Uleiul de măsline, torţionarul şi limbile străine - bătrânii Bucureştiului

Trei întâlniri, trei bătrâni din centrul Bucureştiului. Scurtă poveste cu ulei de măsline, o bancnotă de 50 de lei şi cinci limbi străine care nu mai folosesc la nimic.

În magazinul de lângă Conservator, o bătrână mă roagă să îi dau de pe raftul de sus o sticlă de ulei. Ea nu ajunge. „Din aceasta?” „Da, din aceea.” Verde, măsline, ceva extravirgin, foarte bun. De obicei, bătrânele mă întreabă cât costă una, alta, fiindcă nu văd eticheta. De data asta, nu - doamna vrea doar sticla, neapărat aceea. „Dar, ştiţi, costă 58 de lei”, îi spun cu jumătate de gură. Da, da, ştie, iar preţul nu contează câtuşi de puţin.

În acelaşi magazin, la casă, chiar când să plătesc, un bătrân vine de afară cât poate el de fuguţa şi îi înapoiază casieriţei o mică datorie. Nu are mărunt. Aşa că îi dă 50 de lei, îi mulţumeşte din suflet. Casieriţa nu are restul, adică 30 de lei. „Nu-i nimic, nu-i nimic”, îi spune vesel bătrânul. „Mi-i daţi data viitoare.” Dă să plece. Nu înainte să îşi ceară scuze de la mine, că a ţinut coada-n loc. Mă atinge pe braţ prietenos. Atunci întorc capul, să văd şi eu mai bine omul căruia nu-i trebuie restul la 50 de lei. Este el, torţionarul.

Ies într-o plimbare de seară, după lăsarea întunericului, doar cu cheia în buzunar. În faţa restaurantului din spatele Ateneului, o bătrână cu păr alb strălucitor îmi cere în şoaptă cinci lei. „Cinci lei, doar cinci lei, vă rog mult de tot.” Părul îi pare pus proaspăt pe bigudiuri, în urechi are cercei din ciorchini de perle, hainele trădează o eleganţă de demult, un statut de demult. Nu am, mă opresc şi îi zic cam jenată, chiar nu am nici un leu la mine, am ieşit doar să mă plimb. Dar ea abia aşteaptă să vorbească cu cineva. Începe să-mi spună despre ea şi încremenesc: „Am ştiut să vorbesc şi să scriu în cinci limbi; încă mai ştiu - dar la ce-mi foloseşte?”

Astăzi am tradus cinci pagini de carte. Am învăţat de acolo cum se altoiesc merii - cum faci din pomi cu mere acre, de cidru, pomi cu mere dulci, golden. Am învăţat soiuri de mere, dăunători şi boli la pomii fructiferi în limba engleză. Îmi place cartea asta. Voi lua zece lei pentru o pagină. Nu acum, ci la o lună după ce voi termina tot volumul, pe la toamnă, când voi fi deja în altă poveste. M-am plimbat iarăşi prin Cişmigiu, am ascultat păsările şi nu m-am mai uitat la bătrâni. Mi-am sunat părinţii, departe. N-o să mă mai uit nici la ştiri. Sper ca veştile bune să circule repede.