Societate

articolul anterior articolul urmator

Un latin despre latină

8
18 Feb 2016 11:04:27
Andrei Stoian

Veţi spune că avem probleme mai importante de rezolvat decât să dezbatem eliminarea limbii latine din gimnaziu. Sau poate vă gândiţi că limba latină este "moartă" şi, oricum, nu ne ajută în contextul celei de a patra revoluţii. Însă esenţa noastră civilizaţională nu poate fi decuplată de latinitate. Studiul limbii latine reprezintă cheia de acces la valorile europene.

Nu cunosc raţionamentul celor care au ajuns la o asemenea iniţiativă de a elimina limba latină din gimnaziu. Dar ştiu că în perioada 1948-1958 comuniştii prosovietici au avut o iniţiativă similară cu cea din prezent. Scopul a fost decuplarea legăturii cu latinitatea. Limba latină era considerată un snobism, fiind asociată burghezimii şi gândirii pro occidentale.

Apoi mă întreb de ce ţări precum Danemarca, Germania, Anglia, Finlanda, a căror filiaţie a limbii vorbite este departe de a avea legătură cu latinitatea, se încăpăţânează să păstreze limba latină în ciclul gimnazial. Mai mult, sistemul educaţional încurajează trăinicia liceelor clasice unde se studiază limba latină şi elina. Finlandezii plusează cu un radio care emite ştiri în limba latină: Yle Radio 1 "Nuntii Latini". Nu cumva aceste popoare au înţeles că limba latină ne conectează cu sursele identităţii noastre europene? Posibil să fi înţeles şi că studiul limbii latine, alături de logică, gramatică, retorică - anticul trivium - contribuie la formarea gândirii critice, analitice. În Anglia, pentru a fi admis la facultatea de Drept sau Medicină ai nevoie, musai, de cursul de limbă latină. Iar unul dintre cele mai faimoase manuale de limbă latină s-a redactat tot în Anglia, de către Barbara Bell - "Minimus: Starting Out in Latin". 

Academia Română s-a sesizat şi a condamnat, prin intermediul unui comunicat, propunerea Ministerului Educaţiei. O astfel de măsură ar distruge munca de o viaţă a unor cărturari precum Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior care s-au luptat pentru introducera scrierii cu alfabet latin şi pentru construcţia statului român modern, ca parte a identităţii europene. Nu cred că exagerez dacă afirm că eliminarea limbii latine din gimnaziu reprezintă un atac la identitatea statului român.

Îmi doresc ca generaţiile viitoare să cunoască faptul că limba română este o limbă latină. Nu de pe wikipedia, ci din studiul istoriei, limbii latine. Imi doresc ca viitoarele generaţii să deprindă virtuţile estetice, morale şi noţiunea de "humanitas" din lecturarea unor autori clasici precum Cicero, Tacitus, Horatiu, Ovidiu, Seneca. Să înţeleagă sensul unui dicton în limba latină şi să intoneze, fără dificultate, Gaudeamus Igitur. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Laurenţiu Faighel
18.02.2016, 17:16:52

Da, domnule, numai că onor politrucii noştri de prin minister habar n-au ce-i aia latina şi cu ce se mănâncă.

+1 (1 vot)
Remus Octavian Mocanu
19.02.2016, 09:11:33

Bla bla bla de 3 parale ne serveste dl Stoain. Latina in scoala preuniversitara e azi mai putin relevanta decat o gramada de alte materii care se impun in programa din cauza evolutiei tehnologice, economice si politice. E important ca publicul larg sa posede un vocabular latin si grecesc amplu, dar ptr asta nu cursurile de limba sunt necesare, ca acum un secol, ci cursuri de cultura generala gen literatura, filozofie, istorie si etica. Ca in Romania comunista s-a predat cu asiduitate limba latina n-a facut din romani niste latinofoni, si nici macar niste indivizi modest cultivati... E clar ca exista o lipsa de interes ptr invatarea limbii latine (si altor numeroase discipline), dar interes ptr invatarea limbilor moderne dominante in regiune si in lume. Latina este nu numai o limba moarta, ci si o limba cu o gramatica dificila. E apoi o limba a carei pronuntie n-o cunoastem, si de aceea o « vorbim » precum medievalii, mai mult inventand-o si adaptand-o la ticurile mostenite din fonologia propriilor noastre limbi. Mi-e greu sa cred ca britanicii predau limba latina in invatamantul preuniversitar general, dar fie, si daca lucrurile stau asa, argumentul dlui Stoian este bidon, ptr ca nu arata de ce ar trebui sa continuam sa chinuim copiii nostri cu limba latina, ci doar ca si altii sunt tot atat de fraieri ca si noi. In Franta au loc ciclic crize provocate de tentativele de reforme care sa exclude limbile moarte gen latina si greaca din invatamanul general, si daca in privinta asta nu s-a reusit decat partial asta se datoreaza doar inertiilor, si nu unor argumente serioase. Dl Stoian e si el, cum era de asteptat, in lipsa de argumente serioase. Pe scurt dl Stoian face un ad verecundiam, o eroare de logica numita si apelul la falsa autoritate. Britanicii, sau altii, putini cati sunt, care isi mai chinuie progeniturile cu invatarea unei limbi noarte, nu-s autoritati in nici un fel, cat timp exista sisteme de educatie performante, care scot oameni pregatiti si culti, fara sa apeleze la predarea unor limbi care azi nu le mai vorbeste nimeni. La fel cu ideea ca daca comunistii, chipurile, au scos latina din scoala, asta demonstreaza ca ideea este in sine proasta sau nu se justifica. Una la mana, comunistii din pacate n-au scos latina din scoala, ptr ca probabil erau si ei niste complexati si conservatori : ca eu unul am facut latina mai multa decat merita, sub regimul comunist tardiv. In al doilea rand, omul nostru e din specia simplista care crede ca daca comunistii au facut multe gafe si crime droaie, asta inseamna ca tot ce-au facut e gafa sau crima, sau gafa si crima. Asta face de-o alta eroare logica, anume sofism prin asociere. De ce se limiteaza dl Stoian la astfel de « argumente » de rahat ca sa-si sprijine opinia? Probabil ptr ca aceasta nu poate fi sprijinita decat cu bla-bla-bla care nu poate convinge decat fraierii. Intr-o situatie mai favorabila n-as ezita o secunda sa-mi indrum copilul sa invete latina si greaca veche. Din pacate nu traim intr-o situatie favorabila, si e foarte putin probabil ca viii de azi sa mai apuce una. Trebuie sa alegem si ptr asta trebuie pregatite liste cu prioritati. Ori se intampla ca latina si greaca (o limba care acum o suta de ani si ceva domina invatamantul romanesc mai mult decat domina azi engleza) nu suie foarte sus in prioritatilee publicului si ale celor care n-au un os de ros in privinta asta. In Romania probabil si azi se invata in tot invatamantul preuniversitar literatura romana, fara sa se studieze literatura universala. Asta e o mare problema din punctul meu de vedere, ptr ca priveaza noile generatii de curentele de gandire din marile culturi care domina azi la scara europeana si globala. Vrem sau nu, cultura romana este o cultura mica, desi in opinia mea valoroasa. Sa utilezi tinerii doar cu ce ofera cultura romana in materie de literatura, inseamna sa-i lasi ignoranti in privinta marilor culturi vest-europene (si est-europene, ptr ca literatura si cultura rusa sunt ambele aproape la o scara cu cele vestice), occidentale in general, si mondiale, caci de aici in 2 generatii Vestul nu va mai domina probabil lumea nici cultural sau literar. A pisa azi mintile bietilor copii cu gramatica latina e din punctul asta de vedere un exercitiu de-o sterilitate dezolanta. Ptr niste generatii care traiesc ingrozitor de mult timp in retea, a-i pregati de ex ptr o folosire inteligenta e vital. Sa-i armezi cu instrumentele mentale care sa-i faca sa discearna diferitele grade de credibilitate a informatiilor gasite din abundenta in retea e mult mai important decat sa le impui capul cu modurile sau cazurile gramaticii latine.

-5 (5 voturi)
adrian adrian
19.02.2016, 10:58:40

Argumentele dumneavoastra tot din ,,retea,, sunt?Nu confunda maneaua cu latina.

adrian adrian
19.02.2016, 11:30:20

Foarte interesant articolul si, din pacate, elocvent pentru macelul din invatamantul preuniversitar. Reforma a inceput gresit. Se neglijeaza, in primul rand, resursa umana si perfectionarea ei. Exista o forma de perfectionare prin CCD, mai degraba o goana dupa puncte pentru gradatii decat perfectionare si in baza unor teme inutile. In al doilea rand,ar fi trebuit sa mai reduca din liceele teoretice si sa infiinteze scoli profesionale. Romania are prea multi ,,intelectuali", muraturi care cred ca absolvirea unei facultati umaniste le ofera dreptul de a fi formatori de opinie, politicieni, indivizi ce se pricep la toate. In privinta articolului, intr-adevar suntem in randul popoarelor ,,latine" doar cu numele,la fel si cu titlul de invatamant european. Trebuie amintit si faptul ca in SUA invatamantul clasic e la loc de cinste, nu numai in invatamantul de stat si privat, ci si prin alte institutii ofertante de cultura si educatie. La Lion, cred,in perioada aceasta, se desfasoara Festivalul limbilor clasice, latina si greaca. In SUA, exista un institut, la Chicago,care promoveaza latina vorbita, vulgata etc. Numai dobitoc sa fii ca sa nu-ti dai seama ca e necesar studiul macar a latinei, daca nu si a limbii eline si, din pacate, tara inca are multi dobitoci.

+1 (1 vot)
Michiu Stefan
19.02.2016, 11:51:44

De necrezut cum poti-intr-o tara pretinsa romanica- sa-ti vina macar ideea de a elimina studiul latinei!Ce semidocti, ce inculti au putut sa se gandeasca macar o clipa la o astfel de aberatie?Dar, fiind Romania, aici-in sens primitiv, malefic- totul e posibil!Imi amintesc prima lectie de latina-"In Patria nostra, multe silvae sunt"!Cum nemernicii au eliminat in mod barbar padurile, s-au gandit ca si latina merita aceeasi soarta!Subscriu: aceasta actiune, este un atentat la identitatea nationala!

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările