Tu opreşti defrişarea!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Confesiunile unui eco-războinic" de Dave Foreman, cofondatorul mişcării Earth First!
„Confesiunile unui eco-războinic" de Dave Foreman, cofondatorul mişcării Earth First!

Confiscaţi-le drujbele, blocaţi-le peridocul, ieşiţi în calea lor, ieşiţi în stradă! „Gândeşte precum un munte", scria Aldo Leopold, unul dintre fondatorii ecologiei profunde. Identificându-te cu pădurea sălbăticia, devii parte a pădurii. Ecocentrismul nu a prins prea mult în România contemporană, deşi moştenirea pastorală face practic identitatea valahă.

Oengiştii spun „Protejăm pădurea", însă această frază se traduce în pur ecologism (environmentalism), cel mult în ecologie socială, adică o abordare conservaţionistă "din afară". Înseamnă că mai salvează vreo doi urşi, mai fac un fund raising pentru o 'ecologizare', se mai reunesc la vreo conferinţă să se plângă de impotenţa statului şi să ameninţe cu vreun infringement de la Comisia Europeană pe care tot poporul îl plăteşte. Un şef de servicii secrete se temea acum câteva luni de grupuri ecologiste radicale închipuite. Pe mine mă frustrează lipsa acestora. Ecologia radicală sau ecocentrismul sau, de ce nu?, ecologia profundă ar pune problema silvică altfel:

„Sunt parte a pădurii şi mă protejez pe mine însumi". 

Când ne identificăm complet cu locurile sălbatice, atunci, lupta conservaţionistă devine autoapărare. Iar autoapărarea (legitima apărare) e un drept. E important de amintit că această autoapărare se face cu umilitate. Ecologistul (sau ecoapărătorul*) nu e o fiinţă superioară care protejează ceva mai puţin decât propria-i persoană, ci e un anticorp al pădurii sălbatice care acţionează în absolută legitimă apărare.

"Dacă un străin îţi dărâmă uşa casei cu o secure, te ameninţă pe tine şi pe familia ta cu arme fatale, apoi începe să îţi fure din casă tot ce doreşte, el comite ceea ce este universal recunoscut  - în drept şi în morală - ca o crimă. În această situaţie, stăpânul casei are atât dreptul cât şi obligaţia de a se apăra, de a-şi proteja familia şi proprietatea cu toate mijloacele necesare. Acest drept şi această obligaţie sunt universalmente recunoscute, justificate şi chiar preţuite de către toate comuntăţile umane civilizate. Legitima apărare împotriva acestor atacuri este una dintre legile primare nu doar ale societăţii umane, dar ale vieţii înseşi, nu doar ale vieţii umane ci ale oricărei vieţi."**

Pădurile Carpaţilor, sau ce a mai rămas din ele, sunt victimele unui astfel de asalt violent. Şi nu este o crimă de natură economică (lipsa unei autorizaţii, abuz în exploatarea lemnoasă etc.) ci o crimă îndreptată direct împotriva ta, a cetăţeanului român. 

Pentru mulţi dintre noi, poate pentru majoritatea românilor, ariile sălbatice sunt casa noastră, poate mult mai mult decât cartierul de betoane comuniste, mai mult decât shopping mall-ul ori mai mult decât abjecţii denumite larg "dezvoltare" sau "independenţă energetică" de către lideri chinuiţi de dedublarea personalităţii, capabili de plagieri grosolane, îmbătaţi cu autoritarisme de amiral, umflaţi cu xenofobie găunoasă, cu trufie religioasă şi cu prostie infatuată.

Codrul e frate cu românul, era o zicală devenită clişeu gol. Dacă pădurea şi verdele Carpaţilor este adevărata noastră casă şi e ameninţată cu invazia, jaful şi distrugerea, atunci ai dreptul să o aperi prin orice mijloace necesare. Deşi starea de urgenţă nu se arată atât de acută precum asalturile împotriva Roşiei Montane, un număr de companii în cârdăşie cu liderii prost aleşi sfârtecă pădurile, rad copacii. Armele lor sunt TAF-ul, peridocul, drujba sau altele, mai subtile, pasarea rapida a Ordonanţelor prin Parlament. Legitima apărare împotriva acestor atacuri e o obligaţie.

Iar cea mai serioasă declaraţie politică din ultimii 15 ani (nu, nu e o exagerare) e a lui Eugen David, preşedintele Alburnus Maior. "Vom lupta prin TOATE mijloacele posibile pentru a ne păstra şi apăra pământul şi libertatea. Membrii Guvernului şi Parlamentului sunt din acest moment singurii răspunzători pentru evolutia evenimentelor, orice va presupune asta!" 

* Dave Foreman, Confesiunile unui ecorăzboinic (Confessions of an Eco-Warrior), Crown Publishers Inc., New York, 1991, 140

** Edward Abbey, Ecodefence, Foreword

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite