Un medicament şi 35 de vaccinuri – armele în lucru împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru vaccin mai avem de aşteptat un an, dar medicamentul vine în câteva luni. Sunt în dezvoltare 35 de vaccinuri, dar finalizarea lor cere un an de teste repetate în urma cărora sunt obligatoriu de certificat siguranţa şi eficacitatea. China anunţă, după teste clinice, că medicamentul antiviral pentru gripă Favipiravir este eficient împotriva COVID-19.

În plină epidemie COVID-19, vine o veste bună de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care a anunţat că, la ora actuală, sunt în dezvoltare 35 de vaccinuri experimentale împotriva coronavirusului. Mai mult, autorităţile chineze, care au reuşit să stăpânească epidemia COVID-19, au comunicat că au identificat un medicament care dă rezultate îmbucurătoare în lupta cu virusul. 

Numai în China se testează opt tipuri de vaccin pentru COVID-19, iar unele dintre acestea s-au dovedit deja eficiente asupra animalelor. Mai mult, oamenii de ştiinţă din China au izolat secvenţe genetice de 19 tulpini de virus şi le-au transmis experţilor din întreaga lume, pentru a-i ajuta la descoperirea unui vaccin. Conform experţilor, există aşa de multe variante ale tulpinii deoarece virusul suferă mutaţii şi se adaptează pe măsură ce se răspândeşte printre oameni. Acest lucru face dificilă descoperirea rapidă a unei medicaţii, cu atât mai mult a unui vaccin. Totuşi, în Statele Unite lucrurile au avansat, iar cercetătorii au început primele teste pe oameni ale unui vaccin împotriva noului coronavirus. Astfel, vaccinul mRNA-1273 este testat pe o serie de 45 de voluntari adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

Medicamentul-minune

În paralel, cercetătorii din China a finalizat cercetările clinice ale Favipiravir, un medicament antiviral care, spun ei, a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocate de noul coronavirus, COVID-19, a anunţat un oficial citat de agenţia Xinhua.

Favipiravir, un medicament pentru gripă aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional chinez pentru Dezvoltare Biotehnologică. Favipiravir, cunoscut şi sub denumirea de T-705, Avigan sau Favilavir este un medicament antiviral dezvoltat de Toyama Chemical din Japonia. Conform producătorului, T-705 a fost conceput iniţial pentru a combate, printre altele, virusuri gripale, virusul West Nile, virusul febrei galbene sau virusul febrei aftoase.

Testat pe zeci de pacienţi

Peste 80 de pacienţi au participat la studiul clinic desfăşurat într-un spital din Shenzhen, epicentrul chinez al epidemiei de coronavirus. 35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control. Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control. Un studiu clinic randomizat, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control. Favipiravir a fost recomandat echipelor de medici şi ar trebui inclus în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru COVID-19 cât mai curând posibil, a mai spus Zhang.

Drept urmare, autorităţile chineze au şi autorizat o companie farmaceutică să producă în masă medicamentul pentru a asigura o aprovizionare stabilă, a încheiat Zhang, citat de Xinhua.

Însănătoşire mai rapidă

Profesor doctor Emanoil Ceauşu, expert în Boli Infectioase şi Tropicale, spune că Favipiravir pare să fie arma împotriva noului coronavirus. „Este eficace şi scurtează serios perioada în care bolnavul se însănătoşeşte. În acelaşi timp, îmbunătăţeşte starea pacienţilor făcând mai lejeră trecerea prin boală. Sigur că mai sunt necesare unele studii de aprofundare a celor realizate de specialiştii chinezi, dar este clar că, cel putin pe moment, Favipiravir poate ajuta serios în bătălia cu noul coronavirus. Am spus pe moment pentru că realizarea unui vaccin este un demers de durată. Oricum, în prezent, pentru vindecarea celor infectaţi cu COVID-19, medicii români folosesc medicamente după unele protocoale realizate din experienţa medicilor din străinătate care s-au confruntat deja cu această epidemie”, a precizat Emanoil Ceauşu. 

Testarea obligatorie a vaccinului

La rândul său, Alexandru Rafila, preşedinte al Societăţii Române de Microbiologie, a declarat că e convins că în cel mai scurt timp va apărea un medicament împotriva COVID-19. „Este o chestiune de luni până când un astfel de medicament antiviral eficient împotriva coronavirusului va fi pe piaţă. Acesta va fi folosit pentru a trata formele grave, pentru că nu are rost să-l utilizezi în forme uşoare sau medii. Epidemia va continua, dar va fi coborâtă sau chiar va fi suprimată mortalitatea în rândul celor infectaţi. Apariţia unui vaccin nu este posibilă mai devreme de un an. Şi asta dacă suntem optimişti. Sunt necesare multe studii pentru a demonstra siguranţa şi eficacitatea unui vaccin. Nu poţi pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Chiar dacă este eficient, noi trebuie să fim siguri că reacţiile adverse sunt limitate” a precizat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Cătălin Apostolescu, medic primar la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, a explicat de ce durează aşa mult punerea la punct a unui vaccin eficient împotriva COVID-19. „Trebuie parcurse trei faze importante. După ce ai celula trebuie să vezi dacă aceasta dezvoltă anticorpi pe subiecţi umani. Şi asta durează luni de zile pentru că sunt necesare testări repetate. Apoi se trece la testarea pe un număr mai mare de oameni pentru a vedea eventualele reacţii adverse. În fine, mai avem şi faza de trecere la producţie. Realizarea a miliarde de doze durează”, a subliniat medicul Cătălin Apostolescu. 

Institutul Cantacuzino, invitat de OMS la controlul extern de calitate al testelor

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino a primit invitaţia de la OMS şi va participa, prin Laboratorul Infecţii Respiratorii Virale, alături de prestigioase laboratoare din lume, la controlul extern de calitate al testelor efectuate pentru identificarea noului coronavirus SARS-CoV-2, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale. „În funcţie de rezultate, Laboratorul Infecţii Respiratorii Virale, certificat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind Centru Naţional de Referinţă pentru gripă în România, va putea primi aceeaşi certificare şi pentru noul coronavirus SARS-CoV-2”,  mai arată instituţia.

Medicamentaţia folosită la Matei Balş în cazul noului coronavirus

„Adevărul” prezintă Protocolul terapeutic folosit de medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” la adulţi. Protocolul se referă la cazurile celor infectaţi cu noul coronavirus, atât pentru cei care sunt asimptomatici, cât şi pentru cei care prezintă simptome. 

I.Protocol terapeutic adulţi

A. Asimptomatici: - Kaletra (Lopinavir/ritonavir 200mg/50mg): 2 cp x 2/zi timp de 10 zile 

B. Simptomatici: 

1. Forme uşoare (fără pneumonie): 

- Kaletra (Lopinavir/ritonavir 200mg/50mg): 2 cp x 2/zi timp de 10 zile, plus 

- Tamiflu (75 mg): 1 cp x2/zi, 5 zile 

2. Forme medii (cu pneumonie): 

- Kaletra (Lopinavir/ritonavir 200mg/50mg): 2 cp x 2/zi timp de 10 zile, plus 

- Tamiflu (75 mg): 1 cp x2/zi, 5 zile, plus 

- Plaquenil (200 mg): 400 mg x 2/zi 

- doză de încărcare apoi 200 mg x2/zi timp de 5 zile. 

3. Forme severe/critice: 

- Methylprednisolon: 1-2 mg/kg/zi, timp de maximum 5 zile, la primele semne de agravare*, plus 

- Kaletra ( Lopinavir/ritonavir 200mg/50mg): 2 cp x 2/zi timp de 10 zile,

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite