Ultima lovitură dată sistemului medical – creşterea salariilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Sistemul medical românesc era, din punct de vedere al salarizării, un bolnav suferind de malnutriţie severă. Creşterea salariilor trebuia să se întâmple, la fel cum un înfometat are nevoie de hrană. Atât doar că, în mâinile neprofesioniştilor, prea multă hrană administrată prea repede poate duce la moartea pacientului. Se numeşte sindrom de realimentare.

Un sondaj recent care nu a fost încă făcut public releva că un procent foarte mare dintre studenţii români la medicină doresc în continuare să plece din ţară după terminarea studiilor universitare. Mult trâmbiţata miză a creşterii absolut spectaculoase a salariillor medicilor pare să nu fi avut efectul scontat asupra intenţiei mai tinerilor mei colegi de a-şi părăsi ţara. Şi cum ar fi putut să fie altfel, când sistemul medical nu s-a schimbat în fond – aceleaşi piramide de putere şi sisteme clientelare de promovare în posturi, aceleaşi condiţii mizerabile de lucru în multe spitale de Stat, aceleaşi lipsuri de medicamente şi aceeaşi lipsă de umanitate.

Într-o vizită la un serviciu de psihiatrie din Marea Britanie, am întrebat, surprins fiind de cantitatea mare de muncă a colegilor mei care terminau ziua la ora 18.00 şi erau obligaţi să vadă fiecare pacient minim 20-30 de minute înainte de a prescrie, să scrie minim două pagini despre această discuţie în foaia de observaţii, să facă muncă de teren şi să se asigure că pacienţii îşi iau tratamentul acasă pentru a preveni reinternările, am întrebat aşadar cum au reuşit să-i convingă pe medici să facă toate aceste lucruri şi mai ales să-şi părăsească cabinetele confortabile pentru a face vizite la domiciliu. “We threw money at them” a fost răspunsul – “am aruncat cu bani în ei”. 

În loc să folosim creşterea salariilor medicilor ca pe o pârghie de motivare spre reformă a sistemului sanitar, de consolidare a unor valori precum calitatea actului medical, atenţia acordată pacientului, succesul în prevenirea reinternărilor şi deci în economisirea banului public, România a decis că va acorda tuturor, indiferent de capacitatea lor profesională şi de succesul muncii pe care o prestează, remuneraţii care i-ar face invidioşi pe mulţi colegi din state ale Europei de Vest. Niciun cuvânt despre performanţă, niciun cuvânt despre satisfacţia pacientului cu actul medical pe care îl primeşte şi niciun cuvânt de unde vin şi de unde vor veni toţi aceşti bani.

Am reţinut opinia unui jurnalist (e posibil să fi fost domnul Tudor Popescu) exprimată în urmă cu câţiva ani - dumnealui afirma că independenţa şi calitatea presei româneşti au primit lovitura de graţie în momentul în care aşa numiţii moguli au început să toarne sume extarordinar de mari de bani în sistemul mass-media, sume care nu aveau nicio legătura cu vânzările de ziare sau cu numărul de telespectatori. Acelaşi lucru se va întâmpla cu sistemul medical – efectele creşterii nevizionare a salariilor vor crea falii într-o structură şi aşa fragilă care în final vor conflua într-un faliment măcar profesional, dacă nu şi financiar. Astfel, ar putea urma:

  • o deprofesionalizare a sistemului privat care nu va putea ţine pasul cu creşterea salariilor din sistemul public,
  • un aflux de medici imigranţi atraşi de salariile mari, care vor intra într-un sistem lipsit de un control al calităţii şi care nu îi va putea forma aşa cum medicii români care migrează în Vest sunt formaţi în noile centre în care ajung să profeseze,
  • o creştere a animozităţii între medicii de familie şi specialişti sau între restul personalului medical care nu şi-au văzut salariile explodând şi medici.
  • şi mai gravă este creşterea accentului pus pe îngrijirile de spital, cele mai scumpe, exact direcţia opusă celei în care merge toată medicina modernă – îngrijiri ambulatorii, în comunitate cât mai mult posibil, pentru că sunt mai ieftine şi mai confortabile pentru pacient. În plus, spitalele sunt stimulate să reinterneze pentru a menţine gradul de ocupare al paturilor, într-o întoarcere grotescă pe dos a însăşi noţiunii de tratament şi vindecare.

Poate suna cinic, dar sistemul de plăţi informale (şpăgi) asigura o formă de motivare a medicilor şi un fel de ierarhie de valori. Nu spun că era un sistem bun, dar că în felul lui era un mod de funcţionare care s-a dezvoltat în zeci de ani. Iar un sistem nu-l schimbi de pe o zi pe alta, cu o hotărâre de guvern. Presupun că brusca înmulţire a numărului de medici ginecologi care refuză din motive de conştiinţă să mai realizeze întreruperi de sarcină are de a face cu acest recent influx financiar, mai mult decât cu descoperirea valorilor creştine. Oricum ar fi, e o dovadă a felului în care Statul devine incapabil să ofere populaţiei servicii medicale de bază, în timp ce plăteşte sume exorbitante.

În final, creşterea nediscriminatorie a salariilor va fi dăunătoare medicilor înşişi – populaţia va ajunge să îi vadă ca pe nişte beneficiari ai unor drepturi salariale nemeritate (3000 de euro pe lună este o sumă imensă într-o ţară în care marea majoritate a oamenilor câştigă mai puţin de 3000 de lei) şi le va reproşa toate neajunsurile sistemului, ca şi cum un medic ar putea face ceva în absenţa medicamentelor şi materialelor sanitare. Şi, dacă mai interesează pe cineva, medicii îşi vor pierde statutul de vorbitori în numele suferinţei umane, pentru că cine va mai vorbi despre problemele din sistem, când sistemul îl răsplăteşte cu atâta generozitate?

Poate că falimentul apropiat va deveni momentul zero al reformei atât de întârziate a sistemului medical românesc. Mă umple de groază însă posibilitatea ca acest apropiat faliment să fie folosit ca scuză pentru privatizarea pe scară largă a serviciilor medicale (cum aud unele voci din spaţiul politic). Sper ca specialiştii din Ministerul Sănătăţii să aibă înţelepciunea ca, în ultimul ceas, să solicite expertiza unor specialişti în sănătate publică din ţări recunoscute pentru calitatea şi accesibilitatea serviciilor pe care le oferă populaţiei (ţări cum ar fi Olanda, care recent susţine implementarea unei reforme extraordinare a serviciilor de psihiatrie în Republica Moldova).

De curând, în Uganda, o misionară creştină a fost acuzată de uciderea a 100 de copii malnutriţi pe care i-a hrănit necorespunzător, inducându-le sindrom de realimentare. Este un bun exemplu şi un memento pentru politicienii meleagurilor noastre că atunci când vorbim de sistemul medical, greşelile se plătesc cu vieţi omeneşti, chiar dacă tot ce ai făcut a fost să semnezi, fie şi cu bună credinţă o hotărâre de guvern.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite