Picioarele omului care sforăie se văd ieşind din rândul de scaune, pe diagonală, ocolite de ceilalţi călători, mişcate de brutalitatea mersului cu tramvaiul şi uneori tremurate de vreun vis. Ce visează bărbatul care sforăie în tramvai? Deşi orice efort de a-ţi mişca trupul pentru a-i zări faţa este inutil, pentru că eşti înfipt în aglomeraţie şi lipsit de vlagă, oricum faţa lui nu ţi-ar putea spune prea multe despre ce visează acest om. Sforăitul însă ar putea să o facă.

Bărbatul care sforăie se vede acum într-o lume fără tramvaie, în care oamenii călătoresc doar cu gândul sau în care îşi pun suflarea în maşinării complicate şi le dau drumul pe străzi, o lume în care munca nu mai există, a fost înlocuită, draga de ea, de o lene plăcută, binefăcătoare, în care poţi sta cufundat la nesfârşit. Bărbatul care sforăie în tramvai alunecă de pe clădiri, rămâne blocat între etaje ore în şir, cu picioarele strânse sub el, scapă din toate încercările, vede câini cu blana metalică şi canguri magnetici, întâlneşte femei înalte, cu foarte mulţi sâni, ca într-un film, se vede pe el înalt, în haine albe, apretate, aplaudat când deschide uşi şi intră în încăperi. Ba chiar îl vede şi pe colegul Vasile, care a renunţat la salopeta de mecanic şi acum poartă un costum fin şi servietă de om de afaceri, dar nu a renunţat şi la clondir, fiind ca de obicei uşor beat.

Omul care sforăie în tramvai vede viitorul înăuntrul capului său, în timp ce afară corpul i se zdruncină înconjurat de alţi oameni, unii îl invidiază că a prins loc şi că poate să doarmă aşa liniştit, alţii îl admiră pentru sforăiturile lui maiestuoase, care ar trebui înregistrate şi folosite într-o instalaţie, pentru că sunt o adevărată operă de artă. Ele spun poveşti şi construiesc lumi, amplifică universuri şi susţin gravitaţia, din sforăiturile lui se hrănesc căţeii aruncaţi la colţ de stradă, cu sforăiturile lui e menţinut un nivel normal al oceanului planetar şi în general lumea asta nu o ia încă razna datorită unor lucruri mărunte, cum ar fi aceste sunete.

Tramvaiul sparge întunericul, iar oamenii pe care îi poartă sunt anesteziaţi într-un fel, pentru că deja corpurile lor şi-au găsit mişcarea de pe vremuri, pe când încă nu aveau o formă, iar acum tot ce mai rămâne e să adoarmă cu toţii, ceea ce oricum se va întâmpla în curând, să rămână împietriţi, care cum s-a aşezat, care cum a stat în picioare, trup lângă trup. Iar ceea ce vine după e previzibil, se ştie din tratatele oamenilor de ştiinţă că apoi toţi călătorii din tramvai vor începe, mai încet sau mai tare, să sforăie în grup, ca nişte necunoscuţi pe care îi leagă un secret, vor sforăi ca o orchestră, vor sforăi cosmic, intrând în visele viitorului, şi cu ajutorul lor Pământul se va învârti în continuare.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.