Societate

articolul anterior articolul urmator

Un copil pe planeta pinguinilor

10
20 Jun 2019 14:58:53
Lavinia Bălulescu
FOTO: Pexels.com
FOTO: Pexels.com

Din locul în care mă aflu văd un stâlp gigantic, al cărui capăt nu-l pot zări sau pur şi simplu nu pot privi eu până acolo. Sunt întinsă pe spate, încerc să mă întorc într-o poziţie care să-mi permită să observ mai multe în jurul meu, dar efortul este supraomenesc. Am nevoie de toate forţele şi încă nişte forţe pe care nu le cunoşteam. Iată! Acum sunt pe burtă!

Lumea din jurul meu e compusă din tot felul de corpuri ciudate, pe care ani mai târziu le voi înţelege ca fiind picioare de pat, picioare de masă, covor, plus draperia portocalie, minunata draperie din care văd fix un colţ şi pe care o iubesc. Draperia aia şi mişcarea ei când curentul o înfoaie înseamnă fericirea.

Nu am împlinit încă un an şi mama a ieşit din cameră pentru câteva minute, convinsă că eu dorm cuminte în pătuţul meu. Cum a fost posibil să se strecoare un bebeluş printre zăbrele şi să ajungă pe podea, fără a fi vătămat, este un mister pe care nimeni nu l-a elucidat încă, dar cert e că aşa s-a întâmplat, iar copilul nici măcar nu a fost găsit plângând, ci admirând curios încăperea. Sunt îmbrăţişată, pupată şi mutată la loc în pătuţul-problemă, supravegheată apoi în zadar, pentru lămurirea circumstanţelor.

Tot ce mă interesează pe mine e draperia portocalie şi figurinele ciudate conturate pe ea. Nu se poate spune dacă sunt păsări, flori, forme geometrice sau nave cosmice, detaliile sunt ascunse în ceaţă, dar ce e cert e că draperia a existat, aşa cum a existat şi căzătura, deşi nimeni nu poate pricepe cum să-ţi aminteşti ceva ce ţi s-a întâmplat când nici nu împlinisei încă un an. Mişcarea draperiei atunci când bate vântul mă face să cred că sunt acolo unde trebuie să fiu, de imaginea ei mă agăţ cu privirea atunci când sunt înfăşată strâns şi chinuitor, atunci când febra mă rupe în bucăţi, atunci când dinţii îşi fac loc dureroşi sau când stomacul meu dă afară imediat şi fără sfârşit absolut tot ce primeşte (Mama, peste vreo 20 de ani: „N-am crezut că vei putea să mănânci cu adevărat vreodată“).

În perioada care urmează, pătuţul e înlocuit de patul cel mare. Sunt acum mutată mai aproape de draperie, o văd mai bine, uneori aş putea chiar să o ating, apariţia ei semnifică somnul, iar somnul vine foarte des. Uneori somnul e nesfârşit, somnul e lapte şi e ceai de muşeţel, somnul e aşezarea pe picioarele cuiva care te leagănă, iar când Moş Ene chiar vine pe la gene, atunci draperia e trasă, practic se trage singură, se introduce în scenă, cu corpul ei lung şi elegant, se prezintă şi dansează încetişor, în ritmul cântecului de leagăn.

Peste ani, când draperia dispare subit într-o zi, apare în locul ei un pinguin alb-albastru, cât mine de mare, cu cioc portocaliu, umplut cu burete şi cusut de bunica. Uit draperia. Învăţ să merg, dansez cu pinguinul gigantic, îi cânt, îl adorm şi-i pun numele Silly Willy. Sunt un copil pe planeta pinguinilor, unde nu există insomnii, nici coşmaruri, unde somnul este liniştit, egal şi covârşitor. Este la fel de clar că nimic rău nu se poate întâmpla şi că toate aceste bucurii vor fi în curând uitate.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Dan Plesoianu
20.06.2019, 15:52:10

Frumos relatate amintirile, dar cit ne mai tineti cu sufletul la gura, asteptind relatari din noul mediu ambiant locativ? Ce cartier, cit de sus, ce se vede pe geam, citi si ce fel de gindaci? Dar de pisici si ciinii? Tramvaiele? Vecinii? Securistii cu ale lor camere de securitate? Miroase gunoiul, ghena?

+2 (2 voturi)
Dan Plesoianu
20.06.2019, 15:54:40

(cont.) Cam greu de ghicit din poza... Sa intelegem ca aveti din nou perdele portocalii (prima dragoste nu se uita!)? Blocul din fata seaman cu cel de la Automatica, din Floreasca, dar poate fi si orice altceva...

+1 (3 voturi)
pathfinder
20.06.2019, 16:55:39

FOTO: Pexels.com

+2 (2 voturi)
Iliana Bruckner
21.06.2019, 00:26:15

A fost azi una din zilele acelea in care pici seara rupt in doua de oboseala,simti ca ai fost in stare de asediu,stiti voi,cand astepti 5 musafiri si vin 10,cand te cuprinde usor un frison al improvizatiei,nefiind de loc sigur ca prestatia(NU scenica;din inima) va decurge lin. A fost sarbatoare la noi. Acum,la ora tarzie,luna tot cat roata carului-luna plina,luna de capsuni,cum i se zice, am venit la intalnirea cu doamna Lavinia,stiind ca daca voi lipsi,va fi o seara careia ii va lipsi ceva. Ce articol splendid.Ce amintire pastrata prin cine stie ce minuni pentru ca,acum,sa fie impartasita cu noi. E formidabil. Spunea(cred) Nichita:Suntem ceea ce iubim. Si amintirile? Putem sa le ignoram. Sau putem sa le uitam(sa le ascundem intr-un sertarel si sa le facem uitate) Dar putem sa le iubim. Sunt oarecum materialul din care ne cladim,ne plamadim,incet,incet. Oare sa intreb? Care e cea mai timpurie amintire a ta?A dumneavoastra? Ezit sa o spun,dar o voi"comite "totusi.Atunci cand sunt foarte obosita,am obiceiul sa vorbesc prea mult,si mai cu seama prostioare. Eram mica,era vara. Stateam in curte(la bunici)culcata pe spate,in iarba amestecata cu flori salbatice,cu ochii intredeschisi,si ma gandeam:ce frumos,asta n-am voie sa uit. Ce-i venise unei mogaldete sa gandeasca asa ceva?Probabil ca-mi era prea bine. Chestia este ca n-am uitat.

+4 (4 voturi)
pathfinder
21.06.2019, 10:49:23

Big like!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (10)