Un Pulitzer pentru Wikileaks, la categoria James Bond

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai recentă furtună mediatică din largul internetului, stârnită la sfârșitul lunii trecute prin publicarea câtorva sute de mii de depeșe diplomatice, pare să marcheze apogeul unei noi ere în istoria presei.

Mă refer, evident, la ultimele dezvăluiri făcute de celebrul, de-acum, site Wikileaks. În câteva minute, ştirea făcea înconjurul planetei. Ziarele sau televiziunile din întreaga lume se grăbeau să preia şi să comenteze apoi corespondenţa secretă purtată, de-a lungul anilor, între ambasadele americane şi Departamentul de Stat.

Titlurile senzaţionale sau doar senzaţionaliste curg: “CIA cerea spionarea secretarului general al ONU”, “Arabia Saudită implora SUA să atace Iranul”, “Ahmadinejad a fost pălmuit de şeful Gardienilor Revoluţiei”, “Atacurile contra Google au fost comandate de guvernul comunist chinez”, “Sarkozy alerga în jurul biroului după un iepure” ş.a.m.d. Câteva titluri ne privesc şi pe noi sau pe fraţii noştri de peste Prut: “Un comisar european: România lui Năstase şi Iliescu este un stat sălbatic” sau “Voronin i-a oferit 10 milioane de dolari lui Lupu ca să se întoarcă la comunişti”.

Până aici, nimic neobişnuit. Bârfele au circulat dintotdeauna mai repede cu poşta diplomatică. Rapoartele despre ce se mai spune pe la colţuri, despre starea de spirit a populaţiei sau despre dedesubturile politice fac parte din fişa postului de ambasador. Ar fi pripit să tragem însă concluzia că astfel de “informări” conţin doar informaţii verificate, nu şi simple impresii. Ceea ce publică Wikileaks, începând cu data de 28 noiembrie, se încadrează perfect în categoria opiniilor. Sunt opiniile unor diplomaţi despre ţările în care au fost trimişi, despre relaţiile dintre state sau despre diverse organisme şi personalităţi.

Evident, asta nu i-a împiedicat pe cei care au preluat mesajele cu pricina să le ia de bune. Şi dă-i, şi comentează, de dimineaţa până seara, de la BBC până la Al Jazeera, încât ai spune că presa de pe întreg mapamondul nu mai are altceva de făcut! Sigur, o să mă-ntrebaţi ce-i rău în faptul că jurnaliştii se reped asupra unui asemenea eveniment, unic prin amploarea lui şi prin precedentul pe care-l crează. Nu-i nimic. Dar mă face să-mi pun întrebarea dacă nu cumva, în epoca în care trăim, viteza nu ne-a transformat în nişte amplificatoare fără discernământ, care înghit orice li se serveşte de-a gata şi apoi dau mai departe.

Să nu fiu greşit înţeles. Pentru mine, Wikileaks nu este nici un pericol pentru securitatea internaţională, dar nici vreun cavaler al transparenţei fără frontiere. Pretenţia fondatorului său, Julian Assange, care se lăuda odată că a dat publicităţii mai multe date confidenţiale decât toate ziarele şi televiziunile la un loc, arată că dumnealui nu pricepe care trebuie să fie, de fapt, rolul jurnalistului. Faptul de a vărsa pe site o găleată de gigabiţi, reprezentând documente obţinute cine ştie cu ce preţ, nu se cheamă dezvăluire, investigaţie, nici măcar jurnalism.

Adevărat, omul merită Premiul Pulitzer, dar mai degrabă la categoria James Bond!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite