Societate

articolul anterior articolul urmator

...uieRevoluţia onanismului generalizat care ne orbeşte

46
8 Aug 2018 11:30:19
Vasile Ernu

Cînd Constantinopolul era asediat de turci, elita vremii discuta despre sexul îngerilor. Povestea cu „sexul îngerilor“ a devenit o emblemă a rupturii de realitate a elitei unei ţări. Finalul poveştii îl ştim.

Ruptura asta a ajuns la noi pe culmi inimaginabile, aberante, patologice. E un abis. Dacă ieşi din cîmpul mediatic cîteva minute şi te cuplezi la realitate, vezi că „felaţia politică elitistă“ generalizată e un banal „onanism politic“, ca să nu-i zicem mai popular. Nicio legătură cu problemele reale a ţării şi cu lupta politică.

Rezistenţa prin cultură s-a transformat în rezistenţa prin ...uie. Revoluţia de altă dată care presupune un minim risc şi asumare a devenit MuieRevoluţie, iar Revoluţionarii cît de cît curajoşi au devenit nişte MuieRevoluţionari. Elita mîndră a ţării a devenit MuiElită. Filosofii neamului fac apologia ...uii. Halucinant. Apar şi MuieDisidenţii. Mai avem mintea întreagă?

Oameni buni, ne oprim puţin? Ce luptă politică ducem? Acest tip de discurs nu are nimic politic şi nu arată decît o impotenţă politică totală. Orice ţăran sau muncitor o să vă spună că nu te poţi baza pe „...abagii“ şi „..uişti“. Aşa cum vă place, incorect politic ;), o să vă bage undeva profund dacă le veniţi cu din astea. Ei au alte probleme, mult mai acute.

Ce vreau să spun e că acest tip de discurs aduce enorm de mult rău şi se va întoarce împotriva noastră, a tuturor. Şi ne va lovi crunt. Poate are dreptate folclorul ţărănesc cînd spune că onania orbeşte. Politic sigur orbeşte.

Protestele de tot felul sînt binevenite. Doar să nu o ardem „onanist politic“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

46 Comentarii

🖕
8.08.2018, 11:46:38

Tоварищ Эрну, cînd va dispărea banda de tîlhari PSDALDEUDMR va dispărea din uzul civic și cuvîntul care-ți place dtale atît de mult!

+14 (22 voturi)
Popa Andrei
8.08.2018, 11:50:11

Ernu e de departe unul dintre cei mai slabi comentatori politici de la noi. Pe langa faptul ca stapaneste cu mare dificultate limba romana, undeva intre Dancila si Andrusca, ideile lui sunt ridicol de subtiri. Cum sa spui "mult mai acute", cand "acut" e deja un superlativ? Cum sa stalcesti in asa hal limba romana? Bunaoara, doar in acest text a inventat "onanismul". Ori nimeni, niciodata, in actuala lupta politica nu a vorbit despre onanie. MuiePSD nu e despre l...bagii, e un gest de revolta publica impotriva unui partid vulgar, care da m...e zilnic societatii in fel si chip. Apoi, e totusi scandaloasa aceasta impostura cu aere de superioritate pe care el si alti cativa modesti reprezentanti ai stangii intelectuale din Romania o au fata de restul prostimii intelectuale: pentru Ernu, adevarul e mereu dincolo de ceea ce se vede, dincolo de ceea ce toata lumea intelege, e acolo unde crede el ca este, si unde numai el are acces. Acest discurs e cat se poate de politic si el nu-l asteapta pe Ernu sau pe prietenii lui superiori sa spuna lumii ce e politic si ce nu e. E un discurs altfel politic decat discursul prafuit al muncitorimii si luptei de clasa, e un discurs politic pentru ca se angajeaza in societate la nivel public impotriva unei puteri aberante, corupte si incompetente, pe care Ernu si prietenii fac eforturi sa o apere de rele si sa o spele de pacate. Pana la urma, Ernu e un produs al acelorasi structuri de impostura care au produs si doctori in serie: cum sa ajungi vedeta publica recitand niste slogane si aplicand retete ale succesului mediatic, dar fara o minima cunoastere a limbii proprii si culturii universale?

+10 (20 voturi)
Azzumbo Jo
8.08.2018, 12:56:27

Vasile Ernu, acest Mungiu fara gusa si esarfa al corului de trompete PSD.

+15 (23 voturi)
Nikola C
8.08.2018, 13:02:54

Pacat de anii pierduti,tovarase.Ramai ancorat 'an'realitatea dumitale.Dar nu mai primim "sfaturi".

+12 (20 voturi)
arabella barolo
8.08.2018, 13:18:41

Vasile Ernu, nu ai inteles nimic din substanta simbolica si trancanesti pe marginea lata a empiricului vulgar. Dincolo de empiria senzoriala, orice mesaj are energie vectoriala, de provenienta arcahetypala, dar pana acolo nu bate mintea ta putina, de rutinier simplist. Intregul popor a simtit Energia Vectoriala a mesajului, de aceea s.a raliat in spatele placutelor cu M*IEPSD si astfel o injuratura tziganeasca a devenit mesajul percutant, care ucide Ciuma Rosie. M*IEPSD este un antidot la cisternele de otrava si borhot ale propagandei cretinilor din PSD-INTACT-RTV-EVZ. Tit n-ai inteles ? Nu ma mir !

+11 (19 voturi)

Vezi toate comentariile (46)