Am fost însă, întotdeauna, plin de respect şi de admiraţie, aşa cum a fost şi neamul meu, faţă de regii României, faţă de meritele lor de excepţie, câte au fost, în consolidarea şi modernizarea şi slujirea şi apărarea Statului naţional unitar român şi a identităţii noastre naţionale şi de  spirit.

Bunicul meu, Constantin C. C. Săraru, erou al războiului de neatârnare din care s-a întors cu pieptul plin de medalii pentru faptele de arme săvârşite la Smârdan, a fost decorat şi de Carol I, pe care l-a avut apoi oaspete la Slătioara. A fost, fireşte, monarhist.

Tatăl meu, învăţătorul Constantin C.C.C. Săraru – lider al Partidului Naţional Ţărănesc a lui Ion Mihalache – a fost şi el, fireşte, monarhist. A plecat la război în iunie 1941 ca locotenent de rezervă al Regimentului 2 Dorobanţi Vâlcea. Peste două luni numai, la 14 august 1941, a căzut eroic la Tiraspol şi a fost înmormântat la 15 august, de Sfânta Marie, cu onoruri militare, în parcela consacrată ofiţerilor români eroi. A plecat din Slătioara, pe front,  cu icoana Regelui Mihai în suflet, ca toată oştirea română.

Eu aveam atunci când a murit nouă ani. Peste un an, în 1942, mama mea a primit la Slătioara  înştiinţarea că prin „Înaltul Decret Regal nr. 502 din 19 februarie 1942, Majestatea Sa Regele a binevoit să acorde domnului Constantin C. Săraru (Dinu, de 10 ani), fiul eroului Săraru C. Constantin – locotenent ctg. 1926 cart. Diviz. XI, Insigna Amintirei Eroilor căzuţi în Răsboiul pentru Reântregirea Neamului“.

În neamul Sărarilor toţi primii născuţi erau botezaţi Constantin, astfel că toţi primii născuţi se numeau Constantin Constantin. Săraru era porecla neamului lor de plăieşi deveniţi unii boiernaşi de ţară, însărcinaţi de stăpânire ca potecaşi să apere graniţele Olteniei pe potecile de munte şi înfăţişaţi pe ,,Friza potecaşilor“ de la Vioreşti călări pe caii lor mărunţi, îmbrăcaţi în şiace olteneşti cu găitane, cu căciulile lor înalte, pe care nu şi le scoteau nici în faţa domnitorului.

Aşa se face că în Războiul de Neatârnare, bunicul meu apare în acte ca veteranul Constantin Constantin. El şi-a făcut apoi din poreclă renume. La 1821, un străbunic se numea Dincă Sin Dincă Sărariu. Cu alte cuvinte, Costandin (Dincă) sin (fiul lui) Costandin Costandin (Dincă) Sărariu (păzitor şi al izvoarelor sărate de pe malul Cernei vâlcene).

Dar să mă întorc la Decretul Regal emoţionant al Regelui Mihai I prin care era distins un copil de 10 ani în memoria tatălui său, erou în al doilea Război Mondial, decret care a stat întotdeauna şi stă până azi înrămat, împreună cu insigna de bronz reprezentând o cruce acoperită cu o casca militară de fier, pe peretele casei mele părinteşti de la Slătioara, decret de care sunt mândru, fireşte, şi azi, eu, octogenarul republican.

Public, azi, Decretul, pentru prima dată, în semn de omagiu adus Regelui Mihai I, trecut la cele veşnice şi intrat cu demnitate şi nobleţe definitiv în istoria poporului român.