Un bazar şi trei ciupeli

Acum informaţia e accesibilă în regim de mare viteză şi aşteaptă să fie folosită. Cine refuză s-o facă năzuieşte de pomană să ajungă negustor cinstit.

"Hoţul neprins e negustor cinstit." Acest fals crâmpei de înţelepciune populară vede în fraudă ceva relativ şi pasabil. Până la urmă, nu contează gravitatea delictului, ci dibăcia cu care te sustragi din faţa legii, pentru ca apoi să aspiri la onorabilitate. Aşa arată mesajul unei mizerii devenite proverb. Şi se ştie doar, fiecare hoţ îşi justifică furtişagul, indiferent dacă lucrul care l-a împins să pună mâna a fost nevoia, sfidarea, lenea, ignoranţa sau plăcerea. Dintre toate formele de hoţie, furtul de proprietate intelectuală pare cel mai urât. De ce? Fiindcă nu e motivat doar de dorinţa de-a avea ceva ce nu-ţi aparţine. În spatele lui se află şi altceva: ambiţie de-a te arăta lumii altfel decât eşti, dispreţ pentru mintea celui care a creat ceea ce tu vrei să confişti, micime intelectuală şi sufletească. Sinteza acestor lucruri e, pretutindeni în lume, un cuvânt care falsifică ierarhiile şi valorile: impostura.

În februarie 2004 am publicat volumul de povestiri „Bazar bizar", reeditat în 2007. N-a trecut mult şi o colegă de la editură mi-a mărturisit, de bunăvoie şi fără ameninţări, că îi plăcuse cartea şi că o recomandase şi altora. Unul dintre lucrurile care îi rămăseseră la suflet fusese, după propria declaraţie, o proză cu titlul „Biserica Catodică" - prima povestire din volum. După câteva luni, colega - simpatică şi în ziua de azi - s-a transferat de la editură la un ziar (pe atunci) important, unde a început o carieră de cronicar TV. Ultima pagină a ziarului, dedicată televiziunii şi vedetelor ei, trebuia rebotezată în ton cu noua imagine a publicaţiei care tocmai îşi împrospăta imaginea şi conţinutul. Ei bine, pagina s-a numit nici mai mult, nici mai puţin decât „Biserica Catodică".

Cu aproape doi ani în urmă, la o oră fericită şi doldora de întrebări amăruţe, un tânăr cu aspect de rocker scandinav a apărut într-o emisiune de crepuscul, mândru foc de CD-ul pe care tocmai îl clocise. Îl cunoşteam pe tânăr din Timişoara, unde lansasem „Bazar bizar" şi unde rockerul îmi ceruse voie să pigmenteze evenimentul cu un cântec inspirat de „Parteneri din toate zările, cruciţi-vă!", o altă povestire din volum. Am acceptat atunci şi am regretat ulterior. Fiindcă în emisiunea TV omul a cântat trei piese cu texte decupate integral din prozele mele, anunţând că aşa se prezintă tot discul şi omiţând să precizeze cine scrisese textele (fapt care a dus publicul către deducţia că autorul lor era junele însuşi).

Aflu acum că în noua grilă a postului B1TV îşi face loc emisiunea „Bazar bizar". Producţia a fost deja plasată sub umbrela pamfletului - aşa procedează oamenii prudenţi - şi vernisată printr-o cacofonie cât casa de producătoarea Andreea Godeanu: „Emisiunea este o alternativă la invazia producţiilor de calitate îndoielnică care acaparează piaţa media..." În ce-l priveşte pe Mihai Mărgineanu, prezentatorul emisiunii, acesta declară că titlul îşi trage inspiraţia din porecla lui, şi anume „Bizarul". Mă rog, argumentul ar fi rezistat dacă porecla lui Mihai Mărgineanu ar fi fost „Bazar bizarul". Chiar şi aşa însă, în cazul în care porecla cuiva ar fi „Hamlet", mă tem că respectivul n-ar risca să scrie acum ceva cu acest titlu. Fireşte, nimeni din echipa emisiunii nu era obligat să ştie de cartea mea, chiar dacă ea s-a vândut bine şi a avut parte de destule recenzii. Însă o simplă căutare pe Google a acestui titlu i-ar fi lămurit că trebuia găsit altceva. Nu mai suntem în perioada când Sadoveanu scria „Creanga de aur" fără să ştie că James George Fraser scrisese anterior o carte cu acelaşi titlu. Acum informaţia e accesibilă în regim de mare viteză şi aşteaptă să fie folosită. Cine refuză s-o facă năzuieşte de pomană să ajungă negustor cinstit. Deocamdată e doar hoţ. Şi, spre ruşinea lui (dacă o avea-o), e un hoţ prins.