Un chirurg celebru cere demisia preşedintelui Colegiului Medicilor din cauza susţinerii pentru Mircea Beuran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Grigorescu(al treilea din stânga, în verde) este unul dintre chirugii renumiţi. (Facebook)
Dan Grigorescu(al treilea din stânga, în verde) este unul dintre chirugii renumiţi. (Facebook)

Medicul braşovean Dan Grigorescu,  unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi plasticieni din România, cere demisia lui Gheorghe Borcean de la şefia Colegiului Medicilor din cauza susţinerii `doar din simpatie” pentru Beuran.

Grigorescu a realizat cu strângeri de fonduri în secţia pe care o conduce la Spitalul Judeţean din Braşov  prima unitate funcţională pentru arşi înfiinţată în ţară după incendiul din clubul Colectiv.

Iată ce scrie Dan Grigorescu pe pagina sa de socializare. 

”Gheorghe Borcean, demisia!

Au trecut 10 zile de la comunicatul (acum dovedit ca fiind într-adevăr) neruşinat, conceput şi semnat personal de cel care ocupă funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor, cu privire la situaţia dramatică de la Spitalul Floreasca.
Ce îndrăznea să declare Borcean la modul acuzator, implicându-i la modul imoral (adică fără să îşi fi dat acordul) pe toţi membrii Colegiului, printre care mă număr şi eu:
"... asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri (dr. Beuran-nota mea) cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate.”

Acum, după atâtea informaţii apărute în spaţiul public care au conturat (chiar dacă imperfect) existenţa unei asocieri greu de imaginat de erori şi acţiuni neconforme cu proceduri universal valabile, l-a mai auzit cineva pe domnul în cauză să mai zică ceva? L-a mai văzut cineva în spaţiul public să lase coada jos, spăşit, asemenea unui căţelandru schelălăind după ce primeşte un şut în bot de la cel pe care a încercat să-l muşte, deşi nu avea niciun motiv?”, a scris Grigorescu.

"Acum, după atâtea informaţii apărute în spaţiul public care au conturat (chiar dacă imperfect) existenţa unei asocieri greu de imaginat de erori şi acţiuni neconforme cu proceduri universal valabile, l-a mai auzit cineva pe domnul în cauză să mai zică ceva? L-a mai văzut cineva în spaţiul public să lase coada jos, spăşit, asemenea unui căţelandru schelălăind după ce primeşte un şut în bot de la cel pe care a încercat să-l muşte, deşi nu avea niciun motiv?", se întreabă Dan Grigorescu.

Doctorul dinBraşov spune că Gheorghe Borcean are o problemă în faptul că  "s-a ante-pronunţat în lipsa oricăror informaţii oficiale, bazându-se pe simpatia şi încrederea personală faţă de un coleg acuzat de toate cele".

Grigorescu spune că Borcean nu mai are credibilitate. 

"E normal ca o instituţie colegială (şi, implicit, toţi membrii ei!) să fie implicată într-o situaţie controversată, doar pentru ca preşedintele ei să-şi sprijine oficial un prieten? Nu e! Indiferent cât de nedrepte ar fi nişte acuzaţii, el (Borcean) putea să îl mângâie pe creştet cât de mult dorea pe colegul simpatizat, însă doar în mediu privat. Instituţional, în schimb, Borcean trebuia să se comporte nu doar echidistant, ci (chiar mai mult!) distant în raport cu o situaţie care, vrând-nevrând, ajungea să fie analizată/judecată şi de către Colegiul Medicilor. Păi cum să mai aibă şi cea mai mică urmă de credibilitate concluziile rezultate dintr-o astfel de anchetă, mai ales dacă, pozitive fiind faţă de cel acuzat, ar confirma poziţia exprimată "a priori" de către şeful Colegiului? Iată, aşadar, că reacţia explozivă a domnului Borcean (explicabilă fie individual doar din iubire ne/condiţionată faţă de un coleg, fie medical în contextul unei anumite vârste vasculare), îi aduce prejudicii chiar celui căruia ar fi trebuit să-i folosească!"

"Care este argumentul şi motivul pentru care actualul preşedinte al Colegiului Medicilor nu mai poate îndeplini această funcţie, laolaltă cu responsabilităţile aferente? Simplu: nu doar că s-a compromis ca persoană, ci mai grav chiar, s-a compromis ca preşedinte, prin simplul fapt că şi-a distrus prezumţia de imparţialitate în orice speţă actuală sau viitoare", adaugă Dan Grigorescu.

Gheorghe Borcean caracterizase drept ”asalt mediatic” culpabilizarea doctorului Beuran în cazul de la Spitalul Floreasca.

Noi medicii, chirurgii, poate foştii pacienţi, dar în niciun caz politicienii noştri, ştim cine au fost aceşti mari doctori, ştim ce înseamnă, pentru chirurgia de urgenţă, şcoala medicală de la Floreasca. Ţurai, Papahagi, Soare, Bucur, Vintilă, Borş, Constantinescu, Doboşiu, Dop, Blidaru, Tiron, Popovici-Zeno, Şuteu şi mulţi alţii au făcut parte din aceeaşi şcoală, al cărei continuator este astăzi Mircea Beuran. Înainte de a fi membru PSD sau universitar, Mircea Beuran este un chirurg de elită”, a transmis recent şeful Colegiului Medicilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite