Societate

articolul anterior articolul urmator

”Ultimii îngeri ai lui Mahler”, astăzi la Bucureşti”

4
12 Aug 2015 15:04:30
Lacrima Andreica
Wiener Jeunesse Orchestra (WJO) la Cluj, Auditorium Maximum
Wiener Jeunesse Orchestra (WJO) la Cluj, Auditorium Maximum

Wiener Jeunesse Orchestra (WJO) va pogorî astăzi, 12 august, în cadrul Festivalului Internaţional ”Vara Magică”, la Ateneul Român, ultimii îngeri ai lui Mahler, acea ultimă simfonie în care se mai aude spiritul seren al compozitorului austriac, iar soprana WJO, Ursula Langmayr a sărbătorit în România, prin muzică, 12 ani de la momentul în care a primit o nouă viaţă.

WJO, una dintre pepinierele de muzicieni mari ai lumii, se află din nou în turneu în România. A concertat în Cluj (9 august, sala Auditorium Maximum), Sinaia (11 august) şi îşi va încheia astă-seară turneul la Ateneul Român în Bucureşti cu partituri din Leonard Bernstein, Alban Berg şi Simfonia nr. 4 - Gustav Mahler.

WJO este compusă în special din tineri muzicieni care nu au mai mult de 26 de ani, aflaţi la început de carieră muzicală. Mulţi dintre cei care au concertat în această orchestră au ajuns mari muzicieni, în mari orchestre de profesionişti ale lumii. WJO este, am putea spune, o şcoală care formează poate mai mult decât cursurile în sine, pentru că ea îi pune pe tineri în faţa publicului. Iar publicul e în schimbare. Vrea să interacţioneze, vrea să i se cânte bine, foarte bine şi mai aproape de el şi de sufletul său. În WJO cântă şi trei români, spune şi managerul WJO, Renate Böck selectaţi de sub bagheta lui Marin Cazacu, managerul general Orchestrei Române de Tineret:  Alexandru Stroe (percuţie), Anamaria Tipeanu (vioară), Monica Poienaru (violă).

Cum e să renaşti prin muzică

Soprana Ursula Langmayr şi-a sărbătorit la Cluj, în data de 9 august, bucuria de a se fi născut a doua oară. În urmă cu exact 12 ani, cea considerată a fi una dintre cele mai bune voci ale scenei lirice austriece şi actualmente solista WJO  suferise un accident în urma căruia a rămas fără voce. O vreme, a fost şi jurnalist radio.


Pe scenă, în timp ce repeta şi stabilea ritmii cu concert maistrul violonist, părea un titan. Acum e lângă mine, o femeie delicată, blondă. Îi simţi suflul. Armonie. E imposibil să nu vibrezi.  O iscodesc fără încetare.  E căsătorită cu un muzician, specializat în muzica barocă. Au o fiică. A lui, dar o cresc împreună de când fetiţa avea patru ani. Fiica nu vrea să fie muzician. E prea mult pentru ea, în condiţiile în care toţi din lumea ei sunt muzicieni. Fiica vrea să fie dansatoare. În familia în care s-a născut, Ursula e singurul muzician. În rest sunt medici, profesori şi arhitecţi. Mă priveşte.

Ursula e atât de vie, umană, de modestă în blugi, cu umerii acoperiţi de un şal albastru, cu puţin înainte de concert. O simţi în preajmă de parcă aţi fi copilărit împreună. A făcut muzică în Salzburg, la Mozarteum University. E mândră de asta. Din 2005 locuieşte cu soţul ei la Viena.  A fost o norocoasă, crede. S-a lansat printr-un noroc, simte ea,  pe marea scenă când solista unui mare spectacol  televizat în Viena,  se îmbolnăvise cu o zi înainte de spectacol. Apoi în 2008 a ajuns în Noua Zeelandă. Are un palmares muzical foarte bogat. În România se află pentru prima oară.  E pasionată de muzică. E cea mai mare iubire a ei, o simţi când vorbeşte despre ea.

- Am studiat şi germanistică. Am lucrat şi în radio o scurtă vreme.

- Deci eşti şi ziarist!

- Nu, nu chiar. Poate doar un pic, râde cu tot sufletul.

- Ştii, muzica e specială. E o plăcere o onoare să cânt. Să cânţi cu alţii, pentru alţii să atingi oamenii e uluitor pentru că trebuie să îi simţi pe ceilalţi. E magic. E singurul lucru pe care vreau să-l fac. Inima mea e aici, în muzică.

Vreau să-i ating sufletul, să-i ascult povestea cea mai vie, poate cea mai dureroasă. Tresare. Se lasă pe spatele scaunului la masa improvizată într-o nişă, după o perdea grea, sub Auditorium Maximum. Era singurul loc în care putuserăm să ne asezăm, la măsuţa unui paznic.

- Îmi e greu să povestesc despre asta. Dar e momentul meu special. Am avut un accident acum 12 ani. Am fost în comă timp de două săptămâni, mi-am pierdut vocea. Nu ştiau dacă e şocul sau dacă sunt probleme mai mari. Era doar şocul. În anul următor am muncit să-mi recuperez vocea. Exact în ziua asta, (n.a. 9 august) am urcat prima oară pe scenă din nou.

Se opreşte. Ochii i se umezesc. Respiră profund, parcă uşor întretăiat şi continuă. Pe voce nu i se ”citeşte” emoţia. În ochi, da.

- Mi-am înfipt unghia în deget până la sânge în timpul concertului ăla atât de emoţionată eram, şi instinctiv degetul arătător se înfige în carnea degetului mare.  Oamenii îmi spun de atunci încoace că vocea mea e mai intensă, cânt mai intens. M-au simţit fără să fac nimic special. Mă născusem din nou. Chiar azi se împlinesc 12 ani de atunci.  Azi voi cânta pentru mine, doar pentru mine pentru că sunt recunoscătoare că sunt vie.

Îşi ţine degetul presat până la durerea care îi dilată pupilele şi o face să zâmbească. Îmi citeşte emoţia şi empatia în priviri.


- Tu m-ai întrebat!, râde şi trece mai departe la partea din întrebare care viza fericirea. Momentul meu de bucurie însă a fost când am cântat Te Deum-ul lui Bruckner. În 2009, am cântat  Te deum-ul celor 1000 şi erau lângă mine  1000 de cântăreţi. Noi, soliştii, stăteam în faţă. Şi orchestra era foarte mare.  Într-o după-amiază, la repetiţii am vrut să văd. M-am întors, i-am privit pe corişti  cântând şi i-am văzut întorcând paginile. Era o imagine, o senzaţie greu de descris.

E pentru prima oară în România şi încă de dimineaţă a ieşit prin oraş. I-au plăcut românii. Au fost săritori. Iar locul e frumos. L-a admirat şi din avionul care o dusese zile mai înainte spre Bulgaria. L-a simţit cu sufletul de acolo, de sus, dintre nori. E un loc special, spune mereu.

O fi doar pentru unii dintre noi. Majoritatea pare a nu reuşi să încropească emoţii atât de nobile pentru conaţionali ori locuri. Trec mai departe. Orice loc îşi arată turiştilor doar bucuriile. Iertare.

- Vreau să reuşesc să ating inimile oamenilor, să le deschid inimile. Dacă o să văd câteva lacrimi pe obrazul spectatorilor în timpul concertului, o să ştiu că mi-am atins menirea.

Vibraţie împărtăşită.

Îngerii lui Mahler

Acum doi ani am avut o experienţă minunată în România. Acum vrem să aducem puţin din compozitorii austrieci în ţara dumneavoastră: Mahler, un idol al muzicii; Berg şi Bernstein. Bernstein a fost cel care l-a dat lumii pe Mahler, l-a descoperit am putea spune pe Mahler pentru că nu era cântat în Austria după cel de-al Doilea Război Mondial, spune dirijorul Wiener Jeunesse Orchestra,  spune Herbert Böck  şi se opreşte.


E un subiect sensibil pentru austrieci cel al naziştilor. Iar pentru un muzician, e cu atât mai delicat subiectul naziştilor care interziseseră ca Mahler să mai fie interpretat doar pentru că boemianul avea rădăcini evreieşti, lucru de neiertat într-o Europă nazistă care afişa la vremea aceea, cu mândrie ideologic-tâmpă oraşele ”curăţate de evrei”. Iar printre primele astfel de oraşe se numărase tocmai  Linz-ul. O pată acum pe obrazul Austriei. Un subiect sensibil pentru austrieci. Cine s-ar mai mândri acum că l-a pus sub embargo pe Mahler?

-  A fost nevoie de ceva timp ca noi să-l redescoperim pe acest minunat psiholog al muzicii care a fost Mahler. Am fost un mare norocos că am putut cânta chiar eu însumi sub bagheta lui Bernstein, ca solist al Orchestrei Radio în Viena. Lui Mahler  îi poţi simţi temperamentul, pentru că e sensibil şi puternic, eficient, de o frumuseţe şi o seninătate incredibile. Fiecare secţiune a orchestrei are ceva special de făcut atunci când interpretează Mahler.

Aproape îi auzi sunetele compuse de unul dintre ultimii idoli ai romanticismului muzicii clasice, jucându-i în auzul intern. Mahler i-a intrat în sânge!  Îl întorc spre sine. Pentru o clipă pare a se trezi din pasiunea sa muzicală ca dintr-un vis. Mă întoarce la ea, la muzică după doar o respiraţie.

- Am fost solist la oboi. Iniţial am fost un solist soprano, în Vienna Boys Choire (n.a. Corul de Băieţi din Viena) atunci când eram copil. Aşa am ajuns la muzică şi am trecut de la solo soprano la oboi, poate ca o compensare a pierderii locului ca soprano, apoi am schimbat şi oboiul. Uram să fac lecturi (n.a. de partituri muzicale), ştiţi, oboiştii mereu trebuie să ”facă lecturi”.

Herber Böck  zâmbeşte discret, în timp ce eu râd în sinea mea şi continuă în acelaşi stil. Glumeşte la fel de pasional ca atunci când vorbeşte despre Mahler.

- Există şi români în orchestra noastră, râse privindu-mi uimirea când îmi zise că românul va cânta la ”the amboss”!


 O glumă printre muzicieni spune că la un neamţ mai întâi te uiţi când cântă şi abia apoi îl asculţi ce cântă. Am râs la imaginea fierarului tipic tirolez care între două munci, printre foale, lovea ritmic nicovala şi cânta Der Amboss Polka.  Acest banal şi aparent brutal instrument de lucru şi-a găsit locul pe scenă, ascuns printre instrumentele de percuţie. Şi e plăcut. N-ai zice că brutala nicolvală poate fi atât de cristalină ”cântată”.

Herbert Böck continuă imperturbabil spunându-mi că în orchestră are doi violonişti, un interpret la violă şi unul la percuţie, toţi români. Ar putea fi foarte bine şi extratereştri. I-ar  îndrăgi  la fel dacă i-ar da, cum simte că îi dau românii energie pe note. Aceştia au fost selectaţi într-un program de tip ”international exchange” între orchestrele europene de tineri , un program susţinut de UE, prin care orchestrele fac schimb de muzicieni, iar muzicienii de experienţă.

- E o experienţă foarte importantă pentru că îşi schimbă mentalitatea, iar uneori a-ţi schimba mentalitatea înseamnă să schimbi felul în care cânţi, să-ţi schimbi viziunea, să treci dincolo să vezi alte lumi, alte tradiţii, alte sonorităţi, alte obiceiuri de a face repetiţii. Ştii că fiecare ţară are un fel al său de a gândi repetiţiile?

Da, ştiu! Şi am apreciat că muzicienii WJO, în timp ce repetau, se aplaudau între ei lovindu-şi sonor palmele de genunchi,  ori de câte ori le ieşea bine, fără greşeală o bucată muzicală. Aşa cum am adorat să văd că la orice introducere a unui solist, aplaudau la fel şi îi deschideau drumul cu sonore: ”Uhuu! Yeeeaaaah!”. La un moment dat, suflătorul principal emise la repetiţii nişte sunete nu tocmai cinstite, din acelea care nu doar că ies complet din măsură, dar se mai şi pun pe purtat gândurile la moliciuni ale corpului de nedus taman pe scenă în acel fel. Râseră în cor, aplaudară, râseră din nou când ajunseră iar la măsura cu pricina, aplaudară iar şi o luară din nou de la capăt în voie bună. Aş da orice să mut atmosfera asta în societatea românească cea scorţoasă şi grabnică la a vărsa sânge de suflet omenesc pentru orice prostie de literă lipsă, virgulă zburătăcită ori vorbă nevinovată.  

- Cum ţi se par românii?, nu mă pot abţine. Trebuia să fie şi întrebarea asta eternă ca aceea cu ”cincinalul” după 1989!

Continuă:

- Românii sunt mai inimoşi, deschişi, emoţionali. Vezi în ochii lor dacă le place ceva. Am senzaţia că sunt mai deschişi la minte decât austriecii. Sunt mai prietenoşi. Oricând am nevoie de ceva, ori am nevoie să întreb ceva, îmi ies în întâmpinare. Mi se par foarte rapizi şi bine organizaţi.  

În hotel, avusese nevoie să-şi ajusteze ţinuta, fracul, iar cineva găsise rapid soluţia spre uimirea lui. De la români şi-ar dori în primul rând să vină la concerte şi să se bucure de muzică, o selecţie de care se poate bucura oricine, chiar dacă ”e Berg”, cu tonalităţile lui care sperie, completat de ”îngerii senini ai lui Mahler”, ultimii în compoziţiile acestuia,  înainte ca măria-sa Viaţa să fi curmat viaţa fiicei sale şi să-i îmbolnăvească inima, grăbindu-i sfârşitul. Pe aceşti din urmă îngeri ai lui Mahler îi puteţi auzi astă-seară la Ateneul Român, în interpretarea unor alţi îngeri, a unor tineri muzicieni pentru care lumea înseamnă sunete şi … vibraţie senină.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

vbuntv
12.08.2015, 21:49:57

Foarte frumos articol, scris cu sensibilitatea caracteristica a autoarei. MI-ar placea sa vad o popularizare marita prin accesibilitate la pret a concertelor de muzica clasica, opera, balet, etc. Altminterea aceste genuri risca (daca nu am ajuns deja acolo) sa devina exclusive si ar fi pacat.. Pustan fiind imi amintesc cu placere de concertele la care am fost spectator la minunatul Ateneu bucurestean unde plateam 10 lei vechi pe bilet.. Poate o sa avem si noi vreodata norocu' unui L. Bernstein care popularizase enorm muzica clasica printre elevii de scoala din America lui contemporana dind concerte gratis plus dialogind cu tinerii viitori melomani la Carnegie Hall. Nu-i intimplator ca tmai toti cunoscutiii nostri muzicieni/dirijori s-au exilat din motive lesne de inteles - Enescu, Celibidache, Lupu, Comissiona, etc. - si nu trebuie sa continuam in aceiasi nota. Ce poate fi mai frumos decit sa impartasim si sa propagam cultura in mod dezinteresat si cu drag de semenii nostri oricare ar fi nivelul lor economic si social ?..

+2 (2 voturi)
Lacrima Andreica
12.08.2015, 22:37:48

Multumesc frumos pentru aprecieri! L-am scris cu multa placere si cu urechile sufletului ciulite, gandindu-ma ca poate nu va fi popular, dar celor putini le-ar putea oferi o placere cel putin egala aceleia pe care am trait-o si eu alaturi de acesti oameni deosebiti. Pana la un Bernstein in Romania e cale lunga. Foarte lunga si teama mi-e ca pana si speranta s-a plictisit de noi :)

+1 (1 vot)
vbuntv
13.08.2015, 01:15:31

Mult mā tem cā aveti dreptate ! Oricum imi face mare placere sa va citesc.

+2 (2 voturi)
Lacrima Andreica
13.08.2015, 12:09:39

Nu-i nimic. Important e ca fie si nepopular sa putem oferi si genul asta de materiale...Cine stie poate in final se va forma si un gust :)

+1 (1 vot)