Unde-i lege şi tocmeală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe dintre problemele actuale ale României vin din dispreţul societăţii pentru Lege. Unde îşi are originea această indiferenţă şi (sau) neînţelegere a modului de funcţionare a unui stat? Cum este posibil, de exemplu, ca arborarea unui steag, aparţinând unui ţinut inexistent, pe instituţii oficiale să fie trecută cu vederea deopotrivă de cei chemaţi să aplice legile ca şi de simplii cetăţeni?

Cu ani în urmă am îmbrăţişat o teorie sugerată de regretatul academician Florin Constantiniu şi care se leagă în mod direct de acel decalaj între spaţiul românesc şi vestul continentului, pe care îl putem nuanţa dar, din punctul meu de vedere, nu îl putem nega.

Occidentul s-a dezvoltat treptat ca o civilizaţie urbană. Traiul în comun în mari aglomerări umane a dus la asocierea oamenilor în ghilde şi bresle, aceştia înţelegând că asocierea celor care îşi câştigau existenţa în acelaşi mod va fi benefică pentru fiecare dintre ei.  Din această concepţie a oraşului medieval s-a născut credinţa că binele unei comunităţi e binele fiecăruia în parte. În modernitate, marea majoritate a acceptat ideea de lege nu ca pe ceva impus, o creaţie abstractă, de neînţeles, ci ca pe o necesitate înţeleasă şi acceptată.

În teritoriul românesc, urbanismul, cu excepţia unor zone din Ardeal, a reprezentat o necunoscută. Românii sunt o populaţie rurală, iar relaţia fiecărui ţăran cu comunitatea a fost una individualistă. Asigurarea existenţei lui şi familiei lui, astea au fost timp de secole nevoile ţăranului român. În plus, se găsea în permanenţă în conflict cu stăpânirea, ulterior cu autorităţile, create de cele mai multe ori din cumpărarea dregătoriilor, corupţie şi, ulterior, pe cale de consecinţă, clientelism politic.

Atunci când s-a creat statul român modern, au apărut instituţii moderne: parlament, guvern, constituţie, legi...Pentru marea majoritate însă, ele reprezentau noţiuni abstracte. Ţăranul român nu înţelegea ce dorea mâna de intelectuali şcoliţi în occident şi care creaseră România. Şi nu înţelegea de ce, după secole în care învăţase să supravieţuiască în anumite condiţii, trebuia acum să se supună unor legi care nu păreau să aibă vreo legătură cu viaţa lui.

Curând s-a văzut că inerţia unui spaţiu în care corupţia şi individualismul domină nu se poate regla peste noapte. Au trecut deceniile şi, tocmai când apăruse speranţa că societatea românească se poate îndrepta, încet-încet, spre o democraţie veritabilă, s-a instaurat regimul comunist. Firescul a fost înlocuit de arbitrar, legea de bâtă şi democraţia de închisori.

După revoluţie, noii stăpânitori, de fapt un eşalon inferior al Partidului şi Securităţii, au înţeles rapid că haosul legislativ înseamnă îmbogăţirea lor peste noapte. Şi iată, suntem la 23 de la revoluţie, iar ideea de lege şi necesitatea respectării ei într-un stat de drept pare la fel de utopică. Mai mult, cei care respectă legea sunt desconsideraţi, pe principiul „n-ai înţeles că nu aşa te descurci în viaţă”.

Fiecare dintre noi e vinovat de ceva şi mai grav: am permis intrarea în Parlament a unei găşti de infractori şi analfabeţi, amestecaţi democratic prin toate partidele. Înainte de a respecta o lege, ea trebuie să fie bine întocmită. Or, în cazul de faţă, cine să o facă? Nu-l văd pe tânărul care făcea o muzică de duzină la Hi-Q să fie capabil de aşa ceva. Şi e doar un exemplu. Orice carieră politică trebuie să fie precedată de o carieră profesională de excepţie, altfel, care e rostul acelui om în instituţia fundamentală a unui stat european în anul de graţie 2013?

Atunci când cei mai mulţi dintre noi vom înţelege de ce este atât de importantă noţiunea de lege şi respectarea ei, probabil nici cei aleşi nu vor fi o pleavă, ca acum. Până atunci însă...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite