de multe ori pe mărturiile şocante ale supravieţuitoarelor riscând uneori să conducă la un soi de ”pornificare” a suferinţei victimelor. Totuşi pentru prima oară publicul din România a citit aceste poveşti nu doar ca pe un simplu fapt divers, ci ca pe nişte poveşti de groază care le pot afecta copiii în mod direct. A fost momentul în care empatia faţă de Alexandra Măceşanu a permis întâmplărilor de acest tip să depăşească statutul uzual de ”basme cu monştri” pe care publicaţiile comerciale le puneau alături de imagini menite să susţină cultura obiectificării copului femeii. De ce? Pentru că a fost finalmente un caz de violenţă împotriva femeilor în care victima, Alexandra, nu era ”femeia depravată care merită ce i s-a întâmplat”. Altminteri, blamarea femeii pentru violenţa căreia îi cade victimă este aproape un reflex în presă şi în rândul publicului. 

Ce e interesant este că deşi s-a vorbit despre trafic, au fost prea puţini specialişti care să discute  serios despre acest fenomen. Poate este motivul pentru care cazul Caracal nu a lăsat în urmă transformări structurale. În urmă cu doar câteva săptămâni DIICOT-ul a descoperit o altă reţea de trafic de minore într-un sediu închiriat de primăria Caracal! Fetele minore erau aduse în acest sediu care funcţiona ca bar de striptease şi obligate să se prostitueze. Ceea ce s-a schimbat este, poate, nivelul de conştientizare. Tot în direcţia conştientizării aş dori să aduc în atenţia cititorilor opinia Ianei Matei, o activistă veterană care luptă cu traficul de persoane salvând victime din aceste reţele de peste două decenii. Cu Iana am discutat aproape două ore pentru că informaţiile pe care le-a oferit sunt cât se poate de interesante şi ar putea constitui o bază pentru un discurs structurat împotriva traficului de persoane. Lunginea discuţiei s-a datorat nu doar informaţiilor, ci şi stilului direct şi foarte cald cu care Iana îşi întâmpină interlocutorii. Am vorbit despre cauze, despre metode de recrutare, despre reabiliare şi mentalităţi ultra-retrograde şi primitive într-un dialog foarte liber.

- Când ai auzit despre cazul Caracal?

- Prima ştire a fost a doua zi, cred, după ce s-a întâmplat, că ei calculau timpul... a fost momentul cred în care Cumpănaşu a contactat presa, că aşa s-a aflat despre cazul Caracal şi apărut imediat ştirea că trebuiau să intre la ora 6 sau când au indentifcat-o, dar nu le-a dat procurodul voie să intre, cred că a fost a doua zi, pentru că făceau socoteala la televizor că puteau s-o salveze dacă se duceau noaptea sau dacă STS-ul nu ştiu ce făcea.

- În 20 de ani am înţeles că ai reuşit să recuperezi peste 500 de persoane din reţelele de trafic.

- Peste 500 asta a fost acum câţiva ani. De atunci au mai fost peste 100. Am făcut noi o centralizare de curând. Sunt cam 600, 700 de persoane.

 - Cum se desfăşoară o zi din viaţa ta şi cum ajungi la persoanele astea?

- Iniţial poliţiştii m-au sesizat în legătură cu trei minore care fuseseră scoase dintr-o reţea de trafic. La momentul acela noi nici nu aveam protocolul de la Palermo nu aveam definiţia traficului eu am concluzionat că sunt minore forţate să se prostitueze. În 2001 a apărut protocolul de la Palermo. De atunci ziua de lucru arată... niciodată la fel, dar structura este aceeaşi, merg la servici şi organizăm programul zilei respective, programul e organizat, dar monitorizez, stau de vorbă cu fetele, le încurajez, nu vine de la sine după ce au trecut prin situaţia respectivă să deschidă cartea şi să se apuce să înveţe la limba română sau... trebuie să le motivez, facem consiliere pshilogică, răspundem cererilor lor, care sunt foarte multe, pentru că ele sunt copii, copii cu nevoie de atenţie excesiv de mare pentru că n-au avut dragoste în viaţa lor n-au avut atenţie în viaţa lor şi atunci o cer. Na, mi s-a rupt o bucăţică dintr-o unghie şi e o tragedie, lucruri mărunte dar pentru ele înseamnă mult dacă îi dai atenţie când îţi spune, nu contează cât de minor este. 

- Ai o echipă, bănuiesc că nu eşti singură..

- Nu, nici n-aş putea să fac lucrul acesta singură. La început am fost singură până am scris proiecte, am adus bani şi am putut să angajez. Avem patru asistenţi sociali care lucrează în ture, avem manager de proiect, contabil, psiholog şi am mai avut noi până anul trecut un specialist art and crafts. Programul fetelor trebuie să fie foarte structurat, pentru că altminteri se gândesc la ce s-a întâmplat şi nu-i de bine. Trebuie activităţi fie că învăţăm fie că facem diverse obiecte. Arts and craft era un program de terapie prin artă şi aveam un mediator în atelierul de terapie o doamnă care le învăţa să coasă, să croşeteze, lua modele de pe Internet, le ajuta să facă mărţişoare, decoraţiuni de pom de iarnă, lucruri care se vând în târg şi fetele îşi primesc banii. Le schimbăm perspectiva, ca să spun aşa, şi în centru în general sunt actitivăţi care le ajută să se dezvolte personal. Ce înveţi un copil acasă practic, să îşi facă curăţenie în cameră, să facem de mâncare să mâncăm împreună, să lucrăm în echipă, să ascultăm şi punctul de vedere al celuilat şi aşa mai departe.

- Acum câte fete aveţi în centru?

- Acum sunt 9 fete în centru care are 12 locuri. Celelalte trei sunt fugite, ca să spun aşa. Deci 12 în acte, trei sunt fugite.

- Dar ce s-a întâmplat cu ele?

- Sunt recrutate în ultma vreme de foarte mici, 12, 13 ani. Şi cel mai uşor le poţi recruta şi controla pe metoda lover boy. Vine un băiat se ”îndrăgosteşte” de ele. Sunt recrutatori pe metoda lover boy în fiecare curte a fiecărei şcoli. Stau colo, îşi pierd vremea, vorbesc cu copiii când ies în pauză. La un moment dat te obişnuieşti cu persoana respectivă şi intri în vorbă, când te întreabă îi răspunzi. Şi de aci ei îşi selectează şi se ”îndrăgostesc” de o fată de 12, 13 ani care vine de regulă din centrele de plasament sau familii dezorganizate. E uşor pentru copila asta să creadă că băiatul o iubeşte şi îşi şi doreşte foarte mult. Pentru că n-a iubit-o nimeni până la momentul ăsta. Şi ăsta e cuvântul cheie. După ce îi spune ”te iubesc” poate să facă absolut tot ce vrea el pentru că în mintea ei nu e victimă formează un cuplu şi cuplul stă împreună şi la bine şi la rău să dacă acuma ne e rău, nu-i nimic, lucrează ea pe stradă ca să aducă bani în casă. Aceste copile de 12, 13 ani, uneori de 9 ani sunt exploatate în apartamente, pensiuni, locuri închise, pe la 16. 17 ani chiar şi 15 sunt scoase pe stradă. Dar toţi aceşti băieţi sunt mai mari şi acum în ultimii doi ani aceşti ”mai mari” şi-au recrutat minori, pentru că s-au prins că dacă este un dosar în instanţă pot obţine o condamnare dacă sunt majori. Dar dacă îşi trimit în curtea şcolii copii şi ăştia sunt de 16 ani, sunt minori şi nu pot fi condamnaţi. Deci e foarte complicat fenomenul şi e foarte mult de discutat. Ei s-au mişcat, traficul e un fenomen dinamic, ei îşi aşează locul bine, cunosc legea, ştiu ce pot şi ce nu pot face, în general pot face cam orice cu risc minim, pentru că vorbim de prostituate şi asta e mentalitatea şi îmi pare rău să spun da, nu e numai în România. 

- Mie mi se pare - şi de asta m-am apropiat de feminism - că noi am câştigat foarte multe drepturi în plan politic, dar trăim încă îmbibaţi de valorile unei culturi profund sexiste.

- Sunt de acord cu tine, totul pleacă de la educaţie aşa cum ai spus şi tu. Degeaba am pus drepturi pe hârtie şi am căzut de acord cu ele, dacă în educaţie nimic nu se schimbă şi mentalitatea se schimbă cel mai greu pentru că aceşti copii sunt crescuţi de părinţi care... pentru că atunci când spun părinţi spun şi mama şi tata, pentru că nici mama nu e mai brează atunci când copilul vine de la şcoală şi spune "l-am bătut, şi am bătut-o”. Sunt mulţi părinţi, îi văd pe grupul de părinţi, care spun ”copilul meu nu face aşa ceva nemotivat, cu siguranţă că celălalt copil a făcut ceva ca să-l stârnească”, pentru că aşa au fost crescuţi. Pleacă de la educaţia formală şi informală. În sistemul educaţional nimic nu se schimbă. Urlu de cinci ani de zile că ar trebui schimbat. Şi mă refer la lucuri evidente, nu merg în profunzime, că dacă te duci în profunzime şi propui schimbări lumea râde de tine, hai că visezi frumos. Aa, cine ştie când s-or face astea. Da, lucrurile astea se pot face, dar nu acum.

- Cu acest tip de mentalitate a luptat în special feminismul. În primul val pentru drepturi politice de bază - dreptul la muncă, dreptul la proprietate, dreptul de vot - apoi în valul doi, dreptul la plată egală, lupta cu standardele de frumuseţe opresive, dreptul la autodeterminare şi libertate de alegere în legătură cu propriul corp. În fine, avem valul trei care ia în calcul că o femeie roma se află, de pildă, la intersecţia dintre stigmatizarea bazată pe gen şi cea bazată pe rasă.

- Da, avem acum o problemă. Avem cultura roma pentru care lumea luptă şi militează să fie păstrată. În această cultură părinţii decid cu cine şi când se mărită fata. Trebuie să nu mai fim ipocriţi. Da, le respectăm cultura şi e dreptul lor să şi-o păstreze, dar introducem aceste reguli de bază în orice societate şi milităm pentru ele. Că uneori nu poţi milita şi pentru păstrarea culturii şi pentru drepturile de bază. Dar e foarte greu de luptat nu doar în comunitatea roma. Când am venit eu în ţară, mama avea o vecină. Era profesoară, femeie educată. Şi ne-am întâlnit într-o zi şi m-a zis: dar n-ai venit în vizită, că te văd de mult. Şi i-am spus ce fac, ce vreau să fac, să aducem proiecte din Australia să le implementăm aici, asta ce făceam cu traficul, că e violenţă şi că milităm împotriva violenţei. Şi s-a uitat la mine, ca atunci când aveam cinci ani. Ce vorbeşti, măi, Iana? Despre ce violenţă vorbeşti? Pe mine dacă nu mă bate bărbatul cel puţin odată pe lună est eclar că mă înşeală, nu mă mai iubeşte. Şi mi-a căzut cerul pe mine... Mi-am dat seama într-o milisecundă că nu am cum să vorbesc cu ea, că nu am de ce să vorbesc cu ea pentru că ajungeam la un scandal pentru că ea aşa a fost crescută.

- Revenind la cazul Caracal, cu cine ai vorbit, te-ai gândit să participi la protest?

- E greu de explicat. Au fost câteva zile când am urmărit pentru că nu îneţelegeam dacă este trafic sau nu este trafic. Informaţiile erau contradictorii şi trebuie să admit în sinea mea speram pentru că am văzut şi răspunsul societăţii şi discuţiile disputele, subiectul era fierbine. În sufletul meu speram să fie conectat cu traficul crezând că în sfârşit vom începe o discuţie serioasă pe trafic. Deşi sunt multe fete care au murit în timp ce erau traficate, multe fete. Dar totuşi nu am pornit o disucţie în forţă cum am fi putut s-o pornim la momentul Caracal.

- În perioada respectivă te-a sunat cineva, ai participat la emisiuni?

- Nu nimeni, au fost tot felul de ”experţi” cu ghilemele de rigoare. A, am văzut undeva, ANITP-ul (Agenţia Naţională împotriva Traficului) care a făcut aşa o prezentare generală a traficului mergând pe lângă subiect cum le este obiceiul. Cei din guvern sunt experţi. Ei pot vorbi, cred, zece ore pe lângă subiect. Şi tot aşa s-a întâmplat şi atunci.

- Ce interese să fie, să fie interese mai mari?

- Categoric sunt interese mai mari. Pe modelul Caracal aşa cum a fost prezentat, funcţionează traficul de miori. Oamenii ăştia sunt conectaţi, dacă e o reţea mai mare cu sute de victime, ei trebuie să fie conectaţi cu poliţia cu procutorul, pe cineva au care să îi apere. Cu politicianul din zonă. Există întotdeaună această conexiune, altfel n-ar putea supravieţui şi mai sunt clienţi. Mulţi dintre ei sunt abonaţi la aceste fete, că deh, sunt tinerele şi li se pare că sunt mai viribili, nu ştiu, mai bărbaţi dacă întreţin relaţii sexuale cu o minoră. El frumos, deştept, zmeul zmeilor, dacă face asta. A fost acum câţiva ani un scandal - 2007, 2008, un scandal cu, cum îl cheamă pe primarul de la sectorul 3, Negoiţă. Domnul Negoiţă a fos prins de cei care făceau interceptări. Deci procurorii din Constanţa urmăreau telefonul traficantului si cine a apărut pe telefon, domnul Negoiţă, care organizase TSD-ul, tabăra e vară a socialiştilor la Constanţa şi domnul Negoiţă îi cerea acestui traficant să nu mai trimită fete de clasa a XII-a pentru că astea sunt numai cu gândul la bacalaureat şi nu sunt clienţii mulţumiţi, trimite-mi mai tinerele, clasa a X-a, a XI-a. 

Continuare în partea a II-a