Tragedia navei Independenţa

Cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti, scrisă, după 16 ani de cercetare, de ziaristul constănţean Constantin Cumpănă Totul a plecat din toamna lui '90,

Cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti, scrisă, după 16 ani de cercetare, de ziaristul constănţean Constantin Cumpănă

Totul a plecat din toamna lui '90, când Constantin Cumpănă avea doar trei săptămâni de când era reporter la săptămânalul constănţean "Contrast" şi a primit ca sarcină investigarea unui caz. O doamnă incrimina faptul că nici după 11 ani văduvele celor decedaţi în catastrofa de pe Independenţa nu-şi primiseră drepturile materiale. Era vorba despre nişte despăgubiri nerezolvate, în valoare de câte 10.000 de dolari de persoană, deşi existau sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile. Şi a preluat cazul.

Ideea unei cărţi i-a venit în 1999, bazat pe documentarea din 1990. A fost momentul când a pătruns în unele arhive ale Şantierului Naval Constanţa, Petromin SA şi Navrom. A reuşit să contacteze toate cele 42 de familii îndoliate şi pe cei trei supravieţuitori. În echipajul navei Independenţa s-au aflat 45 de marinari, din care au murit 42, iar investigaţia s-a desfăşurat în 16 ani. Timp în care a corespondat cu Consulatul României de la Istanbul, cu ziarele turceşti pentru fotografii sau alte detalii. Nu a primit niciun sprijin, astfel a trebuit să se bazeze numai pe mărturii, declaraţii, documente găsite în arhivele din România. Şi aşa a scos cartea, lansată recent la Constanţa în prezenţa supravieţuitorilor, a familiilor şi a comandantului de drept al navei care, la ora catastrofei, era acasă, în concediu.

Teoria conspiraţiei?

"Refuz să cred în teoria asta, spune Cumpănă. A fost, pur şi simplu, un accident în anumite împrejurări, într-o anumită conjunctură. Dar este vorba, în primul rând, de iresponsabilitate şi lipsă de profesionalism. Se vorbea atunci că ar fi fost un act terorist, un sabotaj pus la cale, pe de o parte, de cei care erau afectaţi de producţia de nave româneşti de mare tonaj şi de tendinţa regimului Ceauşescu de independenţă energetică a României. Asta a şi fost motivaţia trecerii la construirea navelor de mare tonaj. Astfel, flota comercială românească acapara transportul maritim de materii prime şi materiale în detrimentul flotelor comerciale ale Greciei şi ale Uniunii Sovietice. Al doilea ar fi fost sau se zvonea că era la acea vreme diferendul politic, istoric dintre cele două state, respectiv Turcia şi Grecia. Nava criminală era grecească, iar locul producerii accidentului - Marea Marmara, la intrarea în Strâmtoarea Bosfor. De aici era, conform teoriei conspiraţiei, tentativa grecilor de a bloca strâmtoarea Bosfor".

Accidentul, explozia

"Accidentul a fost produs de o navă grecească, având un comandant grec, în vârstă de numai 29 de ani, care se afla la a doua trecere prin Bosfor. Pilotul turc care ajutase nava grecească să tranziteze Bosforul coborâse, iar nava grecească se afla în marş cu cap compas Italia. Independenţa venea din Libia, încărcată cu circa 95.000 tone de ţiţei brut, se afla într-o uşoară deplasare, îndreptându-se spre punctul de întâlnire cu pilotul turc. Era 15 noiembrie 1979, în jurul orei 4,30, ora Turciei, deci era întuneric. Din motive inexplicabile, nava grecească, în loc să-şi urmeze cursul, a făcut la stânga şi s-a îndreptat direct spre vasul românesc. L-a colizionat în dreptul tancurilor trei şi patru, a penetrat corpul navei, şuvoiul de ţiţei brut s-a vărsat în mare, frecarea corpurilor de metal ale celor două nave a provocat jerbe de scântei şi a dus la aprinderea ţiţeiului. La scurt timp s-a produs prima explozie. A fost un infern, imaginaţi-vă efectul unui cocktail Molotov, care înseamnă o sticlă de un litru încărcată cu benzină. Aici erau 95.000 de litri de ţiţei brut. Efectul a fost devastator. După prima explozie, la scurt timp, au fost alte două. Ţiţeiul s-a aprins, nava a explodat. Un dezastru".

Căpitanul-criminal a scăpat cu 850 $

"Imediat după producerea catastrofei, autorităţile portuare din Istanbul au procedat la sechestrarea navei agresor Evriali, la reţinerea comandatului şi a secundului. În urma deciziei Tribunalului Penal din Turcia, partea de vină a comandantului grec a fost de 90 la sută, iar a românului, 10 la sută. Nu înseamnă că Mihai Dorinel, comandantul navei româneşti, a avut vreo vină. Grecul a fost reţinut pentru cercetări. În urma procesului penal a fost condamnat la 20 de luni de închisoare, din care i s-a scăzut partea cât a stat în cercetări, după care restul de pedeapsă i-a fost transformat în bani şi a plătit în final 850 de dolari. După care a fost eliberat. A rămas pe conştiinţă cu 42 de morţi plătind 850 de dolari. Contravaloarea navei, de circa 40 milioane de dolari, şi contravaloarea mărfii, de circa 20 milioane de dolari, au fost recuperate de proprietarul navei, respectiv Navrom Constanţa, de la ADAS Bucureşti. Scoaterea epavei navei Independenţa - supertanc petrolier de circa 150.000 tone - a durat aproape şase ani şi a făcut-o armata turcă. A costat circa 18 milioane de dolari. Unii au încercat să fure şi elicea navei, din bronz şi din metale deosebite şi care avea câteva tone. Nava era foarte bună, fiabilă, avea motor japonez şi aparatură de navigaţie din import".

Fotografii reproduse din cartea "Tragedia navei Independenţa"

Cum era Independenţa?

Nava era o adevărată uzină plutitoare, avea circa 302 metri lungime. Dacă făceai de trei ori drumul de la prova la pupa făceai kilometrul. Avea înălţimea unui bloc de 15 etaje. Cu sală de cinematograf, de sport, brutărie, piscine, două lifturi. Numai pintenul avea 160 de tone. Pintenul, o construcţie care susţine elicea, fusese turnat la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti. Transportul lui la Constanţa s-a constituit într-un transport special şi a durat peste 11 zile. Au fost scoşi pomi, au fost ridicate reţele de tramvai, de energie electrică şi de troleibuze, ca să-şi facă loc pe acest itinerariu. La construcţia navei (materialele, aparatura) au colaborat 47 de întreprinderi româneşti, pe lângă ce s-a importat.

Botez ratat

Nava a fost lansată la apă pe 28 mai 1977. Naşa de botez - cu numele dat în cinstea aniversării a 100 de ani de la câştigarea independenţei ţării - fiind Elena Ceauşescu, care a venit cu toată suita, inclusiv cu Nicolae Ceauşescu, gardă de onoare, pionieri, şoimi ai patriei, gărzi patriotice. Ei bine, sticla de şampanie, un spumant Zarea, nu s-a spart. De cârligul unei macarale era legat un cablu de oţel, iar la capătul lui erau legate sticla şi o pară de bronz care să dea greutate. Lingăii propagandei au pus pe cablu cocarde tricolore care au micşorat viteza. Sticla a ajuns la corpul navei, a lovit-o, dar nu s-a spart. Nicolae Ceauşescu s-ar fi întors către Dumitru Fuiorea, directorul şantierului, şi i-ar fi spus: "Băi, Mitică, ce, la voi sticlele de şampanie nu se sparg?" Incidentul a fost trecut cu vederea, nu a fost consemnat nicăieri. Dar marinarii au reţinut cu groază incidentul.

Trei supravieţuitori din 45

"Şansa celor trei a ţinut de instinct, în sensul că au fost inspiraţi să se arunce în apa mării din primele trei-patru minute, pentru că ei au mai staţionat puţin pe navă, au contribuit chiar la tentativa de lansare a unei bărci de salvare. Şeful mecanic Sorin Mihăilescu a aruncat nişte navete de lemn ca un colac de salvare. Erau marinari care nu ştiau să înoate, alţii, înspăimântaţi de întuneric, derutaţi, deşi comandantul navei, Mihai Dorinel, al cărui trup nu a mai fost găsit, dăduse ordinul de abandonare a navei. Revenim la supravieţuitori. Unul dintre ei, şeful mecanic, era chiar în comanda navei, alături de comandant şi a văzut când nava grecească se apropia ameninţător. Unul dintre ei, Voicescu Dragoş, ofiţer III, dormea, ieşise din cart, iar celălalt marinar era undeva pe navă. Erau foarte tineri, cu condiţie fizică. Au avut inspiraţia să se arunce în partea opusă locului unde se declanşaseră exploziile şi fumul. S-au depărtat înot destul de repede de corpul navei, astfel că pelicula de petrol arzând pe suprafaţa mării nu i-a ajuns. Şi au mai avut şansa ca bucăţile de metal aruncate de explozii să nu-i lovească. Au mai fost marinari care s-au aruncat în apa mării, dar unii dintre ei au fost fie prinşi din urmă de pelicula de petrol arzând, fie au fost loviţi de diferite schije, proiectile, bucăţi de metal din tubulatura navei distruse şi au fost omorâţi de acestea. Distanţa de la navă şi până la ţărm nu a fost mai mare de o milă jumate, cam de doi kilometri, dintre cei trei numai unul a ajuns înot până la mal, Dragoş Voicescu. Ceilalţi doi, Sorin Mihăilescu şi Gomboşanu, au fost salvaţi de câteva ambarcaţiuni ale pescarilor turci care la acea oră ieşiseră în zonă".

Alt caz... iar teoria conspiraţiei

La trei ani după catastrofa navei Independenţa, prima navă de 150.000 de tone, considerată nava-amiral a flotei comerciale româneşti, a doua navă din serie, de aceeaşi mărime şi capacitate, respectiv petrolierul Unirea, s-a scufundat în Marea Neagră. Era goală, pleca spre Egipt să încarce ţiţei. Din motive aparent necunoscute şi cauze misterioase, s-a produs o explozie, nava a mai stat în stare de plutire câteva zile, după care s-a scufundat la o adâncime de circa 1380 de metri şi zace pe fundul Mării Negre. Din echipajul de 43 de marinari au fost salvaţi 42 de oameni, a murit o singură femeie, era ospătar pe navă, a făcut un atac de cord de frică, Elena Ganţă. Ca un lucru inedit, din echipajul navei Unirea a făcut parte şi ofiţerul trei Mircea Băsescu, fratele preşedintelui.