Unde ne tratăm: topul oraşelor din România în funcţie de calitatea serviciilor medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea este perceput ca oraşul cu cele mai bune spitale FOTO Adevărul
Oradea este perceput ca oraşul cu cele mai bune spitale FOTO Adevărul

Oradea, Braşovul, Timişoara şi Târgu-Mureş sunt percepute de români ca având cele mai bune facilităţi medicale din ţară. Aşa arată o cercetare făcută de D&D Research, care i-a surprins pe specialişti, în condiţiile în care Bucureştiul, de departe oraşul cu cele mai multe spitale, cabinete medicale şi farmacii, este abia la jumătatea clasamentului întocmit de firma de cercetare.

Codaşe din punct de vedere al serviciilor medicale sunt Giurgiu, Focşani şi Tulcea, evidenţiază acelaşi studiu. 

„În Vestul ţării, oamenii sunt ceva mai mulţumiţi de calitatea serviciilor oferite. Sunt, într-adevăr, câteva spitale foarte bune, la standarde ridicate. Ce mă surprinde este că Bucureştiul se află la mijlocul clasamentului pentru că asigură, cel puţin pe regiunea de sud, cele mai complexe cazuri”, a explicat, pentru „Adevărul”, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). 

De ce este Oradea pe primul loc în top 

Concret, la nivel de regiuni istorice, Banat a fost desemnat de 8.322 de români drept regiunea cu cele mai bune facilităţi medicale, fiind urmată de Maramureş, Crişana şi Transilvania. Dobrogea, Moldova şi Muntenia au obţinut cele mai mici punctaje de la respondenţi. 

„Cazurile din ultimul timp, gestionate prost de unele spitale mari din Capitală, pot influenţa negativ în special percepţia legată de calitatea serviciilor. Spre deosebire de Capitală, unde şi populaţia este pestriţă şi cu grade de educaţie complet diferite, în Ardeal situaţia e alta. Spre exemplu, în Oradea este aparatură foarte performantă, când nicăieri nu existau reactoare pentru aparatele de înaltă investigaţie, ei aduceau din Ungaria. Inclusiv pe analize medicale sunt foarte sus, liste de aşteptare nu prea sunt, fac şi turism medical, şomajul e aproape inexistent”, a completat reprezentantul pacienţilor. 

De cealaltă parte, studiul arată că oraşele care au fost considerate ca fiind cele mai bune din punct de vedere al facilităţilor medicale au o rată a şomajului scăzută şi un produs intern brut ridicat (PIB). 

„Din păcate, medicii foarte buni şi expertiza sunt cumulate în centrele universitare, iar aici Bucureştiul nu poate fi surclasat de niciun alt oraş. Cel mai bun indicator îl reprezintă migraţia pacienţilor, iar în România cei mai mulţi pacienţi vor să ajungă la Bucureşti pentru a se trata. Când ajung la spitalele judeţene cu un aparţinător, grija cea mai mare a familiilor este să îl transfere dacă nu în Capitală măcar într-un centru universitar”, susţine sociologul Alfred Bulai, adăugând că în zonele limitrofe este un deficit acut de cabinete medicale, spitale şi medici. 

În cazul celor mai dezavantajoase oraşe, acestea au sub 100.000 de locuitori şi o rată a şomajului ridicată. Giurgiu, Focşani, Tulcea, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Vaslui se află în coada clasamentului întocmit de D&D Research. În opinia lui Vasile Barbu, locuitorii din Tulcea sunt cei care întâmpină cele mai mari probleme legate de accesul la servicii. „Pe lângă densitatea de medici pe cap de locuitor, Spitalul Judeţean Tulcea e un dezastru”, a precizat reprezentantul pacienţilor. 

Oradea, cel mai sigur oraş de locuit

Un alt studiu dat publicităţii de curând arăta că Oradea este şi cel mai sigur oraş de locuit, urmat fiind de Braşov şi Cluj-Napoca. Bucureştiul ocupă locul nouă din punct de vedere al siguranţei, în timp ce Ilfovul se plasează pe locul 10. Derulat în perioada noiembrie 2016 - ianuarie 2017, studiul, la care au participat peste 90.000 de români, a luat în calcul chestiuni legate de costul general al vieţii, al nivelului infracţional, al accesului la servicii medicale şi sociale. Din punct de vedere al siguranţei, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranţă.  

„În general, s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraş şi siguranţa resimţită de cetăţeni. Astfel, oraşele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 sunt considerate cele mai nesigure. Mai mult, oraşele cu grad ridicat al siguranţei au şi un produs intern brut ridicat şi o rată a şomajului scăzută, de sub 4%”, notează studiul citat. 

La nivel naţional, cele mai nesigure cartiere sunt Iţcani (Suceava), Brestei (Craiova), Alecu Russo (Bacău), Calea Caransebeşului (Reşita) şi Bora (Slobozia). 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite