Un gând de compasiune pentru Oksana Şaciko, cofondatoarea FEMEN

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un gând de compasiune şi o rugăciune pentru Oksana Şaciko, cofondatoarea mişcării femniste radicale FEMEN; Oksana s-a sinucis la Paris, la doar 31 de ani. Rămâne în istorie pentru protestele la bustul gol; pentru că tăia cruci cu toporul; şi pentru că viaţa ei a luat, în ultimii ani, o turnură oarecum mistică, cu o pasiune pentru pictatul de icoane – Fecioare purtând voalul islamic.

Un gând de compasiune şi pentru cei care îi elogiază fapta şi care văd în ea un mare act de curaj sau o formă supremă de declaraţie politică. Curajul este atunci când înfrunţi viaţa şi o iei în piept, cu sânii goi sau nu, până la sfârşit; curajul este, iarăşi, când te lupţi cu propriii demoni şi cu propriile slăbiciuni până la capăt. Iar dacă această sinucidere e o declaraţie politică – în ce fel e o declaraţie politică, şi care este mesajul politic?

„Totul este fake”, a scris Oksana în mesajul de adio. Aici am putea găsi o jumătate de adevăr şi o declaraţie; doar că este o declaraţie filosofică sau metafizică; nu este o declaraţie politică. Putem vedea în căutările activistei, în revolta contra formelor religioase şi a formelor politice, o căutare a autenticului. Numai că autenticul nu-l găseşti dacă te limitezi la ritual, la discurs, la meme, la crâmpeie din gândirea altora, la pesudoştiinţa şi pseudospiritualitatea promovate de mass-media. Altfel spus, autenticul nu-l găseşti la suprafaţa lucrurilor. Ca mulţi din generaţiile mai tinere, Oksana a descoperit destul de rapid acest fapt dar, în loc să sape în adâncime, a încercat să găsească autenticul dând volumul mai tare: proteste şi mai zgomotoase, invective şi mai virulente, o răzvrătire şi mai sfidătoare. Şi astfel a „inventat” FEMEN. Dar nici aici nu a găsit autenticul – şi în blasfemiile cele mai sfidătoare a dat peste aceeaşi sterilitate, peste acelaşi vid, peste acelaşi fake. A mers până la extremele revoltei contra formelor pe care ea le considera fake, şi a se pare că a continuat pe aceeaşi direcţie şi în căutările ei (aparent) mistice. Şi astfel a „inventat” Fecioara cu vălul islamic. Însă ce spune această Fecioară, dincolo de suprapunerea iconoclastă a simbolurilor culturale ale Creştinismului şi ale Islamului? Simboluri care definesc, în fapt, polemica nesfârşită din jurul formelor celor două religii, icoana şi voalul, afişate în spaţiul public? Ce spune Fecioara acoperită despre chipul adevărat al omului, despre chipul care i se refuză şi care rămâne mereu ascuns în spatele unui voal negru, impenetrabil privirii şi înţelegerii?

„Nu-mi pot găsi liniştea, nu-mi pot afla Chipul, nu pot să-mi îndrept viaţa decât privind spre Pruncul dumnezeiesc din braţele tale, Preacurată”, spune o veche rugăciune mariană. Chipul autentic al omului se găseşte nu în propria persoană, luată ca măsură a tuturor lucrurilor, ci în celălalt; se găseşte nu în încercarea de a schimba lucrurile, ci în exerciţiul de a contempla lucrurile. Altfel spus, chipul autentic al omului se găseşte nu în împroşcarea permanentă cu noroi a celuilalt, ci în deschiderea şi în aplecarea spre nevoile celuilalt. Se găseşte nu în încercarea de a sfărâma, de a dărâma şi de a brusca mereu ceva; ci în încercarea de a contempla, măcar cinci minute, ceva. Nu în ultimul rând, chipul autentic al omului se găseşte în imitarea Prototipului sau a Creatorului său. Abia când vom descoperi nevoile aproapelui, abia când vom descoperi lucrurile şi lumea din jurul nostru aşa cum sunt ele şi ne vom bucura de ele fără să încercăm în permanenţă să le întinăm sau să le bruscăm, abia când vom descoperi modelul autentic pe care suntem sfătuiţi să-l urmăm – abia atunci vom descoperi şi calea spre profunzime, calea care merge dincolo de suprafaţa lucrurilor. Şi doar la capătul acestei căi cei ce vor lupta cea bună vor descoperi chipul autentic, chipul lor adevărat. Abia acolo va putea omul, în plenitudinea sa de om, să depăşească clivajul dintre formă şi fond şi să răspundă la întrebarea – „Cine sunt eu?

Că Oksana nu a găsit autenticul nici în mişcarea feministă/FEMEN dă mărturie şi o carte scrisă de Sara Fernanda Giromin, de la FEMEN Brazilia. Activista s-a retras din mişcarea FEMEN şi a descoperit un lucru sau o experienţă autentică, după spusele ei, atunci când a născut un copil. Braziliana a povestit cum experienţa FEMENistă i-a adâncit rănile şi aşa destul de profunde lăsate de viaţă asupra ei:

Pentru secta feministă, femeile nu sunt o inspiraţie, ci carne de tun. Sunt obiecte la îndemână utile pentru inflamarea urii anticreştine, a urii faţă de bărbaţi, a urii împotriva frumuseţii femeii şi a echilibrului familiilor. Asta e feminismul, vă garantez că ştiu ce vorbesc, am fost acolo. Am văzut cum mişcarea feministă le apăra pe PEDOFILE. Am văzut cum mişcarea feministă PERSECUTĂ FEMEILE… Sunt martoră că azi femeile din mişcarea feministă nu prezintă importanţă decât în măsura în care alimentează ura pe care secta feministă nu o poate lăsa să se stingă.” (declaraţiile sunt preluate de aici)

Un gând de compasiune şi o rugăciune pentru Oksana Şaciko. Şi pentru toate cele care, asemenea ei sau asemenea Sarei Fernanda Giromin, au crezut că luptă pentru libertate luptând, de fapt, pentru cea mai rea formă de înrobire – cea a urii nestinse faţă de forme, idei şi lucruri mereu bruscate, mereu răstălmăcite şi niciodată înţelese; şi care au crezut că luptă pentru autentic luptând, de fapt, pentru fake.

Pe aceeaşi temă:

La răscruce. Eseu despre condiţia sinucigaşului – link aici
Femeia – un martor prost? –
link aici
Esenţa creştinismului –
link aici  
Creştinismul – cea mai persecutată religie? –
link aici
Patru lucruri care s-au întâmplat în timp ce noi ne uitam la Campionatul Mondial şi la meciul (amical ?) Trump-Putin (I) –
link aici
Patru lucruri care s-au întâmplat în timp ce noi ne uitam la Campionatul Mondial şi la meciul (amical ?) Trump-Putin (II) –
link aici
A făcut dl Vasile Bănescu afirmaţii rasiste, sexiste şi clasiste? –
link aici
Decizia OMS privind „incongruenţa de gen” în şapte întrebări –
link aici

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite