Ultima Dudă de la Lady Gaga

Acest text este rodul imaginaţiei mele. Câtă legătură are cu realitatea poate o să afle nepoţii mei, la ora de istorie. Însă nu pot să nu mă revolt, chiar dacă e doar împotriva imaginaţiei mele, când mi se pare că văd, în spatele unor perdele de fum rarefiat, imaginea unui Rege al României, fie el şi abdicat, pe care-l ţine-n geam un şmecheraş cu pedigree de Secu pentru a-i lua pensia.

Din lecţiile de istorie ad-hoc pe care bunicul şi tata mi le-au şoptit pe vremea lui Ceauşescu, enervaţi de propaganda găunoasă din manualele şcolare, m-am căpătuit cu un respect însemnat pentru instituţia Monarhiei, aşa cum a fost exercitată de Hohenzollerni în România. Dincolo de bârfe, cancanuri şi defectele lor omeneşti, aceşti monarhi prusaci au ştiut să vadă pădurea de copaci şi au adus progres şi prosperitate unui popor obişnuit cu conducători puşi pe căpătuială, egoişti şi cam lipsiţi de viziune.

În bătălia dintre Bine şi Rău din mintea mea de adolescent, Monarhia şi Regele Mihai erau personificarea lui Făt-Frumos, iar comuniştii şi sistemul lor profund ipocrit erau un Zmeu intrigant. Aşa că episodul hăituielii Regelui Mihai de către ciracii lui Ion Iliescu, de după Revoluţie, mi s-a părut firesc, dat fiind profilul moral al protagoniştilor.

Apoi, încet-încet, ceva sau cineva a început să-mi otrăvească mintea, cred. Nu ştiu de ce, dar mezalianţa dintre Principesa Margareta şi actoraşul obscur Radu Duda, pe care presa vremii îl asocia cu Securitatea, mi s-a părut nepotrivită.

Şi mintea mi-a jucat feste în continuare când, în timpul ultimului mandat al lui Iliescu la Cotroceni, am asistat la o împăcare istorică între statul român aflat la cheremul unei camarile de sorginte comunistă şi Regele Mihai. Am avut suspiciuni inexplicabile văzându-l pe Hohenzollernul de pripas intitulat Prinţul Duda reprezentând, în lume, politica externă a României lui Adrian Năstase, în timp ce autorităţile din ţară au devenit brusc îngăduitoare cu moftul proprietăţii private şi au retrocedat Casei Regale o bună parte dintre proprietăţile confiscate de comunişti.

Anii au trecut şi paranoia mea s-a accentuat, fără nicio legătură cu amiciţia naturală care s-a înfiripat între noul stâlp de dud al Casei Regale şi onorabilul afacerist Dan Voiculescu. În definitiv, Antena 3 era singurul loc decent unde vocea Casei Regale se putea face auzită. De ce mi s-a părut un falset nu pot explica.

În ultimul an şi ceva, boala îmi era într-o uşoară regresie. Apăruse o figură nouă în Casa Regală, un Prinţ Nicolae, care nu-mi părea mânjit în eternul gri românesc. De luni, însă, m-am liniştit. Casa Regală l-a renegat, gândindu-se la nevoia românilor „de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi“. Cu alte cuvinte, Prinţul Nicolae nu se încadra în aceste principii morale.

Aşa o fi. Nu am de unde să ştiu ce ştie Regele. Dar nici suspiciunile bolnăvicioase nu pot să mi le înăbuş. Mi se pare, fără să am vreun indiciu concret, că Regele Mihai a început să semneze ca primarul. Sau, mai rău, ca un primar neamţ celebru – Alzheimer sau cam aşa ceva.

Şi mi-e teribil de ruşine de mine când îmi dau seama că am ajuns să compar, în gândul meu, relaţia Duda - Regele Mihai cu momentul jenant în care fata cu probleme cognitive a Andei Călugăreanu a fost umilită la TV pentru rating. Mi-e jenă!